Fiecare are dreptul să voteze pe cine consideră de cuviință și nu trebuie dea socoteală pentru opțiunea sa. Este însă de dorit să știe bine de ce votează, mai precis dacă așteptările sale sunt realiste sau merge după o fentă.
Deci, dacă cineva consideră că George Simion este candidatul care îl reprezintă, are tot dreptul să îl voteze, fără să dea socoteală pentru asta. Dacă însă motivul pentru care vrea să îl voteze este promisiunea că va aduce cumva înapoi turul al doilea anulat de anul trecut, se află într-o eroare pentru că este mințit.
Dacă va fi ales președinte al României, dl Simion poate face, pe linia „turul 2 înapoi”, două gesturi.
Demisia
Prima variantă, invocată mai pe la începutul campaniei, abandonată între timp, ce-i drept, era să demisioneze după victorie. Sigur că poate să o facă, demisia este un act unilateral de voință.
Dar după eventuala demisie a unui președinte se va întâmplă exact ce am văzut întâmplându-se după demisia lui Klaus Iohannis. Adică preluarea funcției de către un interimar și organizarea alegerilor prezidențiale în termen de trei luni, începând cu turul I și toți candidații care se pot înscrie în cursă.
Sigur, s-ar putea înscrie și Călin Georgescu din nou, puțin probabil ca în termen atât de scurt să intervină o hotărâre definitivă care să interzică acest lucru.
Dar domnia sa va ajunge din nou la judecata CCR. Din iunie, aceasta va avea 3 noi judecători, dar o majoritate de 6 dintre cei care l-au respins acum pe dl Georgescu va rămâne.
Dacă va trece de CCR și se va califica în finală, da, dl Georgescu va fi din nou în turul al doilea, dar nu „înapoi”, ci unul rezultat din noi alegeri.
Referendum
A doua variantă, mai nou invocată, este organizarea unui referendum la care românii să fie întrebați dacă doresc reluarea turului al doilea al alegerilor anulate de anul trecut.
„Vom face un referendum, pentru că este în atribuţiile preşedintelui să facă un referendum, dacă românii îşi doresc să se reia alegerile începând cu turul 2, că vom face dreptate în alt mod, pentru ca voinţa cetăţenilor români să devină lege, vom vedea”, a declarat George Simion la Europa FM.
Da, președintele are dreptul să convoace referendum. Să zicem că românii votează majoritar pentru reluarea turului al doilea din 6 decembrie, așa cum au votat pentru parlament unicameral de 300 de oameni. Ce se întâmplă?
Nimic, dar de această dată pentru că nu se poate legal întâmpla nimic. Referendumul în sine nu are nicio valență practică. El trebuie pus în aplicare prin alte acte al autorităților. În cazul acesta ar fi nevoie de o lege/OUG/HG care să stabilească reluarea turului al doilea din 6 decembrie.
Nu există nicio îndoială că CCR va stabili neconstituționalitatea unui asemenea act, cât timp el ar contraveni hotărârii CCR 32/2024, cea care a anulat alegerile.
În plus, cum să fie făcută operațiunea?
Dacă președintele Simion ar demisiona, s-ar aplica prevederile constituționale, adică noi alegeri de la capăt. Pentru evitarea lor, ar trebui schimbată Constituția. Ceea ce ar implica alt referendum. Și cum să sune modificarea: după demisia unui președinte se organizează turul al doilea din 2024? Întotdeauna?
Juridic nu mai există nicio cale legală, niciun act prin care turul al doilea al unor alegeri anulate, urmate de noi alegeri finalizate, să fie resuscitat.
Aud comentatori care spun că autoritățile trebuie să găsească soluția. Cu alte cuvinte, cine a nins să strângă, nu?
De fapt, George Simion știe că nu e nimic de făcut și nici nu ar avea de gând să facă. Odată instalat în funcție, ultima sa grijă va fi să-l revigoreze pe un Călin Georgescu îngropat odată cu această victorie a altui suveranist. Grija lui va fi să-și consolideze puterea, nu să-și pună mandatul pe masă.
Așa cum acum grija lui este să stea cât mai lipit de poza din geam a lui Călin Georgescu, a cărui pensie electorală să o încaseze.
Este ceea ce știe și Călin Georgescu, motiv pentru care refuză să îi acorde sprijinul explicit. Odată cu victoria lui Simion, Georgescu nu va mai însemna nimic. Cu Simion înfrânt, extremismul va continua să suspine după marele său lider.