Există trei motive clare pentru care Donald Trump e hotărât să ia Groenlanda., iar la prima vedere, opțiunea militară pare cea mai puțin riscantă pentru a o obține. Însă atacarea unui membru NATO ar marca aproape sigur sfârșitul NATO în forma sa actuală. Așa că președintele SUA ar putea încerca altfel.
Groenlanda, o vastă insulă de 2.166.000 kilometri pătrați, ocupă o poziție geopolitică strategică, fiind situată între SUA și Europa și traversând zona GIUK – un pasaj maritim între Groenlanda, Islanda și Marea Britanie care leagă Arctica de Oceanul Atlantic.
În plus, Groenlanda găzduiește bogate zăcăminte de resurse naturale, inclusiv petrol, gaze și minerale din pământuri rare, ceea ce o face și mai importantă din punct de vedere strategic. Iar președintele SUA a pus de mult timp ochii pe ea.
Trump și-a exprimat public pentru întâia oară interesul de a cumpăra acest teritoriu în timpul primului său mandat, în 2019, comparând o potențială achiziție cu o „tranzacție imobiliară majoră”. Dar ideea a fost rapid respinsă de autoritățile groenlandeze și daneze, care au insistat că insula nu este de vânzare, amintește CNN.
Ideea era împărtășită în ultimele zile de mandat la Casa Albă, așa că nu a fost luată prea în serios, fiind privită ca o declarație excentrică, în stilul lui Trump.
La scurt timp după câștigarea alegerilor din 2024, Trump și-a reluat oferta din primul său mandat de a cumpăra Groenlanda, care a fost din nou respinsă. În urmă cu aproape exact un an, el a ținut o conferință de presă amplă la proprietatea sa din Mar-a-Lago, Florida, în care nu a exclus o acțiune militară pentru a prelua controlul asupra Groenlandei.
Groenlanda a fost mereu pe „radarul” americanilor
Însă Donald Trump nu este primul lider american interesat de asigurarea securității Groenlandei, cea mai mare insulă din lume.
Atracția SUA datează din secolul al XIX-lea, când secretarul de Stat de atunci William H. Seward a lansat ideea de a cumpăra Groenlanda și Islanda de la Danemarca, la scurt timp după cumpărarea peninsulei Alaska de la ruși, în 1867.
Deși tranzacția nu s-a materializat niciodată, Statele Unite au continuat să aibă în vedere cea mai mare insulă din lume în mai multe momente de-a lungul istoriei, discutând la un moment dat un posibil schimb cu Danemarca pentru teritoriul american din Filipine.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, SUA au preluat apărarea Groenlandei în timp ce Danemarca se afla sub ocupația nazistă, dar la sfârșitul războiului americanii nu erau dornici să plece de pe insulă. În 1946, președintele Harry Truman a oferit Danemarcei 100 de milioane de dolari în aur pentru insulă, însă Danemarca a respins oferta.
În 1949, atât SUA, cât și Danemarca s-au alăturat NATO, iar în 1951 au semnat un tratat prin care Statele Unite se obligau legal să apere Groenlanda.
Acest lucru a fost urmat în 1953 de construirea de către SUA a bazei aeriene Thule, care ulterior a fost redenumită Baza Spațială Pituffik.
A urmat construirea de către SUA, în 1953, a bazei aeriene Thule, care ulterior a fost redenumită Baza Spațială Pituffik.
Este evident că America își dorește Groenlanda. Așadar, ce anume alimentează interesul neînfrânat al Americii pentru acest teritoriu?
Cele 3 motive care contează
Washingtonul are trei motive principale pentru care consideră că Groenlanda este vitală pentru securitatea sa națională, se arată într-o analiză publicată de Sky News.
- În primul rând, avertizarea timpurie privind rachetele balistice.
Deși Groenlanda se află în Cercul Polar Arctic și pare să fie mult prea la nord de orice rută directă dintre Rusia și SUA, Pământul nu este o sferă perfectă - diametrul la poli e cu aproximativ 43 km mai mic decât la Ecuator.
Asta înseamnă că, de fapt, cea mai scurtă distanță dintre Rusia și SUA trece pe deasupra Groenlandei.
Așadar, pentru a urmări și distruge rachetele balistice care se îndreaptă spre SUA, e nevoie de capacitate de urmărire și rachete pe teritoriul Groenlandei - ceea ce explică și de ce aeronavele comerciale transatlantice zboară pe o rută care le duce mai aproape de pol decât de ecuator.
- În al doilea rând, Ruta Maritimă Nordului (RSN) și Pasajul de Nord-Vest (PNV).
Peste 90% din comerțul global se desfășoară pe mare, iar încălzirea globală deschide noi rute comerciale care, din punct de vedere istoric, au fost înghețate și impracticabile în cea mai mare parte a anului.
Transportul de mărfuri din Europa către Japonia înseamnă un drum de 21.000 de kilometri. Dar aceasta se reduce la 9.600 de kilometri prin RNS, generând economii semnificative.
Asigurarea libertății de trecere pe aceste noi rute comerciale este o preocupare de securitate a SUA.
- În al treilea rând, Groenlanda are o bogăție minerală considerabilă.
Aici intră mai ales uraniu și 50 de miliarde de barili de petrol și gaze. Însă climatul ostil a făcut în mod tradițional foarte dificilă extragerea acestor resurse valoroase.
Ce opțiuni are Trump
Dar ce opțiuni ar putea lua în considerare SUA pentru a-și îndeplini cerințele de securitate?
- Negociere - SUA au deja o bază militară în Groenlanda, iar Danemarca a precizat clar că este deschisă să discute extinderea prezenței militare americane în regiune. Cu toate acestea, e clar că Statele Unite nu au încredere în capacitatea pe termen lung a Danemarcei de a limita interesul continuu al Rusiei și Chinei în regiune.
- Cumpărare - SUA au încercat să cumpere Groenlanda de multe ori înainte. Într-adevăr, în 1946, SUA au oferit 100 de milioane de dolari pentru a cumpăra insula (aproximativ 1,3 miliarde de dolari în moneda actuală), dar li s-a spus că „Groenlanda nu este de vânzare”. Acum Trump, prin natura lui de om de afaceri, își poate pune în aplicare jocul preferat.
- Acțiune militară - Statele Unite au deja o prezență militară în Groenlanda, iar groenlandezii înșiși nu au nicio capacitate militară națională.
Danemarca este responsabilă pentru apărarea și securitatea Groenlandei, dar nu ar putea contracara agresiunea militară americană, dacă Trump ar alege această cale de acțiune, se arată în analiza citată.
La prima vedere, dacă președintele SUA e hotărât să asigure Groenlanda, opțiunea militară este probabil cea mai puțin riscantă.
Cu toate acestea, atacarea unui membru NATO ar marca aproape sigur sfârșitul NATO în forma sa actuală și ar arunca multe țări europene într-o criză de securitate, având în vedere amenințarea foarte reală pe care o reprezintă în prezent Rusia. De asemenea, relația fundamentată a Americii cu Europa ar fi distrusă pentru mult timp de acum înainte, lucru de care Washingtonul nu poate să nu fie conștient.