Senatul a adoptat, miercuri, Legea ANI, cu tot cu controversatul „amendament Fritz”, în pofida apelului USR, dar și a liderilor PPE și Renew.
Senatul este cameră decizională pe acest jalon PNRR, astfel că proiectul merge la președinte pentru promulgare. Nicușor Dan poate decide să semneze legea sau să ceară Parlamentului reexaminarea.
Legea a fost adoptată de Senat cu 106 voturi „pentru” și 19 voturi „contra”. Doar USR a votat împotrivă.
Luni, și plenul Camerei Deputaţilor a adoptat modificările la legea ANI, în urma deciziei Curţii Constituţionale, înregistrându-se 183 de voturi pentru şi 84 împotrivă şi trei abţineri.
Prin modificările aduse de deputaţi proiectului, pentru punerea lui în acord cu decizia Curţii, s-a introdus o fişă publică privind interesele financiare şi se elimină obligaţia depunerii declaraţiilor de către soţi şi parteneri.
Parlamentul a trebuit să pună în acord Legea integrității cu decizia Curții Constituționale. Judecătorii CCR au decis că amendamentul AUR, care prevedea că și partenerele demnitarilor trebuie să își facă publice declarațiile de avere și de interese, este neconstituțional.
În schimb, CCR a decis că așa numitul „amendament Fritz”, contestat de USR, PNL și Nicușor Dan, este constituțional.
Apelul lui Bolojan
Marți seara, premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că proiectul Legii Integrității trebuie votat ca să luăm banii de la UE, deși el conține „o prevedere anormală”, referindu-se la așa-numitul „amendament Fritz”.
„Consider că a vota acest proiect, chiar cu această prevedere anormală – care retroactivează, practic, întrerupând un mandat, dacă așa va fi, deși prevederile anterioare spuneau că această acțiune se aplică de la finalizarea mandatului – cred că trebuie votat în așa fel încât România să bifeze și acest jalon”, a declarat Bolojan, referindu-se la jalonul PNRR în valoare de 770 de milioane de euro, aferent Legii Integrității.
Premierul interimar a precizat că „ar fi păcat” ca senatorii să nu „treacă” proiectul.
„Ar fi păcat să nu treacă asta. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie făcut și luptat pentru ca această anomalie să nu mai figureze în proiectul de lege printr-o modificare pe care noi o vom susține”, a declarat Ilie Bolojan.
Decizia CCR și motivarea
Curtea Constituțională a declarat săptămâna trecută constituțional ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar.
Mai exact, articolul contestat prevede încetarea funcției sau mandatului pentru persoanele declarate definitiv în incompatibilitate sau conflict de interese înainte de intrarea în vigoare a legii, dacă interdicția de trei ani nu a expirat.
Amendamentul a trecut la CCR cu 5 voturi pentru și 3 împotrivă, în timp ce un judecător a lipsit de la ședință.
Pentru constituționalitatea prevederii au votat Cristian Deliorga și Giani Stan, numiți de PSD în perioada în care partidul era condus de Liviu Dragnea, Mihaela Ciochină, numită de fostul președinte Klaus Iohannis, Csaba Asztalos, susținut de UDMR, și Mihai Busuioc, numit de PSD în acest an.
Împotrivă au votat președinta CCR, Simina Tănăsescu, numită de Klaus Iohannis, Iulia Scântei, numită de PNL, și Dacian Dragoș, numit de președintele Nicușor Dan. Bogdan Licu, numit de PSD, a lipsit de la ședință, fiind în concediu.
Vineri seara, Curtea Constituţională a prezentat motivarea deciziei de constituţionalitate privind „amendamentul Fritz”. Judecătorii susțin că acesta nu afectează principiul neretroactivităţii și arată că legea se aplică „situațiilor juridice în curs” pentru a proteja integritatea funcțiilor publice.
