Cazul primarului mort reales în Deveselu a ajuns în presa internațională. Americanii comentează: Aş alege un mort după Trump, deci înţeleg

Cazul primarului mort reales în Deveselu a ajuns în presa internațională. Americanii comentează: Aş alege un mort după Trump, deci înţeleg
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cazul din Deveselu, județul Olt, unde Ion Aliman a fost ales cu o majoritate zdrobitoare deși a murit pe 17 septembrie în urma infectării cu noul coronavirus, a ajuns şi în presa străină. Publicaţii cunoscute atât din Europa cât şi din SUA au relatat întâmplarea.

„’Vei fi mândru de noi’: Sătenii români au ales un primar mort la o diferenţă zdrobitoare” a fost titlul pe care cititorii Reuters l-au putut vedea luni.

„Povestea zilei ne vine din micul sat Deveselu, din România: primarul Ion Aliman a fost reales triumfător, la două săptămâni după ... moartea sa din cauza coronavirusului”, a scris Le Parisien.

ADVERTISING

„Primarul reales triumfător după moartea sa”, a scris și cotidianul elveţian 24 heures.

„PSD a pierdut cursa pentru primăria din Bucureşti, dar a sărbătorit o victorie oarecum bizară, dulce-amară”, a transmis ABC News.

CNN a relatat evenimentul bizar petrecut la mormântul „fostului actual primar”: „Un videoclip difuzat pe reţelele de socializare a arătat zeci de săteni care vizitează mormântul lui Ion Aliman, să aprindă lumânări după încheierea votului”.

Evenimentul a amuzat şi publicul din Canada unde CBC a relatat astfel:

ADVERTISING

Situaţia a stârnit reacţii amuzante și pe reţelele sociale.

„Probabil că nu doresc să supere un vampir”, a comentat votul oamenilor din Deveselu un utilizator pe Reddit.

„Aş alege un mort după Trump, deci înţeleg cum este posibil”, a scris un utilizator pe Twitter.

„Nu aş vrea să fiu unul dintre adversarii săi... să merg prin lume spunând că am pierdut o cursă în faţa unui mort”, a glumit un utilizator pe Facebook.

ADVERTISING

Ion Aliman a adunat 1.020 de voturi din 1.600 valabil exprimate. Acelaşi număr de voturi a fost şi la Consiliul Local, astfel că PSD va avea la Deveselu un viceprimar, care va fi şi primar interimar până la alegerile parţiale, care se vor organiza pentru alegerea unui edil ... viu.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇