Majoritatea republicanilor din Senat a votat pentru ca procesul lui Trump să fie declarat neconstituțional. Sunt mari șanse ca fostul președinte să scape de condamnare

Majoritatea republicanilor din Senat a votat pentru ca procesul lui Trump să fie declarat neconstituțional. Sunt mari șanse ca fostul președinte să scape de condamnare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatul SUA a respins, marți, o inițiativă prin care se dorea oprirea procesului de punere sub acuzare a fostului preşedinte Donald Trump.

Cu toate acestea, un număr mare de republicani au votat pentru, ceea ce arată că șansele ca Trump să fie condamnat sunt foarte mici, scrie CNN.

Senatorul republican Rand Paul a vrut să introducă pe ordinea de zi o moțiune pentru a se stabili dacă procesul de destituire a lui Donald Trump este constituţional, ținând cont că acesta nu mai este preşedinte.

Demersul său a fost respins cu 55 de votruri la 45. Dintre cei 50 de senatori republicani doar 5 s-au alăturat democraților și au votat împotriva, ceea ce înseamnă că 45 de republicani au votat pentru propunerea lui Rand Paul.

ADVERTISING

Mitt Romney din Utah, Ben Sasse din Nebraska, Susan Collins din Maine, Lisa Murkowski din Alaska și Pat Toomey din Pennsylvania sunt republicanii care au votat alături de democrații.

Pentru ca Trump să fie condamnat, cel puțin 17 republicani vor trebui să voteze alături de toți democrații la procesul care va începe luna viitoare.

După vot, Rand Paul a declarat că faptul că 45 de republicani au votat pentru demersul său arată că ”procesul de punere sub acuzare a murit înainte de a începe".

"45 dintre noi, aproape întreg grupul, 95% din grup am votat pentru a declara procesul neconstituțional. Aceasta este o mare victorie pentru noi. Democrații pot să continue cu acest efort zadarnic cât vor dori, dar acest vot ne-a arătat că s-a terminat, procesul s-a terminat", a declarat Paul.

ADVERTISING

Chiar și acei republicani care au votat împotriva măsurii lui Paul au declarat că votul de marți este un semn al rezultatului final al procesului.

„Faceți calculele. Cred că este foarte puțin probabil ca președintele să fie condamnat", a spus Susan Collins.

Sen. Rand Paul says this impeachment is "antithesis of unity"

Mesajul lui Trump pentru republicani

Fostul președinte Donald Trump s-ar putea răzbuna pe republicanii care vor vota pentru condamnarea sa.

Brian Jack, fostul director politic al Trump la Casa Albă, a declarat că acesta nu va înființa o altă formațiune, ci se va concentra în continuare pe Partidul Republican, scrie Politico.

ADVERTISING

Mesajul lui Brian Jack este un semnal pentru republicanii care iau în considerare să voteze pentru condamnarea lui Trump.

Jack nu a adresat amenințări directe, dar a lăsat să se înțeleagă că fostul președinte se va răzbuna pe ei.

Procesul începe pe 9 februarie

Parlamentarii democraţi au transmis formal luni seară Senatului american actul de acuzare al lui Donald Trump, marcând deschiderea oficială a procesului istoric al fostului preşedinte pentru „incitare la insurecţie”. Procesul va începe pe 9 februarie.

Donald Trump a devenit luna aceasta primul preşedinte american supus de două ori procedurii de impeachment, după ce Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, cu sprijinul a 10 republicani, a votat pentru punerea lui sub acuzare pentru incitare la insurecţie.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇