Vladimir Putin, șeful lui George Simion. Impactul propagandei Kremlinului asupra României

Expresia de „stat artificial” a fost folosită într-un interval scurt de timp atât de președintele Rusiei, cât și de liderul AUR, arătând că deputatul român preia argumentele Moscovei pentru a justifica politica extremistă pe care o promovează la București.
Vladimir Putin, șeful lui George Simion. Impactul propagandei Kremlinului asupra României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ultima zi a lunii ianuarie, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că se va adresa prim-miniștrilor din Republica Moldova și Ucraina pentru a afla motivele pentru care George Simion are interdicții de a intra în aceste țări.

Încă din aprilie anul trecut, au apărut declarații ale unor foști oficiali din Moldova și Ucraina care au susținut că liderul AUR a avut întâlniri cu agenți FSB, dar autoritățile României n-au mișcat un deget să investigheze și să clarifice aceste acuzații.

Intrarea într-un complicat an electoral a schimbat atitudinea Executivului român.

„Nu poate să explice public şi haideți să nu ne jucăm cu lucruri care totuși țin de… Am acces la informații. Asta nu înseamnă că voi avea posibilitatea să le fac publice…”, s-a bâlbâit Marcel Ciolacu într-o declarație de presă, sugerând că și el știe ceva, dar ar vrea ca alții să-i rezolve problema, respectiv oficialii din Moldova și Ucraina.

„Instituțiile statului au determinat că George Simion face parte din efortul de destabilizare a Republicii Moldova şi acest lucru i l-am comunicat şi premierului Ciolacu. E o decizie a instituțiilor, instituțiile au determinat acest factor de risc şi corespunzător au luat decizia…”, a anunțat public Dorin Recean, premierul Moldovei.

ADVERTISING

Deși nu poate spune, conform unor surse, dosarul, cu toate problemele lui Simion, a fost realizat de Serviciul de Securitate și Informații de la Chișinău, iar decizia Guvernului se ia în baza raportului final și recomandărilor făcute de această „instituție”.

Turkish Defense Minister Isik in Poland
PROBLEME PENTRU AUR. Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării din Republica Moldova, a anunțat încă din aprilie 2023 că George Simion e suspectat de legături cu Rusia - Foto: Hepta.ro

Simion, inspirat de Putin

Apropierea lui Simion de Putin e atât de vizibilă, încât nu trebuie decât să comparăm declarațiile celor doi pentru a vedea cum o teorie a liderului rus ajunge rapid la șeful AUR, iar acesta o expune public și o promovează asiduu pe rețelele sociale.

Într-un interviu realizat de Tucker Carlson cu Vladimir Putin, în data de 9 februarie, președintele rus a argumentat timp de două ore faptul că „Ucraina nu e un stat”, o teorie promovată intens de propaganda Kremlinului care oferă „argumentele necesare” pentru a susține că invadarea țării vecine, a cărei independență a recunoscută oficial chiar de Rusia, e una legitimă.

Ucraina este un stat artificial care a fost modelat după voința lui Stalin”, a declarat Putin, în interviul cu Tucker Carlson.

„În 1922, când se înființa URSS, bolșevicii au început să construiască URSS și au înființat Ucraina sovietică, care nu existase niciodată înainte”, a spus liderul rus.

„După cel de-Al Doilea Război Mondial, Ucraina a primit, pe lângă teritoriile care aparținuseră Poloniei înainte de război, o parte din teritoriile care aparținuseră anterior Ungariei și României, cunoscute astăzi sub numele de Ucraina de Vest. Astfel, României și Ungariei le-au fost luate o parte din pământurile lor și date Ucrainei, iar acestea au rămas în continuare parte a acesteia. Așadar, în acest sens, avem toate motivele să afirmăm că Ucraina este un stat artificial care a fost modelat după voința lui Stalin”, a explicat Vladimir Putin.

Simion cere desființarea Moldovei

Și acum, cu sintagmele de „stat artificial” și „modelat după voința lui Stalin” în minte, ne întoarcem la George Simion, deputat în Parlamentul României, liderul celei de a doua formațiuni politice din țară, conform ultimelor sondaje, care declară, exact 15 zile după „șeful său politic”, în ziua în care se împlineau doi ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia că:

„Urăsc acest stat artificial numit Republica Moldova”.

„Eu sunt unionist”, a spus Simion, într-o emisiune realizată de Prima TV. 

„Am fost întotdeauna unionist, am fost președinte al Acțiunii 2012. Practic, în mod pașnic, în mod democratic, prin voința ambelor părți, noi pledam pentru unirea celor două state românești din prezent, deci, pentru desființarea statului Republica Moldova, de facto, o creație stalinistă. Nu suport şi nu mă împac niciodată cu acest concept de statalism moldovenesc. Am luptat împotriva lui”, a explicat George Simion.

DorinReceanOchiulPublicFB
SIMION, INTERDICȚIE MOLDOVA. Dorin Recean, prim-ministru Moldova, i-a răspuns lui Marcel Ciolacu, întărind suspiciunile că George Simion e agent de influență al Kremlinului - Foto: Ochiul Public/ Facebook/ Dorin Recean

Toată viața am fost interzis în Moldova

Despre cererile lui Marcel Ciolacu, adresate premierilor din Moldova și Ucraina, liderul AUR a spus că interdicțiile au legătură cu activitatea sa politică, una care n-a convenit conducerilor de acolo, fără a face niciun comentariu despre acuzațiile punctuale ale unor foști oficiali din cele două țări, care vorbesc de contactele sale cu agenți FSB.

„Pentru activitatea mea unionistă… Toată lumea știe. Toată viața mea am fost interzis în Republica Moldova. A anunțat premierul Recean la solicitarea lui Marcel Ciolacu. Marcel Ciolacu, în loc să urmărească obiectivul unionist al națiunii române, se ocupă să-şi discrediteze adversarii politici. Eu am o interdicție şi în Ucraina. Nu vorbește nimeni despre extremism”, a mai declarat Simion.

În două săptămâni, liderul AUR a preluat mesajul promovat de Vladimir Putin la nivel internațional, l-a prelucrat și l-a adaptat la dezbaterea din România, venind cu aceeași idee, dar și aceeași formulare, înlocuind Ucraina cu Moldova, două state independente, vizate de expansiunea Rusiei.

Putin, 9 februarie, 2024: „Ucraina e un stat artificial”.

Simion, 24 februarie, 2024: „Moldova e un stat artificial”.

Acest mimetism, folosirea unor argumente identice arată în ce măsură e controlat AUR de agenții Moscovei.

Și mai arată ceva, marele eșec al instituțiilor din România de a proteja țara, astfel încât s-a ajuns în situația ca Parlamentul să devină un for de promovare a mesajelor și politicii Moscovei în țara noastră.

Pericol existențial pentru România

În octombrie 2023, Volodimir Zelenski a făcut prima vizită la București. 

La presiunea exercitată de deputatul George Simion și senatoarea Diana Șoșoacă, discursul președintelui ucrainean, adresat Parlamentului României, nu s-a putut ține, arătând încă odată vulnerabilitățile instituționale și politice ale României. 

Zelensky Visits Bucharest
ÎNFRÂNȚI DE RUSIA. Klaus Iohannis și Guvernul României n-au reușit să protejeze țara de influențele Kremlinului. În octombrie 2023, Zelenski a venit la București, dar nu s-a putut adresa poporului român din cauza lui Simion și Șoșoacă, doi politicieni susținuți de Moscova - Foto: Hepta.ro

Acest eșec al Bucureștiului are deja consecințe. PNL și PSD, partidele aflate la guvernare, caută, disperate, soluții pentru a manevra calendarul electoral, astfel încât AUR să fie ținut cât mai departe de o posibilă victorie la alegerile europarlamentare.

Conform celui mai recent sondaj de opinie, publicat la sfârșitul lunii ianuarie, formațiunea condusă de George Simion poate obține 18,4% din voturi, egalând PNL.

Amenințarea AUR stă la originea înțelegerii dintre social-democrați și liberali în ce privește comasarea scrutinului local cu cel europarlamentar, în realitate o acțiune forțată, care va produce o fragilizare majoră a sistemului democratic din țara noastră.

Din păcate, argumentele politice ale lui Simion, inspirate de Kremlin, sunt acceptate deja de o mare parte din alegătorii români, iar acesta nu e doar un pericol pentru Moldova, ci unul existențial și pentru România.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇