Nicușor Dan susține un guvern politic și un plan comun de austeritate

Nicușor Dan susține un guvern politic și un plan comun de austeritate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După consultările maraton de la Cotroceni, care au durat peste zece ore, Nicușor Dan a declarat că, în actualul context, cea mai bună soluție este formarea unui guvern politic cu un mandat stabil de trei ani și jumătate.

El a respins ideea unui premier tehnocrat, afirmând că un astfel de profil nu ar avea autoritatea necesară pentru a impune măsurile economice urgente.

Reducerea cheltuielilor, obiectiv comun

Nicușor Dan a anunțat că partidele pro-europene au căzut de acord asupra nevoii de a reduce cheltuielile bugetare. Fiecare formațiune va desemna câte doi reprezentanți care să participe la o comisie tehnică de tăiere a cheltuielilor. Lucrările acesteia au început deja, iar Nicușor Dan a spus că el a discutat încă de săptămâna trecută cu oficiali din ministere și are deja o imagine clară asupra bugetului.

"Întrebarea este care e asumarea pe politică pe tăiere de cheltuieli. Impresia mea este că partidele au înțeles foarte bine și vor să tăiem. Într-adevăr, cel mai bine este să avem un guvern care să vrea să lucreze 3 ani și jumătate și un premier politic. Pentru moment sunt discuții, nu exclud nimic, dar nu cred că e varianta potrivită pentru un premier tehnocrat, nu are autoritate", a declarat Nicușor Dan, citat de Antena3.

De asemenea, întrebat dacă este exclus un premier de la PSD, Nicușor Dan a replicat: „În momentul acesta nu excludem nimic”.

Echilibru economic fără creșteri de taxe

În paralel cu negocierile pentru formarea noului guvern, se va elabora un plan de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.

Joi dimineață, Nicușor Dan a avut o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri, subliniind că este firesc ca aceștia să respingă majorarea taxelor. El a confirmat că înțelege poziția acestora și a reiterat că scopul principal este reducerea cheltuielilor, nu creșterea fiscalității.

Partidele își asumă responsabilitatea

Administrația Prezidențială a anunțat că toate partidele participante la consultările de miercuri de la Cotroceni - PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții minorităților - au recunoscut gravitatea situației economice și s-au angajat să colaboreze pentru elaborarea unui pachet coerent de măsuri.

Un grup tehnic de lucru va avea prima ședință joi, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, cu participarea consilierilor prezidențiali Radu Burnete și Dragoș Anastasiu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇