Academia Oamenilor de Ştiinţă: CCR a decis că e neconstituțional să nu i se dea bani de la buget, USR PLUS încearcă iar s-o desființeze

Academia Oamenilor de Ştiinţă: CCR a decis că e neconstituțional să nu i se dea bani de la buget, USR PLUS încearcă iar s-o desființeze

Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate făcută de Avocatul Poporului la Legea bugetului de stat pe anul 2021.

Aceasta se referă la Academia Oamenilor de Știință din România, care beneficiază de fonduri de la bugetul de stat.

CCR a decis că sunt neconstituţionale prevederile din actul normativ care spun că: „până la data de 31 decembrie 2021 (...) finanţarea cheltuielilor instituţiei se asigură din veniturile proprii”.

Curtea a constatat că sunt încălcate mai multe prevederi constituționale. Decizia este definitivă şi general obligatorie.

ADVERTISING

USR PLUS încearcă iar desființarea AOSR

În acest context, merită menționat că senatorul USR PLUS Cristian Berea a depus, miercuri, o nouă iniţativă de desfiinţare a Academiei Oamenilor de Ştiinţă, ”una dintre uzinele de sinecuri de lux ale PSD”.

Conform iniţiativei legislative, patrimoniul AOSR se transferă către Academia Română.

„Continuăm ceea ce ne-am asumat atât în campanie, cât şi prin programul de guvernare, şi anume desfiinţarea sinecurilor. Cu toate că beneficiază de fonduri substanţiale de la bugetul de stat, contribuţia în cercetare este insignifiantă. Pseudo-organizaţia dublează atât intern cât mai ales extern Academia Română, confuzând cercetătorii din forurile internaţionale referitor la care este adevarata Academie a României.

ADVERTISING

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România este în aceeaşi măsură Academie, pe cât este şi Academia de Unghiuţe, unde diferite persoane învaţă să facă manichiură permanentă”, a afirmat Cristian Berea, potrivit sursei citate.

Personalul AOSR ar urma să fie încadrat, în limita numărului maxim de posturi aprobate, la Academia Română, beneficiind de drepturile băneşti conform grilei de salarizare din cadrul Academiei Române.

În anul 2019, doar puţin peste 2% dintre cheltuieli au fost destinate activităţilor efective. AOSR este o fabrică de sinecuri pentru 350 de persoane, printre care Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu şi Teodor Meleşcanu, mai susțin cei de la USR PLUS.

ADVERTISING

„Vechii politicieni ne-au obişnuit cu înfiinţarea de instituţii pentru funcţii sau acces la banii publici, AOSR fiind un exemplu perfect de pseudo-academie hrănită exclusiv din fonduri publice. Printre persoanele care au condus această instituţie se numără Ecaterina Andronescu, cea care a îngropat sistemul educaţiei din România. Este membru fondator şi preşedinte al secţiei “Stiinţe tehnice”. 

Susţinem reforma sistemului educaţional, un buget optim pentru cercetare şi dezvoltare în cadrul Universităţilor şi nu numai, însă nu prin susţinerea sinecurilor”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇