Cîțu, despre asasinatul de la Arad: E primul în 30 de ani. Nu vom mai permite astfel de evenimente

Cîțu, despre asasinatul de la Arad: E primul în 30 de ani. Nu vom mai permite astfel de evenimente
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Florin Cîțu a spus, luni, că atentatul de la Arad este primul în 30 de ani și nu transformă România într-o țară nesigură. El spune că anchetatorii trebuie să afle ce s-a întâmplat și autoritățile vor învăța, astfel încât să nu se mai permită astfel de evenimente.

Premierul Florin Cîțu a fost întrebat, luni, la Digi 24, despre atentatul de la Arad, în urma căruia Ioan Crișan, un om de afaceri, a fost asasinat.

„Este primul atentat în 30 de ani de zile. Trebuie să observăm că am reușit să evităm astfel de evenimente 30 de ani de zile. Nu știu dacă mai există vreo țară în jurul României în zonă care a evitat astfel de evenimente, deci pornim cu asta: am evitat 30 de ani de zile acest tip de eveniment.

ADVERTISING

Este un lucru grav, foarte grav, în acest moment știu că toate instituțiile... este o anchetă pe care o face procuratura. Așteptăm rezultatele. Sunt experți din toate instituțiile abilitate să ancheteze un astfel de caz și vom vedea ce s-a întâmplat.

În acest moment nu am detalii asupra a ceea ce s-a întâmplat, dar este un eveniment grav, care eu sper să nu se mai repete și să ne păstrăm vigilenți în perioada următoare, să nu mai avem astfel de evenimente. Cu siguranță vom afla e s-a întâmplat acolo. Vom învăța și nu vom mai permite astfel de evenimente”, a spus Cîțu.

ADVERTISING

Întrebat, în continuare, dacă devine România o țară nesigură după acest eveniment. Florin Cîțu a spus că nu se poate vorbi despre așa ceva.

„Un eveniment în 30 de ani de zile nu înseamnă că România este o țară nesigură. Este o țară foarte sigură România”, a mai spus premierul.

Ioan Crişan, patronul unei firme piscicole din Arad, a murit sâmbătă dimineaţa, în explozia maşinii sale, în timp ce făcea manevre de ieşire dintr-o parcare a unui supermarket din Arad. Ipoteza luată în calcul de anchetatori este asasinat cu bombă.

ADVERTISING

Citește pe acest subiect și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇