Câteva sute de manifestanţi s-au adunat duminică în Piaţa Universităţii, în jurul orei 14, la mitingul de protest organizat de AUR. Ulterior, numărul acestora a crescut la câteva mii, iar oamenii au blocat bulevardul Magheru, îndreptându-se către Piața Victoriei.
Liderul formaţiunii, George Simion, aflat printre protestatari, a anunţat că nu va rosti niciun discurs și a cerut oamenilor să vină la Piaţa Universităţii. El a acuzat că autocare care veneau din judeţe au fost oprite pe drum.
Potrivit Digi 24, la ora 16:20 erau în jur de 3.000 de protestatari în Piața Victoriei.
Participanţii la protest au drapele tricolore, iar unii dintre ei sunt îmbrăcaţi în costume populare. Protestatarii scandează: „Demisia”, „Nu vrem să fim conduși de hoți”, „Hoții, hoții”. Printre aceștia se numără și tineri.
La ora 15:00, conform programului anunţat de AUR, urmează plecarea coloanei de protestatari spre Piaţa Victoriei, iar la ora 16:00, coloana de protestatatari intră în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului.
AUR a precizat că protestul se va încheia la miezul nopţii.