Președintele Nicușor Dan se întâlnește, vineri, cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR.
De dimineaţă, el a anunțat începerea discuțiilor pentru formarea noului guvern, după ce miercuri a avut consultări informale cu partidele, iar joi cu mediul de afaceri, întâlnire urmată de prima reuniune a grupului de lucru pentru programul de guvernare.
„Este o primă întâlnire pentru formarea guvernului. Deci am spus că, în paralel, avem discuții pe deficit și discuții pe guvern. (...) Și am agreat toți că, pentru discuțiile pe guvern, pentru a nu exista sau pentru a fi cât mai puține discuții ulterior, trebuie să fie un acord care să fie cât mai complex.
Deci este o primă discuție, probabil că vor fi câteva, în care vom agrea care este modul de lucru, în ce mod se scrie acordul de guvernare, în paralel, programul de guvernare. Deci este prima discuție din mai multe”, a declarat preşedintele vineri dimineaţă, din poarta vilei din Cotroceni.
Nicuşor Dan nu ştie încă dacă va fi necesară vreo majorare de taxe.
„Absolut toată lumea e de acord că nu trebuie să crească impozitarea pe muncă. Eu, în continuare, cred că nu e bine să creștem taxe”, a precizat preşedintele.
Cât despre ce face grupul de lucru, Nicuşor Dan spune că ”e o discuţie tehnică".
"Eu pornesc de la această premisă. Ce se va întâmpla, în funcţie de constrângeri… Grupul de lucru care s-a format ieri va lucra în fiecare zi şi îşi propun să termine la sfârşitul săptămânii viitoare”, a afirmat el.
În "două săptămâni, trei săptămâni”, Nicuşor Dan speră că va fi format guvernul.
Întrebat dacă la întâlnirea vineri cu liderii partidelor se vor împărţi funcţii, el a replicat: ”Nu, nu, nicidecum”.
Cât despre cine va fi noul premier, Nicușor Dan îşi menține preferinţa din campania campanie electorală - Ilie Bolojan. "Dar bineînțeles că sunt discuții”, adaugă el.