Congresul de la Washington a respins vineri, cu o largă majoritate, veto-ul preşedintelui Donald Trump asupra bugetului apărării, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Senatul, unde republicanii lui Trump deţin majoritatea, a adoptat cu peste două treimi din voturi – pragul necesar – acest buget de 740 de miliarde de dolari, în pofida obiecţiilor exprimate de preşedintele în exerciţiu.
La fel a procedat luni şi Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, prin urmare bugetul este definitiv adoptat, iar Donald Trump înregistrează o nouă înfrângere în ultimele zile ale mandatului său.
El refuzase să aprobe textul întrucât acesta nu include abolirea unei legi cunoscută sub numele de „articolul 230”, care protejează statutul juridic al reţelelor sociale, pe care le acuză că sunt părtinitoare împotriva sa.
De asemenea, Trump nu a fost de acord cu intenţia ca prin această lege de finanţare a Pentagonului să se redenumească bazele militare care îi onorează pe generalii forţelor confederate, care susţineau sclavia.
"Din păcate, acest text de lege nu include măsuri cruciale pentru securitatea naţională", "contravine eforturilor guvernului meu de a pune America pe primul loc în ceea ce priveşte securitatea naţională şi politica externă" şi "include prevederi care nu îi respectă pe veteranii noştri şi istoria noastră militară", a motivat preşedintele Trump în mesajul său oficial către Congres, în care a mai estimat că respectiva lege este un un "cadou pentru China şi Rusia".
Află mai multe despre:
- Donald Trump și-a schimbat subit programul și a revenit la Washington
- Trump încalcă legislaţia internaţională prin grațierea unor criminali de război - experți ONU
- Trump tot nu renunță. A contestat la Curtea Supremă rezultatul alegerilor în Wisconsin