Acesta va fi un an de cotitură. Cea mai mare sursă de instabilitate globală nu va fi China, Rusia, Iranul sau oricare dintre cele aproximativ 60 de conflicte care ard pe planetă, ci Statele Unite.
Această concluzie se regăsește în raportul Top Risks 2026 al Eurasia Group.
Cea mai puternică țară din lume și arhitectul ordinii mondiale postbelice destramă acum activ această ordine, condusă de un președinte care este mai preocupat și mai capabil să remodeleze rolul internațional al Americii decât oricare dintre predecesorii săi moderni, se arată într-un articol de opinie din Tomorrow’s Affairs, semnat de Ian Bremmer, fondator și președinte al Eurasia Group și GZERO Media, și membru al Comitetului Executiv al Organismului consultativ la nivel înalt al ONU privind inteligența artificială.
Ce înseamnă „Doctrina Donroe”
Weekendul trecut a oferit o avanpremieră a ceea ce va însemna concrent acest lucru. După luni de presiune crescândă – sancțiuni, o desfășurare navală masivă și o blocadă petrolieră completă – forțele speciale americane l-au capturat pe liderul venezuelean Nicolas Maduro în Caracas și l-au transportat la New York pentru a se confrunta cu acuzații penale.
Un dictator înlăturat și adus în fața justiției fără victime americane – a fost cea mai curată victorie militară de până acum a președintelui Donald Trump.
Trump și-a numit deja abordarea față de emisfera vestică „Doctrina Donroe”. Este versiunea sa a afirmației președintelui James Monroe din secolul al XIX-lea privind supremația SUA în America.
Însă, în timp ce Monroe a avertizat puterile europene să stea departe de vecinătatea Americii, Trump folosește presiunea militară, constrângerea economică și reglările de conturi personale pentru a supune regiunea voinței sale. Și abia acum începe.
Cum știi că ești o țintă pentru Trump
Politica externă a lui Trump nu se desfășoară pe axe tradiționale, cum ar fi aliați contra adversari, democrații contra autocrații sau competiție strategică versus cooperare.
Potrivit expertului, ca să afli rapid cum gândește și acționează Trump, poți să faci un calcul mai simplu este acesta: poți riposta suficient de puternic pentru a-l afecta pe Trump?
Dacă răspunsul este nu și ai ceva ce-și dorește, ești o țintă. Dacă răspunsul e da, probabil poți face o înțelegere.
În cazul Venezuelei, Trump voia să-l răstoarne pe Maduro, iar Maduro nu putea face nimic pentru a-l opri. Nu avea aliați dispuși să acționeze, nicio armată capabilă să riposteze și nicio influență asupra a ceea ce-i păsa lui Trump. Așa că a fost înlăturat.
Nu contează că întreaga structură a regimului din Venezuela rămâne intactă și că orice tranziție către un guvern democratic stabil va fi haotică, contestată și, în mare parte, la latitudinea Venezuelei de a o gestiona - bine sau prost.
Trump e mulțumit ca Venezuela să continue să fie condusă de același regim represiv, atâta timp cât acesta este de acord să-i facă voia și chiar a preferat acest aranjament în locul unui guvern condus de opoziție.
Se aplică legea junglei
Amenințarea de tipul „sau altfel…” pare să funcționeze până acum. Trump tocmai a anunțat că „noile” autorități ale Venezuelei vor preda SUA 30-50 de milioane de barili de petrol. „Veniturile vor fi controlate de mine, în calitate de președinte”, a spus el.
Mai mult, succesul în Venezuela îl va încuraja pe liderul de la Casa Albă să-și intensifice această abordare și să continue – fie în Cuba, Columbia, Nicaragua, Mexic sau Groenlanda.
La celălalt capăt al spectrului se află China.
Când Trump a escaladat tarifele anul trecut, chinezii au ripostat cu restricții la exportul de pământuri rare și minerale critice – ingrediente esențiale pentru o gamă largă de produse de consum și militare din secolul XXI.
Când vulnerabilitățile SUA au fost expuse, Trump a fost nevoit să dea înapoi. Acum, el este hotărât să mențină destinderea și să obțină un acord cu orice preț.
Avem de-a face aici nu cu o mare strategie, ci cu legea junglei, subliniază Bremmer.
America își exercită unilateral puterea oriunde crede Trump că poate scăpa nepedepsită, fără să-i pese de normele, procesele birocratice, structurile de alianță și instituțiile multilaterale care au dat cândva legitimitate conducerii SUA.
Pe măsură ce în alte părți constrângerile se înăspresc – de exemplu, alegătorii americani sunt iritați de problemele financiare înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din acest an și efectul de levier comercial al SUA se micșorează – Trump este nerăbdător să-și consolideze moștenirea.
Disponibilitatea lui de a-și asuma riscuri în ceea ce privește securitatea, unde rămâne în mare parte lipsit de constrângeri, nu va face decât să crească.
Emisfera vestică este un habitat deosebit de bogat în prăzi – și unul în care Statele Unite au o pârghie pe care nimeni nu o poate contracara. Trump poate obține victorii ușoare cu șanse reduse de a fi respins și costuri minime.
China își lasă rivalul să facă greșeli
Însă abordarea lui Trump nu se limitează deloc la vecinătatea imediată a Americii. Dacă nu era deja clar, amenințările administrației la adresa Groenlandei arată că și Europa este în vizorul său.
Cele mai mari trei economii ale continentului - Regatul Unit, Franța și Germania - au intrat toate în noul an cu guverne slabe și nepopulare asediate de populiști din interior.
Cu Rusia la ușa lor, administrația Trump susține în mod deschis partide de extremă dreapta care ar fragmenta și mai mult continentul.
Dacă europenii nu găsesc modalități de a câștiga pârghie și de a impune în mod credibil costuri care să-l preocupe pe Trump, în curând vor simți aceeași presiune pe care el o aplică în întreaga emisferă vestică.
Pentru majoritatea țărilor, răspunsul la o Americă imprevizibilă, nesigură și periculoasă este acum o prioritate urgentă. Unele vor eșua, altele vor reuși.
Poate că este deja prea târziu pentru ca Europa să se adapteze, dar China se află deja într-o poziție mai puternică, mulțumită să-și lase principalul adversar să se submineze.
Președintele chinez Xi Jinping își poate permite să joace pe termen lung. El va rămâne la putere mult timp după încheierea mandatului lui Trump, în 2029.
Credibilitatea pe care America a pierdut-o
Daunele aduse puterii americane în sine vor persista și după această administrație. Alianțele, parteneriatele și credibilitatea nu sunt doar lucruri plăcute. Sunt multiplicatori de forță, oferind Statelor Unite o pârghie pe care puterea militară și economică brută nu o pot susține singure.
Trump arde această moștenire, tratând-o mai degrabă ca pe o constrângere decât ca pe un atu. El guvernează ca și cum puterea americană ar opera în afara timpului și ca și cum ar putea remodela lumea prin forță fără consecințe de durată.
Dar alianțele pe care le distruge nu se vor reface atunci când următorul președinte va prelua mandatul.
Ce se va întâmpla cu credibilitatea pierdută a Americii? Va dura o generație pentru a fi reconstruită, dacă va putea fi reclădită.
De aceea, 2026 este un an de cotitură. Nu pentru că știm cum se vor termina lucrurile, ci pentru că începem deja să vedem ce se întâmplă atunci când țara care a scris regulile decide că nu mai vrea să le respecte, conchide Ian Bremmer.
T.D.