Începutul anului 2026 este marcat de ceea ce jurnaliștii americani descriu ca fiind o nouă formă de imperialism american, promovată direct de președintele Donald Trump. O serie de decizii și declarații recente indică o revenire la o politică externă agresivă, care amintește de perioadele întunecate ale intervențiilor americane din secolul XX.
Punctul central al acestei schimbări, se arată într-o analiză CNN, este operațiunea militară prin care forțele speciale americane l-au capturat pe liderul venezuelean Nicolás Maduro, într-o acțiune fulger de capturare desfășurată la Caracas.
Ulterior, Trump a afirmat că Statele Unite vor avea un rol direct în „administrarea” Venezuelei, menționând explicit că secretarul de stat Marco Rubio va face parte din structura de conducere a acestei țări bogate în petrol, fără a clarifica ce înseamnă concret acest lucru.
În paralel, lideri ai unor state vecine, precum Columbia și Mexic, au fost avertizați public de Trump că SUA ar putea întreprinde acțiuni și împotriva lor, mesaj interpretat de CNN drept o presiune directă pentru aliniere politică.
- Trump a început cu Venezuela, dar s-ar putea să nu se oprească aici. Cine urmează?
- Toate țările amenințate de Trump după atacul din Venezuela - din America Latină până în Arctica și Orientul Mijlociu
Tot în acest context, Trump și-a reluat declarațiile privind dorința de a prelua controlul asupra Groenlandei, invocând motive de securitate națională, în pofida opoziției ferme a Groenlandei și a Danemarcei, stat membru NATO.
Președintele american a lansat, de asemenea, amenințări la adresa Iranului, sugerând o posibilă intervenție militară în sprijinul protestatarilor anti-regim.
Analiza CNN subliniază că această acumulare de gesturi și declarații conturează un nou ciclu de influență americană exercitată prin forță, inclusiv în emisfera vestică, o zonă unde SUA au o istorie îndelungată de intervenții pentru schimbarea regimurilor politice.
Istoricul Stephen Kinzer, cercetător senior la Universitatea Brown, explică faptul că episoadele de acest tip reprezintă „una dintre cele mai vechi povești din istoria americană”. De-a lungul ultimului secol, Statele Unite au sprijinit sau au înlăturat guverne din America Centrală și de Sud pentru a-și proteja interesele economice, rutele comerciale sau pentru a combate influența ideologică a adversarilor.
Kinzer remarcă faptul că liderii înlăturați de SUA au, de regulă, un element comun: refuzul de a accepta dominația americană asupra regiunii lor. Din această perspectivă, cazul Maduro se înscrie într-un tipar istoric, chiar dacă acesta conduce un regim autoritar și nedemocratic.
Analistul subliniază însă ironia standardelor duble, amintind că alți lideri autoritari sunt tolerați de Washington atât timp cât sunt aliați strategici.
Un element nou în cazul Venezuelei este modul în care a fost eliminat liderul statului.
Potrivit lui Alexander Downes, director al Institutului pentru Studii de Securitate și Conflicte de la Universitatea George Washington, capturarea unui șef de stat aflat în funcție, pe teritoriul propriei țări, ridică probleme serioase de legalitate și creează un precedent periculos. Downes avertizează că această practică ar putea fi invocată și de alte mari puteri, precum China sau Rusia, împotriva rivalilor lor.
CNN compară situația cu invazia americană din Panama, din 1989, când liderul militar Manuel Noriega a fost capturat și judecat în SUA. Diferențele sunt însă semnificative: Venezuela este mult mai mare, mai greu de controlat militar și nu găzduiește baze americane, așa cum se întâmpla în Panama. În plus, intervenția din Panama, deși considerată un „succes” tactic, a lăsat în urmă sute de victime și este comemorată astăzi ca o tragedie națională.
Un alt aspect esențial subliniat de analiză este absența discursului despre democrație. Spre deosebire de intervențiile mai recente ale SUA, justificate oficial prin promovarea valorilor democratice, Trump nu pare interesat de acest argument.
CNN observă că abordarea sa seamănă mai degrabă cu politica de tip „big stick” - doctrina promovată la începutul secolului XX de președintele american Theodore Roosevelt, care presupunea impunerea intereselor SUA prin forță și intimidare, iar Washingtonul intervenea deschis în Caraibe și America Centrală pentru a-și impune influența.
Experiențele istorice arată însă că astfel de intervenții generează aproape inevitabil consecințe neprevăzute. Downes amintește cazul Iranului, unde o schimbare de regim sprijinită de SUA și Marea Britanie în anii ’50 a condus, pe termen lung, la crize majore de securitate, ostilitate față de Occident și proliferare nucleară. Exemple similare pot fi găsite și în Irak, Afganistan sau Libia.
În analiza CNN, mai mulți experți sugerează că obiectivul principal al lui Trump nu este schimbarea regimului venezuelean în sens clasic, ci maximizarea puterii și influenței SUA în America Latină, inclusiv prin acces sporit la resursele energetice ale regiunii.
Deocamdată, structura regimului de la Caracas a fost lăsată intactă, însă fără liderul său, iar administrația Trump a transmis că nu consideră opoziția capabilă să guverneze.
În acest context, Venezuela rămâne și o piesă-cheie într-un joc regional mai amplu, legat de Cuba și de influența istorică a acesteia asupra politicii externe americane - un factor care, potrivit lui Kinzer, continuă să modeleze decizii majore la Washington, inclusiv în prezent.