Administrația Trump le-a oferit Rusiei, Chinei și oricui mai vrea să încerce un manual de instrucțiuni pentru invadarea altor țări și capturarea liderilor care le displac, scrie Tom Nichols în The Atlantic, comentând atacul SUA asupra Venezuelei și capturarea președintelui Nicolas Maduro și a soției sale.
Tom Nichols este editorialist la The Atlantic și contributor la newsletterul Atlantic Daily. Este profesor emerit de studii de securitate națională la U.S. Naval War College, unde a predat timp de 25 de ani, și lector la Harvard Extension School.
El spune, ironic, că președintele Donald Trump nu a lansat „un mic război splendid”, ci mai degrabă o mică operațiune splendidă în Venezuela.
A capturat un dictator și l-a îndepărtat de la putere. Până acum, Trump pare să fi executat bine o idee proastă: operațiunea militară, botezată „Operation Absolute Resolve”, pare să fi fost impecabilă din punct de vedere tactic.
- SUA au atacat Venezuela și i-au capturat pe Maduro și pe soția sa. Delta Force i-a luat din pat, în timp ce dormeau. Prima imagine cu Maduro arestat
- Donald Trump, despre capturarea lui Maduro: Nicio națiune nu ar fi reușit ce a făcut America ieri. SUA vor conduce Venezuela
Înțelepciunea strategică, însă, este profund discutabilă. Iar baza legală, așa cum a fost prezentată de președinte și echipa sa, este absurdă. Mulți americani – și unii aliați ai SUA – sunt revoltați.
- Trump a atacat Venezuela și l-a arestat pe președintele ei. Este legal?
- De ce înlăturarea lui Nicolas Maduro de către Trump este fără precedent
Rusia și China susțin că sunt și ele revoltate. Dar, folosind o expresie clasică din limbajul diplomatic, liderii de la Beijing și Moscova ar putea fi invitați, cu tot respectul, să-și țină gura.
„Cerem ferm conducerii SUA să își reconsidere poziția”, a transmis Ministerul rus de Externe, „și să îl elibereze pe președintele ales în mod legal al unui stat suveran și pe soția sa”. Apoi, Moscova a ridicat ipocrizia la cote cosmice: „Venezuela trebuie să aibă garantat dreptul de a-și decide propriul viitor fără interferențe externe distructive, în special de natură militară”.
Serios? Poate ar fi util, spune Tom Nichols, să generalizăm acest principiu și pentru alte țări – precum Ucraina, unde forțele ruse ucid oameni în fiecare săptămână, în parte pentru că nu au reușit să-l captureze sau să-l asasineze pe „președintele ales în mod legal al unui stat suveran” în urmă cu patru ani.
Și China s-a declarat profund șocată că o mare putere amenință un vecin mai mic și impune o schimbare de regim prin forță militară. Ministerul de Externe de la Beijing a transmis că este „profund șocat” și „condamnă ferm folosirea forței de către SUA împotriva unui stat suveran și a președintelui acestuia”.
Cuvinte nobile. După care chinezii au oferit lumii un motiv serios să râdă: „China se opune ferm acestui comportament hegemonic al SUA, care încalcă grav dreptul internațional, suveranitatea Venezuelei și amenință pacea și securitatea în America Latină și Caraibe”.
Cu doar două zile înainte, însă, explică Tom Nichols, China desfășura exerciții militare care includeau încercuirea Taiwanului și lansarea de rachete în apele din jurul insulei. O mare putere care simulează invadarea unui vecin minuscul – și care amenință și Japonia, pentru orice eventualitate – știe foarte bine ce înseamnă „comportament hegemonic”.
Ironia cea mai dureroasă
Ironia cea mai usturătoare, se arată în analiza The Atlantic, este că Vladimir Putin și Xi Jinping probabil au aprobat aceste declarații publice cu un zâmbet.
Statele Unite le-au oferit acum Rusiei, Chinei și oricui dorește un precedent pentru invadarea altor state și capturarea liderilor indezirabili, într-un mod atât de lipsit de reguli încât, prin comparație, invazia Irakului din 2003 pare un proces juridic minuțios.
Să fie clar, spune Tom Nichols: Nicolás Maduro este un personaj nociv. Merita să fie îndepărtat de la putere, poate chiar cu sprijin american. O operațiune bazată pe sprijin internațional și aprobată de Congres ar fi fost greu de justificat – Venezuela nu reprezenta o amenințare pentru SUA sau pentru altcineva – dar ar fi fost calea corectă. Drogurile nu constituie un pericol iminent.
În schimb, președintele a anunțat „Doctrina Donroe”, un nou episod care va rămâne în istorie ca unmoment jenant pentru Statele Unite și care ridică din nou întrebarea dacă comandantul suprem este suficient de stabil din punct de vedere cognitiv pentru a ordona invazii în alte țări.
(Doctrina Donroe este un termen ironic și critic, folosit de comentatori pentru a descrie o pretinsă „doctrină” inventată ad-hoc de Donald Trump pentru a justifica acțiuni militare unilaterale. Numele este un joc de cuvinte care combină „Don” (Trump) + „Monroe” - de la Doctrina Monroe (1823), care susținea neamestecul puterilor europene în Americi. Inițial defensivă, Doctrina Monroe a fost reinterpretată de-a lungul timpului ca un drept al SUA de a interveni în America Latină, o evoluție care explică de ce este invocată astăzi pentru a justifica acțiunea militară din Venezuela.)
Fără coaliții, fără reguli
Trump și echipa sa nici măcar nu au încercat să construiască o coaliție, nici intern, nici internațional. Prin simplul fapt că a trimis trupe într-o altă țară și i-a decapitat conducerea, Trump le-a făcut Rusiei și Chinei un serviciu uriaș, distrugând încă o dată barierele care limitează comportamentul statelor agresive.
Dreptul internațional? Inutil.
ONU? Nu am auzit de ea.
Congresul SUA? Oameni de treabă, dar – potrivit secretarului de stat Marco Rubio – nu a putut fi informat din timp, din motive de securitate. (Declarație făcută în timp ce Rubio stătea lângă secretarul apărării Pete Hegseth, cunoscut pentru încălcări repetate ale regulilor de securitate.)
Putin și Xi probabil au urmărit conferința de presă a lui Trump dând din cap și luând notițe.
Ipocrizia, spunea cândva François de La Rochefoucauld, este omagiul pe care viciul îl aduce virtuții.
În acest caz, spune Tom Nichols, nu există aproape nicio virtute: declarațiile Rusiei și Chinei sunt viciu care aduce omagiu viciului. Ele știu deja că președintele Statelor Unite le netezește drumul pentru propriile aventuri – și ar face bine să-și păstreze indignarea falsă pentru ele însele.