Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, afirmă că a discutat vineri dimineață cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați și a rănit mai multe persoane.
Miruță susține că a cerut din nou implementarea unor măsuri suplimentare de protecție în zona Dobrogei, până la livrarea sistemelor antidronă comandate recent de România.
„Am avut o conversaţie telefonică în această dimineaţă cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, căruia i-am argumentat încă o dată cât de important este ca ceea ce noi am solicitat oficial la nivel aliat să fie implementat în zona Dobrogei, până când capabilităţile antidronă de curând comandate de Ministerul Apărării vor fi livrate”, a scris ministrul pe Facebook.
„Avioanele de vânătoare au avut autorizaţie de tragere”
Ministrul Apărării a precizat că drona care a intrat în spațiul aerian românesc era de tip Geran 2 și că aceasta a fost detectată și urmărită de radarul instalat recent în zona Galațiului. Potrivit lui Miruță, avioanele de luptă ridicate de la sol aveau autorizație să deschidă focul, însă nu existau condiții pentru o interceptare sigură.
„Da, a fost descoperită şi urmărită pe radarul nou instalat în zona Galaţi, după incidentul de acum două săptămâni. Da, avioanele de vânătoare au avut autorizaţie de tragere. Da, în cele 4 minute cât s-a aflat în spaţiul aerian românesc nu s-a putut trage fără ca proiectilul să facă pagube mai mari în municipiul Galaţi ori astfel încât proiectilul să nu ajungă în afara României şi să fie considerată o imixtiune în războiul din Ucraina”, a afirmat ministrul.
România cere întărirea apărării antiaeriene
Radu Miruță a susținut că România are nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană la sol și a criticat lipsa unor decizii de înzestrare luate în anii anteriori.
„Da, avem nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană de la sol, pe care nu le avem pentru că, de la începutul războiului din Ucraina, cine a avut decizia asta nu a luat-o. De 5 luni, de când sunt ministru, înzestrarea Armatei este prioritatea mea numărul 1 şi faţă de situaţia de dinainte acum avem pentru prima oară în SAFE 8 sisteme de apărare antidronă”, a declarat acesta.
Ministrul a mai anunțat că autoritățile lucrează la măsuri suplimentare pentru consolidarea securității pe Flancul Estic, iar o parte dintre acestea vor fi prezentate în următoarele ore.
Incidentul de la Galați este considerat cel mai grav produs pe teritoriul României de la începutul invaziei ruse în Ucraina. În urma prăbușirii dronei asupra unui bloc de locuințe, mai multe persoane au fost rănite. Președintele Nicușor Dan a convocat vineri o ședință a CSAT.
