Cîţu spune că nu există posibilitatea ca PNL să piardă funcţia de preşedinte al Camerei

Cîţu spune că nu există posibilitatea ca PNL să piardă funcţia de preşedinte al Camerei

Liderul PNL, Florin Cîţu, a declarat că nu există posibilitatea ca partidul său să piardă funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în contextul în care Ludovic Orban a anunţat că renunţă la această poziţie, Cîţu afirmând că majorităţile în Parlament ”se negociază”.

„Întâi să avem actul respectiv, după aceea vedem ce facem. (…) Este decizia domnului Ludovic Orban de a înmâna (demisia – n.red.). Demisia este o decizie unilaterală. (…) Putem să avem această discuţie după ce avem un act. Până acum avem doar o declaraţie”, a spus Cîţu, după ce a votat la Consiliul Naţional care se desfăşoară, duminică, la Romexpo.

ADVERTISING

El a fost întrebat dacă PNL are majoritatea să impună un nou preşedinte al Camerei.

"Majorităţile în Parlamentul României se negociază. Haideţi să ajungem în Parlamentul României", a adăugat Cîţu.

Fostul lider al PNL Ludovic Orban a precizat că luni dimineaţă îi va înainta preşedintelui PNL, Florin Cîţu, demisia sa din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru ca acesta să o poată înainta atunci când va exista posibilitatea refacerii majorităţii, astfel încât să existe garanţia că această funcţie va rămâne la liberali.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇