Cui îi este de folos victoria în alegeri a unui primar decedat

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

O știre bizară a făcut ocolul țării în ziua alegerilor locale. În comuna Deveselu, județul Olt, fostul primar al localității a figurat pe listele electorale și chiar a fost votat de localnici, deși decedase cu vreo zece zile în urmă, răpus de virusul COVID-19.

Dar n-a fost de ajuns faptul că defunctul a figurat pe liste, localnicii i-au acordat mortului totala lor încredere și l-au votat cu nădejde pentru încă un mandat de patru ani, deși mulți din ei luaseră parte la înmormântarea lui, cu numai câteva zile înainte de scrutin.  

Zeci de localnici din Deveselu au sărbătorit în cimitir victoria primarului mort (Video)

Ba, culmea, l-au ales cu o majoritate zdrobitoare: 63,75%, în detrimentul altor doi candidați, aflați în viață dar rămași în minoritate. Puțini primari au obținut pe teritoriul țării asemenea zdrobitoare majoritate.

Mă cutremur. Așadar, doi candidați vii au fost respinși de alegătorii deveseleni cu un scor însumat de 36,25% pentru ca nu cumva să ajungă vreunul dintre ei la scaunul de primar, rezervat unui răposat, performerul majorității de 63,75%. Ca în Kafka.

ADVERTISING

Te crucești și te întrebi: ce au avut oare ei în minte când au pus în urnă buletinul ștampilat pe numele celui plecat în împărăția cerurilor? Jurnaliștii, mereu pe fază, n-au scăpat ocazia să le pună localnicilor această întrebare insolită și au primit răspunsuri la fel de insolite, în stilul neașteptat al teatrului absurd. Îmi permit să citez numai câteva din ele:

A fost bun, din cauza asta l-am votat.

A fost pentru noi un primar adevărat, a ţinut cu comuna, a respectat toate legile, a ţinut şi cu noi.

Dacă l-au votat (…) înseamnă că aşa au fost învăţaţi.

… este de 2 săptămâni decedat, se puteau schimba şi buletinele de vot, dar nu s-a vrut…

… eu aşa cred, că se urmăreşte anularea (alegerilor - n. red), deşi sunt 2 candidaţi în viaţă, amândoi competenţi.  Cred că o să fim de râs, că pe tot pământul ăsta nu s-a întâmplat aşa ceva.

Răspunsurile sunt cam așa-și-așa. Unele par tâmpe de tot, altele sugerează cam ce s-a întâmplat în fapt: „așa au fost învățați” sau „se urmărește anularea”.

Cine i-a învățat așa, cine urmărește anularea și cine are interesul să anuleze scrutinul, asta nu este greu de ghicit. Principalul interes nu pare să fie al celor care au votat. Mai curând, al celor care i-au trimis la vot, cu speranța că se va anula un scrutin, după ce oamenii au votat exact așa cum au fost învățați.

Cazul primarului mort reales în Deveselu a ajuns în presa internațională. Americanii comentează: Aş alege un mort după Trump, deci înţeleg

Nu poate să-mi scape un detaliu: alegerile au avut loc duminică, au participat trei candidați, din care unul a câştigat dar nu mai este în viață, iar ceilalți doi sunt în viață, dar au pierdut. Nu pot spune altceva decât exact ceea ce rostea interlocutoarea citată mai înainte: s-a urmărit anularea alegerilor.

Logica este simplă: decât alegeri valabile, dar câștigate de alții, mai bine alegeri anulate din motive de deces și cu speranțe că în viitor va participa un alt candidat, tot al  PSD, unul viu și cu șanse de câștig. Pe scurt: anulăm întreg scrutinul, ca să câștige pesedeul! 

Când auzi una ca asta, îți vine să crezi că alegătorii din Deveselu sunt niște trăsniți. Ba chiar, intri la idei și îți poți închipui că acolo s-a produs cunoscutul accident rutier cu o celebră căruță, intrată în legendă, după ce s-a răsturnat nu departe, într-un orășel din același județ Olt.

Dar evenimentul poate avea și alte conotații. Te pomenești, de exemplu, că a ajuns până în Oltenia legea tăcerii, căreia sicilienii îi spun omerta, iar noi îi spunem, ceva mai balcanic,  mucles

Alegerile fără câștigător și fără învins

Ia gândiți-vă, cine altul putea fi interesat să păstreze legea tăcerii la scrutin decât singurul partid din România al cărui fost lider se găsește chiar în aceste zile după gratii, trimis acolo pentru mai multe fapte pedepsite de lege, inclusiv una de fraudă electorală?

N-aș folosi termenul grav de fraudă, dacă n-aș fi auzit chiar din gura unei alegătoare că deveselenii au votat nu pentru că așa au chibzuit ei, nu pentru că așa i-a îndemnat conștiința, ci pentru că așa au fost învățați, de nu știu cine.

Hai să spunem lucrurilor pe nume. Fostul primar PSD din Deveselu era la al treilea mandat și înțeleg că oamenii știau din alte ocazii pentru ce trebuie să-l voteze pe el și nu pe un altul. Evident, au fost învățați să voteze candidatul PSD și n-am alte probe ca să susțin bănuielile mele decât logica, în baza căreia refuz să cred că o colectivitate întreagă este în stare să voteze un decedat, fără să aibă un profit din toată daravela asta.

Nu știu cine ce a promis, nu știu dacă s-a ținut până la urmă de cuvânt. Asta ar fi normal să cerceteze organele de anchetă, dacă se vor sesiza cumva din oficiu și dacă sunt curioase să afle cu ce interese și la ce preț s-a votat un mort, parcă anume să-i elimine pe ceilalți doi candidați, vii dar amândoi perdanți în fața răposatului câștigător.

Și, a propos, dacă tot se cercetează cazul,  mă întreb cine ar trebui să suporte costurile unui scrutin organizat parcă anume să fie anulat și să se cheltuiască din nou, pentru altul nou.

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇