Orban spune că n-a avut nici 10 zile de concediu din 2017 până acum, dar tot vrea să fie șeful PNL. Cum stă cu averea personală

Orban spune că n-a avut nici 10 zile de concediu din 2017 până acum, dar tot vrea să fie șeful PNL. Cum stă cu averea personală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele PNL Ludovic Orban susține că nu are cine știe ce economii, nu are timp de investiții pe bursă, dar muncește atât de mult încât din 2017 și până în prezent a avut adunat doar 8 zile și jumătate de concediu alături de familie.

”Nu am foarte multe economii, nu fac investiții. Sigur, am asigurare, tipul ăla de asigurare care atunci când ajungi la pensie primești niște bani.

În rest în casă… Mașina mea, mașina personală, mașina familiei e o mașină achiziționată în 2007 sau în 2008, e un Volkswagen Passat. Nu prea am făcut investiții. Mi-ar fi plăcut să joc pe bursă, dar n-am avut nici timpul…”, le-a spus Orban jurnaliștilor de la Parlament, întrebat în ce investește banii strânși.

ADVERTISING

Averea lui Orban

Potrivit declarației de avere postată la finalul lui 2020 pe site-ul Camerei Deputaților, Orban deține împreună cu soția o casă de 200 de metri pătrați în satul Dobroești din Ilfov, iar Volkswagenul Passat a fost cumpărat în 2007.

În depozitul deschis de el la Unicredit în 2020 are 50.000 de lei, iar în contul curent de la aceeași bancă avea la momentul depunerii declarației 13.308,81 de lei.

Soția sa are două conturi în euro, în care are adunat 13.377 de euro.

Orban a trecut ca venituri încasate în ultimul an fiscal, ca premier, 27.320 de lei net. Nu este clar la ce perioadă se referă acest venit. Orban a fost premier în perioada 4 noiembrie 2019 – 7 decembrie 2020, iar declarația e depusă pe 20 decembrie 2020.

ADVERTISING

Ca venituri a încasat și 90.239 de lei net pentru consultanță tehnică la firma SCP Doru Trăilă și Asociații.

Deși a spus că nu a investit, Orban a precizat în declarație că a vândut acțiuni la TMK ArtRom SA, pe care a obținut 736,86 de lei.

8 zile jumătate de vacanță în 4 ani

Întrebat de jurnaliști când s-a bucurat de ultima vacanță, Orban a spus că nici 10 zile adunate nu a avut de când a devenit președintele PNL în 2017.

”Pot să vă spun că vacanța mea în 2017 cu familia a fost de 2 zile, în 2018 de 3 zile jumate. E adevărat, am fost cu familia de Revelion 2020-2021 și am stat 3 zile la Sinaia”, a răspun Orban.

ADVERTISING

El a spus că e puțin probabil să aibă anul acesta o vacanță, dar că totuși își asumă președinția PNL.

”Avem calendarul de alegeri locale și județene, începe campania de prezentare a moțiunilor în filiale... e puțin probabil să beneficiez de o vacanță.

Alegerea mea ca președinte înseamnă o răspundere în plus și mă voi comporta ca și până acum: voi pune interesele partidului și țării în fața intereselor personale și ale familiei”, a mai spus Ludovic Orban.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇