Ciolacu susține că în PNRR sunt proiecte de consultanță de 20 milioane de euro. Ghinea îl somează să le spună public

Ciolacu susține că în PNRR sunt proiecte de consultanță de 20 milioane de euro. Ghinea îl somează să le spună public
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că în PNRR există proiecte în care consultanța costă 20 milioane de euro, dublu față de proiectul în sine. Direct vizat, fostul ministru Cristian Ghinea îl provoacă să spună la ce se referă și îi propune un nou pariu.

Marcel Ciolacu a fost invitat miercuri seara la RTV, unde, printre alte declarații, a făcut referire la anunțul ministrului Dan Vîlceanu, potrivit căruia suma primită de România de la UE prin PNRR scade cu circa două miliarde de euro.

În context, Marcel Ciolacu a susținut, la fel ca și colegul său de partid care e ministru de Finanțe, că PNRR se va renegocia, deși Comisia Europeană a negat public zvonurile de acest fel.

ADVERTISING

Președintele PSD a mai afirmat că în PNRR „sunt proiecte în care consultanța e 20 de milioane euro și proiectul 10 milioane euro”, fără să dea însă vreun exemplu în acest sens, relatează G4Media.

Direct vizat de acuzații, fostul ministru Cristian Ghinea (USR), cel care a pus la punct PNRR pentru România, a reacționat într-o postare pe Facebook.

”Evident, nu există nici un proiect de consultanță de 20 de milioane la investiții de 10.

Asistența tehnică din PNRR  (asistența tehnică, nu consultanța, dar e prea complicat pentru Marcel) nu e pe investiții, ci pe reforme. Acolo unde au zis ministerele că nu se pricep (construit spitale, cloud guvernamental)”, a explicat Cristian Ghinea.

ADVERTISING

În plus, acesta i-a mai propus încă un pariu lui Marcel Ciolacu, după primul pariu pierdut de liderul PSD.

”Marcele, fii atent!

Ai mai pierdut un pariu cu mine.

Dacă arăți exemplul ăsta, îți plătesc 3 luni încă o indemnizație de revoluționar, ca aia pe care o iei pentru că ai băut in sediul PCR Buzău în timpul Revoluției.

Rog ziariștii să îl întrebe pe Marcel care e exemplul și să-i transmită oferta”, a scris ironic Cristian Ghinea pe Facebook.

A vorbit Marcel, că și el e om!Evident, nu există nici un proiect de consultanță de 20 de milioane la investiții de...

Publicată de Cristian Ghinea pe Miercuri, 9 februarie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇