Cioloş, despre taxa de solidaritate: Vor fi companii care într-un an de zile vor pleca sau se vor sparge

Cioloş, despre taxa de solidaritate: Vor fi companii care într-un an de zile vor pleca sau se vor sparge
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a declarat că, dacă se va introduce taxa de solidaritate pentru marile companii, atunci PNL a început guvernarea cu o mare minciună. El a arătat că această taxă nu va face decât să fugărească investitorii şi vor fi companii care într-un an de zile vor pleca sau se vor sparge în bucăţi, pentru a nu plăti această taxă.

”Dacă se va introduce această taxă, înseamnă că PNL a început cu o mare miniună. Noi suntem împotrivă, pentru că riscăm să fugărim investitorii. Şi aşa nu avem mulţi, în UE, de un an şi ceva, se încearcă relocarea unor investiţii, prin acel concept de autonomie strategică, şi se uită şi la zona Europei de Est. Cu această taxă, le spunem că pot pleca în Ungaria, Polonia, Bulgaria”, a spus Cioloş, miercuri, la emisiunea Talk News de la Profit TV.

ADVERTISING

El a mai arătat că nu este corect acel calcul simplu făcut de PSD, cu numărul de companii care vor plăti această taxă.

”Vor fi companii care într-un an de zile vor pleca sau se vor sparge în bucăţi pentru a evita taxa”, a arătat preşedintele USR, precizând că o astfel de măsură nu aduce locuri de muncă.

”Pe mine nu mă mai surprinde nimic, că PNL intră în jocul acesta. Acest guvern PSD-PNL se duce în direcţia de guvernare a PSD”, a arătat el. 

Dacian Cioloş a mai spus despre cei de la PNL că nu sunt liberali, ”oricât ar spune domnul Cîţu” şi s precizat că măsurile acestea nu arată niciun fel de coerenţă în stimularea economiei.

ADVERTISING

”Nu e măsură liberală, să dai unuia 1.000 de lei în plus la pensii, şi altuia 100 de lei, ci tot un fel de clientelism. A produce bani ca să poţi plăti aceste cheltuieli nu este măsură liberală. Sunt acolo oameni care au profitat de fiecare dată că au ajuns la putere pentru clientela politică şi pentru sinecuri”, a afirmat el. 

Referitor la pensiile speciale ale primarilor, şi decizia coaliţiei de a proroga termenul de intrare în vigoare, Cioloş a spus că  cele două partide ”le amână pentru că nu au curajul faţă de primarii lor, să spună că nu îşi au locul”. Potrivit preşedintelui USR, se pot găsi soluţii să le recunoşti vechimea, dar nu prin a le da pensii speciale.

ADVERTISING

”PNL şi Florin Cîţu ştiu că în PNRR s-au angajat să reformeze sistemul de pensii, să îl facă sustenabil într-un mod preductibil.  Noi trebuie să găsim soluţii pentru a mări veniturile celor cu pensii mici. PSD dă 1.000 de lei la cei cu pensii mari şi 100 de lei şi ceva celor cu pensii mici”, a arătat Dacian Cioloş.

”Bugetul de pensii vine din împrumuturi, să fie clar. Noi toate creşterile le plătim din împrumuturi pe care România le ia şi le plăteşte în anii următori”, a mai spus el. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇