„Cancelara climei” – periodic i se atribuie Angelei Merkel această titulatură, mai ales acum după devastatoarele inundaţii de săptămâna trecută. Dar este ea aşa ceva? Şi dacă da, de când?
Pe 30 noiembrie 2005, Angela Merkel, proaspăt aleasă în funcţia de cancelar, a rostit în Bundestag prima ei declaraţie guvernamentală. În plan intern, politiciana creştin-democrată s-a declarat preocupată de piaţa muncii şi de politica socială. În politica externă s-a referit la ameninţarea reprezentată de terorismul internaţional, de crima organizată, şi la viitorul Europei.
Despre schimbările climatice a vorbit foarte puţin în discursul ei de o oră şi jumătate. Referitor la protecţia mediului s-a declarat preocupată de şansele apărute pentru noi tehnologii şi de rolul Germaniei în calitate de "campion mondial la exporturi".
Şi asta deşi Merkel fusese în anii 1990 vreme de patru ani ministrul federal al Mediului. După patru ani anteriori mai degrabă dificili pentru ea în fruntea Ministerului Femeilor şi Tineretului, cancelarul federal de atunci, Helmut Kohl, a numit-o în 1994, surprinzător, titulară la Mediu.
Gazda primei conferinţe pe teme de mediu de la Berlin
La sfârşitul lunii martie 1995, Merkel a fost gazda primei conferinţe ONU pe teme de mediu, care s-a desfăşurat în centrul de congrese ICC din Berlin. Atunci au participat, spre deosebire de toate celelalte conferinţe succesoare, doar câteva sute de delegaţi din întreaga lume şi cam tot atâţia observatori. Merkel, fiziciană de profesie, şi-a descoperit cu acea ocazie tema politică predilectă. În scurt timp a început să lanseze tot felul de avertismente privind evoluţiile climei în presă.
Doi ani mai târziu, a treia conferinţă privind clima globală a adoptat la Kyoto, în Japonia, limitarea obligatorie, sub aspectul dreptului internaţional, a emisiilor de gaze cu efect de seră. Protocolul de la Kyoto, care a intrat în vigoare în 2005, este perceput ca o bornă de hotar pentru protecţia climei până astăzi. Şi a fost adoptat în anii în care Merkel era ministrul federal al Mediului.
Avertismente pe scena internaţională
În programul de guvernare din 2005 ea nu s-a referit deloc la toate acestea. Şi totuşi a devenit rapid "cancelara climei". În primul semestru al anului 2007 Germania a deţinut preşedinţia rotativă a UE şi pe întreg cuprinsul anului preşedinţia grupului G8. Clima a devenit tema lui Merkel. Reuniunea extraordinară la vârf a UE desfăşurată în martie la Berlin şi reuniunea la vârf a G8 de la Heiligendamm, desfăşurată în iunie, au produs decizii substanţiale privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
În august 2007 Merkel a călătorit împreună cu ministrul Mediului din acea perioadă, laburistul Sigmar Gabriel, în regiunea arctică. Câteva zile mai târziu s-a reîntors la Kyoto, pentru a avertiza participanţii la un congres internaţional de urmările încălzirii globale. "Dacă nu facem nimic, trebuie să luăm în calcul transformări substanţiale ale climei", a declarat ea.
Puţin mai târziu şefa executivului german s-a deplasat la New York pentru a vorbi de la tribuna Adunării Generale a ONU. Şi cu acea ocazie s-a implicat pentru protecţia climei. Aceasta este "o sarcină globală, care-i priveşte pe toţi". Discursul ei a avut efect. Din august 2007 mass-media o supranumeşte pe Merkel tot mai frecvent "cancelara mediului".
Creşterea economică devine prioritară
Dar a intervenit criza financiară globală şi s-au schimbat priorităţile. Marile puteri nu au mai fost interesate de protecţia climei. Astfel, marea conferinţă mondială pe teme climatice, desfăşurată în 2009 la Copenhaga, a eşuat spectaculos, după ce SUA, conduse de Barack Obama, şi China au refuzat să-i susţină obiectivele. Drept urmare, numeroase ţări s-au concentrat cu orice preţ pe creşterea economică şi la nivel mondial tema mediu nu a mai interesat mult timp pe nimeni.
Pe plan intern, Merkel nu a luat în acea perioadă decizii care să-i afecteze baza de putere sau care să genereze un şoc economic. În dezbaterile de la Bruxelles privind plafonarea gazelor de eşapament emanate de automobile, Merkel a protejat consecvent interesele industriei auto germane.
Renunţarea la energie atomică
Astfel, la finalul epocii Merkel guvernul federal şi partidele conservatoare CDU şi CSU sunt supuse unor presiuni notabile în politica de mediu şi protecţie a climei. Faptul că Merkel a decis în 2011 renunţarea la energia atomică după catastrofa nucleară de la Fukushima nu schimbă cu nimic situaţia, fiindcă de atunci nu s-a mai decis nimic notabil în domeniu.
Aceasta a devenit limpede la sfârşitul lunii aprilie, când Curtea Constituţională de la Karlsruhe a respins drept parţial neconstituţională legea de protecţie a climei adoptată cu doi ani înainte, retrimiţând-o pe masa Bundestagului. În motivaţie, judecătorii au subliniat că legea transferă pericolele schimbărilor climatice pe umerii generaţiei mai tinere, cândva după anii 2030.
Politică de mediu criticată în plan intern
În opinia criticilor, Germania face prea puţin pentru reducerea gazelor cu efect de seră, nu investeşte suficient în energia solară şi eoliană şi a amânat renunţarea la cărbune pe anul 2038. Ecologiştii deplâng inexistenţa unui plan care să garanteze cu adevărat atingerea neutralităţii climatice până în anul 2050.
Merkel a rostit probabil ultima ei declaraţie guvernamentală în Parlament pe 24 iunie. Evident, tema dominantă a fost pandemia de coronavirus. Dar în discursul ei de 19 minute a alocat surprinzător de mult spaţiu schimbărilor climatice. A vorbit despre o "reînnoire verde" şi digitalizare. Doar cu o "economie verde, Europa este viabilă şi competitivă", a considerat ea. Merkel se află însă la sfârşit de mandat şi îşi poate permite acum o astfel de retorică, fiindcă nu mai are nimic de transpus în practică pe această temă.
Autor Christoph Strack
