Dexit? AfD vrea un referendum în vederea ieșirii Germaniei din UE

Dexit? AfD vrea un referendum în vederea ieșirii Germaniei din UE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Partidul german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) – care se află în plină ascensiune în sondaje şi creditat pe locul doi la nivel naţional, în faţa Partidului Social Democrat (SPD) al lui Olaf Scholz – vrea să organizeze un referendum privind o ieşire a Germaniei din Uniunea Europeană (Dexit), în cazul în care ajunge la putere.

Anunţul a fost făcut de un co-preşedinte, Alice Weidel, într-un interviu publicat luni de Financial Times (FT).

”Am putea organiza un referendum cu privire la Dexit, o ieşire a Germaniei din UE”, spune Alice Weidel.

Ea salută drept ”un model pentru Germania” ieşirea Marii Britanii, tot în urma unui referendum, în 2016.

ADVERTISING

Un membru AfD, candidat la cancelarie în 2025

AfD, creditat în sondaje cu un scor record (22%), care îl plasează în faţa SPD-ului lui Olaf Scholz, imediat după conservatori, îşi afişează voinţa de a guverna.

Următoarele alegeri legislative sunt prevăzute în 2025, relatează AFP.

AfD vrea să prezinte în acest scrutin, pentru prima dată, un candidat la funcţia de cancelar.

Principalele partide au exclus să se alieze şi să guverneze cu această formaţiune anit-UE şi împotriva migraţiei, în contextul unei fragmentări tot mai mari a peisajului politic, care implică formarea unor coaliţii la nivel naţional şi regional.

ADVERTISING

Manifestaţii uriaşe împotriva AfD

Trei scrutine regionale importante sunt programate în septembrie, în estul Germaniei, iar AfD este creditat pe primul loc de sondaje, cu 30%.

La congresul din vară, AfD şi-a revendicat convingerile eurosceptice într-o Germanie în care apartenenţa la UE este susţinută de o foarte largă majoritate a populaţiei.

AfD se află în centrul unui scandal de zece zile, după dezvăluirea faptului că mai mulţi membri ai formaţiunii - inclusiv un apropiat la lui Weidel - au discutat recent despre expulzarea în masă a persoanelor de origine străină, la o adunare a unor membri ai mişcării extremiste.

ADVERTISING

Aceste dezvăluiri au provocat un şoc în Germania, unde manifestaţii uriaşe împotriva AfD - acuzat de faptul că este un pericol la adresa democraţiei - au loc în întreaga ţară de mai multe zile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇