Confederația Patronală Concordia îl avertizează pe președintele Nicușor Dan să nu aleagă soluția ușoară a majorării taxelor pentru reducerea deficitului bugetar și îi solicită să respecte promisiunile făcute în campanie: administrarea responsabilă a banului public, reducerea risipei, combaterea evaziunii fiscale și absorbția eficientă a fondurilor europene.
„Peste 11 milioane de români au votat pentru schimbare. Așteaptă ca președintele să promoveze decidenți onești, care administrează responsabil banii noștri, plătiți prin impozite”, se arată în mesajul transmis de președintele Concordia, Dan Șucu.
Organizația critică modelul politic perpetuat în ultimii ani, în care guvernele, în loc să reducă cheltuielile bugetare, au preferat să acopere deficitele prin taxe mai mari, punând presiune suplimentară pe mediul privat.
Concordia reamintește că, în 2023, Guvernul a fost luat „prin surprindere” de un deficit în creștere și a reacționat prin introducerea de noi taxe, ceea ce a dus la o povară fiscală mai mare cu peste 11%.
„Economia funcționează prin forțele ei proprii. Schimbarea reală trebuie să vină în felul în care sunt gestionați banii publici – fără risipă, fără deficite uriașe care pun în pericol ceea ce sectorul privat a realizat în 20 de ani”, avertizează organizația patronală.
Concordia semnalează și faptul că, în 2024, cheltuielile statului au crescut cu 20%, iar cele cu salariile din sistemul public cu 25%, în ciuda promisiunilor că jumătate din corecția deficitului va veni prin tăieri de cheltuieli. Rezultatul: un deficit de peste 9% și amenințarea reluării ciclului clasic al creșterii taxelor.
„Politicienii promiteau, apoi căutau motive să nu-și respecte promisiunile. De la dumneavoastră, românii așteaptă altceva. Nu vă concentrați pe mărirea taxelor pentru cei care deja susțin întreaga construcție”, transmite Concordia.
Mesajul se încheie cu un apel ferm: „Țineți-vă promisiunea. Nu aveți două șanse pentru prima impresie. Unsprezece milioane de români au votat pentru schimbare și nu vor accepta să fie, din nou, dezamăgiți.”