Liderul PNL Neamţ, deputatul Mugurel Cozmanciuc, susţine că a aflat cu surprindere că a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, adăugând că se consideră nevinovat şi că nu a săvârşit nicio infracţiune.
„Am luat la cunoştinţă cu surprindere, din comunicatul de presă, că procurorii DNA – Serviciul teritorial Bacău – au dispus trimiterea mea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Nu am săvârşit nicio infracţiune. Sunt nevinovat”, scrie liderul PNL Neamţ, Mugurel Cozmanciuc, pe pagina sa de Facebook.
El adaugă că nu comentează „mai multe”, dar că abia din acest moment primeşte „şansa reală” de a se apăra.
- Percheziții la Apele Române. Procurorii DNA ridică documente din biroul directorului care se recomandă drept „un animal politic”
- Fosta chelneriță angajată la Apele Române și-a dat demisia, dar și cel care a sesizat cazul a fost îndepărtat: I-au desființat postul
Procurorii DNA au anunţat, marţi, trimiterea în judecată a deputatului Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, pentru trafic de influenţă. Deputatul ar fi pretins 500.000 de lei pentru a interveni ca director la Apele Române să fie numită o anumită persoană.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: Cozmanciuc Corneliu-Mugurel, la data faptei şi în prezent deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi Marcoci Vlad, la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă”, a transmis, marţi, DNA.
- ”Copile, nu te pune cu ei că te vor face praf!”. Apele Române au propria versiune despre scandalul din Mureș, un soi de „Pleacă ai voştri, vin ai noştri”
- Fostul șef de la ”Apele Române”, trimis în judecată pentru o șpagă de un milion de euro
Sursa citată a precizat că a mai fost trimisă în judecată o persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la cumpărare de influenţă.
”În perioada 4 – 27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale Apele Române (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri. Banii urmau să fie remişi în două tranşe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri”, au precizat procurorii.
Potrivit acestora, numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în 21 ianuarie 2020, în funcţia de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Stigmatul și imposibila mineriadă
- Cum au ajuns mulți germani să refuze AstraZeneca, deși britanicii l-au administrat masiv Interviu video
- Românii vor să se vaccineze, dar n-au cu ce. Abia în luna mai, persoanele în vârstă ar putea fi imunizate
- Orașele din România cu cele mai scumpe și cele mai ieftine apartamente. Plus evoluția prețului în ultimii 5 ani (Infografice)
- A fost creată prima cooperativă de energie verde din România. Oricine poate să participe – cum investești și ce câștigi
- Totul despre AstraZeneca: De ce avem rapel la 8 săptămâni? Este mai puțin eficient decât Pfizer? Vom avea pașaport de vaccinare?