Fără îndoială că actuala campanie la prezidențialele din 2025 și-a schimbat cursul pe 10 aprilie și probabil vor mai exista meandre politice până pe 4 mai, căci spre deosebire de campania din 2024 – care a fost anostă și abia la sfârșit s-a dovedit de ce – aceasta a debutat în forță, după o precampanie extrem de agitată și ea.
Desigur această campanie este o prelungire a celei din 2024, oarecum o aluviune politică a întregului an cu toate problemele vechi și noi care s-au depus de-a lungul anului electoral – corupție, clientelism, cartelizare, război, deficit economic și prăbușirea încrederii în sistemul de partide românesc.
De aceea, probabil, această campanie, chiar așa vioaie cum este acum, tot are un aer de ceva vechi și ofilit care nu atrage, ci mai degrabă generează repulsie. Un fel de mâzgă care s-a depus decenii la rând peste societatea noastră (o bună parte secretată chiar de ea) și care se manifestă prin comportamente politice de refuz, de protest, de oboseală și lipsă cronică de încredere.
Ceea ce înainte se considera a fi ironie acum a ajuns cinism gros și lipsit de orice jenă, ceea ce înainte era considerat ideal acum este batjocura mulțimii – precum democrația și libertatea.
Căci cum să descifrezi marile demonstrații în care se cere libertatea unora de a îngrădi libertatea altora, în numele unei democrații electoraliste care refuză și disprețuiește statul de drept (în termenii contemporani acesta fiind, de fapt, coloana vertebrală a democrației)? Tot acest mâl care deja a început să refuleze ar trebui să fie subiectul actualei campanii și, evident, nu este.
Aparent tema acestei campanii este cea a ”suveraniștilor” contra „soroșistilor” sau a europenilor împotriva putiniștilor, ceea e arată că, din nou, staff-urile de campanie și candidații nu văd sau nu vor să vadă agenda politică a cetățenilor.
Ceea ce încearcă, greșit din punctul meu de vedere, este să tribalizeze din nou societatea între cei buni și cei răi, ai noștri și ai lor, în numele rațiunii istorice superioare pe care numai unii o înțeleg, restul ar trebui să accepte că doar acela este drumul bun.
Ceea ce nu încearcă – poate nu pot, poate nu știu sau nu vor – este să explice de ce acela și nu altul este drumul bun.
Acest ecumenism politic lipsește cu desăvârșire la toți candidații, chiar și la cei care sunt ei înșiși conștienți că nu au nicio șansă de a câștiga măcar cât să își acopere cheltuielile de campanie, deși toți candidații sunt convinși că sunt în asentimentul tuturor românilor (cu excepția ”trădătorilor”) și numai ”sistemul” nu le permite să câștige alegerile. Așa că toți îi acuză pe ceilalți că sunt ai sistemului, chiar și cei care vin vădit din vârful puterii politice, precum domnul Ponta.
Pe de altă parte, gesturile de normalitate politică ale unor candidați, pur și simplu, nu se văd în hărmălaia politică și de presă, care transformă în haos orice zi de campanie și orice formă de înțelegere rațională actului politic.
De exemplu, pe 9 aprilie, candidatul coaliției la putere și-a lansat programul politic (care nici nu e foarte rău, dincolo de unele stridențe naționalist conservatoare) în prezența înaltelor oficialități ale statului, printre care și președintele interimar, ceea ce deja pregătea presa pentru dezbaterea dacă e constituțională sau nu prezența acestuia.
Fix în același moment, Biroul Permanent Național al USR a ieșit cu declarația șoc și absolut insolită pentru România că USR îi retrage sprijinul politic doamnei președintă a USR și candidată din partea acestui partid la funcția de președintă a României.
Clar că domnul Bolojan a scăpat neîntrebat, domnul Antonescu a fost întrebat despre doamna Lasconi și nu despre programul său, iar înaltele oficialități au dat declarații despre domnul Nicușor Dan devenit brusc candidatul USR.
Formal, liderii USR declară că fac acest demers (absurd, din punctul de meu de vedere) cu inima strânsă, doar pentru că situația politică a Țării o cere, că nu se poate ca cei doi candidați naționaliști - George Simion și Victor Ponta - să intre în finală, în timp ce forțele Binelui și ale Dreptății, nu.
Și ei știu că nu, pentru că sondajele pe care le-au comandat prezic scenariul în care doamna Lasconi are un scor infim (4-5%), drept care procentele dumneaei ar sta mai bine la domnul Dan, cel mai aproape de a ocupa locul doi în finală.
Acum nu e foarte clar de ce doamna Lasconi și domnul Dan nu se retrag în grup pentru domnul Antonescu, sau de ce nu i se cere imperativ domnului Antonescu să se retragă pentru domnul Dan.
Cum nu e clar de ce același BPN a acceptat, nu mai departe de o lună în urmă, depunerea candidaturii d-nei Lasconi, și acum câteva zile o susțineau la A3 cu aplauze și pancarte.
Ideea e că orice cetățean poate să-și schimbe opțiunea de vot și să mizeze rațional sau emoțional pe orice candidat, și în genere să voteze cum crede de cuviință, atâta vreme cât o face liber și legal.
Nu însă și un partid (prin reprezentanții săi) după ce au făcut toate demersurile electorale legale, măcar pentru că deturnează procesul electoral și generează confuzie la nivelul purtătorului de suveranitate, care este cetățeanul.
Pentru că, odată acceptată de către BEC și CCR candidatura doamnei Lasconi, ea va rămâne pe buletinul de vot de pe 4 mai ca fiind reprezentanta USR, în timp ce domnul Nicușor Dan (candidat independent) va fi susținut, de fapt, de USR.
Nu vor putea să folosească nici resursele inițial alocate doamnei Lasconi (căreia i-au tăiat accesul la fondurile de campanie) înspre noul candidat susținut de partid și nici să îi promoveze campania pe site-ul partidului.
Practic, nu există niciun motiv rațional sau legal pentru mișcarea făcută de liderii USR și apare imediat și întrebarea: Oare cum s-o descurca logica formală și cea legală cu această încâlceală de idei care să justifice ce nu e de justificat.
Nu am cine știe ce simpatie pentru doamna Lasconi, are prea multe stridențe și e mult prea superficială ideologic pentru a deveni președintă a României. Dar ceea ce au reușit, în opinia mea, cei de la USR a fost să o transforme în victimă politică și probabil chiar să îi sporească procentele în defavoarea lui Nicușor Dan.
Și după cum văd, nici acesta nu e foarte încântat de felul în care BPN al USR a făcut această preluare ostilă de susținere politică. De aceea, el își păstrează distanța față de USR și își vede de propria campanie – și ea minată permanent de umbra lui Matei Păun în staff-ul de campanie al primarului general.
Mai mult, prin hotărârea BEC din 12 aprilie, USR nu are voie sa îi facă nici campanie online sau offline lui Nicușor Dan, adică părăsirea doamnei Lasconi e un act complet inutil.
Și mai sunt și alte motive pentru care campania domnului Dan nu merge foarte bine – în primul rând, pentru că nu reușește să facă masă critică la votanții săi din București, fie pentru că o parte sunt nemulțumiți de ideea de a fi abandonați de primarul care le-a promis multe nu mai departe de iunie anul trecut, fie alții sunt nemulțumiți de chiar activitatea sa de primar.
Și ceea ce mi se pare interesant este că, de fapt, Nicușor Dan este mai degrabă susținut în țară decât în București, de o categorie extrem de specială de persoane – cei foarte educați, cu un standing social și economic mare, în genere cei care au exigențe politice și morale foarte înalte (și care, dacă nu mă înșel, sunt cei care l-au votat pe Traian Băsescu și pe Klaus Johannis în ultimii douăzeci de ani pentru a fi la finalul mandatelor lor dezamăgiți).
Mișcarea aparent absurdă a celor de la USR a fost însă depășită de declarația domnului Ponta, care s-a lăudat că a primit cetățenia sârbă de la președintele Vucic, pentru faptul că a permis ca apa din acumularea de la Porțile de Fier să se scurgă și să inunde malul românesc (și implicit sate și proprietăți românești) ca să salveze Belgradul de viitură.
Dincolo de faptul că însăși ministra Mediului, doamna Doina Pană din Guvernul Ponta, a spus că este o minciună, candidatul care are ca siglă ”România pe primul loc” și-a aruncat campania în aer, căci acum, în loc să spună ce dorește să facă dacă va ajunge președinte, trebuie să răspundă pe tema inundațiilor provocate de el.
În plus, s-a trezit și cu dosar penal pentru trădare depus de fostul eurodeputat Vlad Gheorghe. Domnul Ponta spune acum că, dacă nu ar fi declarat el, oricum s-ar fi declanșat scandalul la o televiziune inamică, de aceea a ales să facă damage control prin prezentarea propriei variante (negată de tot mai multe voci).
Fără îndoială, dacă a fost pe locul doi în sondaje și ar fi avut posibilitatea de a intra în cel de al doilea tur al alegerilor, această șansă cred că s-a dus. Mulți s-au repezit să îi ceară să se retragă din cursă, inclusiv domnul prim ministru Ciolacu, căruia domnul Ponta i-a fost consilier până de curând.
Nici domnului George Simion nu pare să îi meargă prea bine, deși toate sondajele îl prezintă câștigătorul primului tur, fiind în pole position cu procente între 30 și 35. Și, totuși, campania domniei sale trenează și e marcată de scandaluri cu membrii marcanți ai partidului său.
Deja un grup important din partid ar fi inițiat o revoltă împotriva lui George Simion, pentru comportamentul său violent și dictatorial. Doi dintre cei mai importanți și vizibili oameni ai AUR – Claudiu Târziu și George Becali – au părăsit partidul deja și îi reproșează lui George Simion că încearcă să copieze modelul de campanie al lui Călin Georgescu, scoțând partidul de pe linia sa naționalist-creștină.
Reacțiile domnului Simion au fost deosebit de placide, nereușind să alunge îndoielile care planează asupra sa și în ceea ce privește legăturile cu serviciile secrete rusești.
Tot în aceste zile procesul intentat de către domnul Simion domnului Șalaru, fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, s-a tranșat și domnul Șalaru a fost achitat.
Ceea ce înseamnă că într-adevăr, acum câțiva ani, domnul Simion (care nu era șef de partid în acea vreme) s-a întâlnit cu persoane din serviciile secrete ale Rusiei la Cernăuți, fapt confirmat și de fostul director al SBU (serviciul secret ucrainean) și consilier al președintelui Zelenski. Din acest motiv domnul Simion a fost declarat persona non grata și în Republica Moldova, și în Ucraina.
Probabil din acest motiv campania sa trenează și domnia sa spune că a făcut un puseu de surmenaj filmându-se chiar pe un pat de spital. Oricum ar fi însă, domnul Simion începe să iasă din peisajul alegerilor, în timp ce alți competitori au turat deja la maxim motoarele campaniei, fiind permanent plecați prin țară pentru întâlniri cu alegătorii și ca să încerce să convingă imensa masă de cetățeni nehotărâți.
Ceea ce este extrem de ciudat, total opus obiceiului său de a sta mai mereu pe drumuri să își întâlnească susținătorii. Și citez dintr-un articol al lui Cristian Pantazi ”Și mai relevant e că Simion nu a postat imagini sau informații de la întâlniri electorale în această primă săptămână de campanie. Nu știm dacă a fost pe teren în țară sau în Diaspora, dar informațiile G4Media arată că el aproape că nu mai iese din casă, majoritatea întâlnirilor le face în apartamentul unde locuiește.”
Acest aparent abandon al campaniei desigur că generează confuzie în rândul alegătorilor lui George Simion, permanent talonat de Victor Ponta care încearcă să intre pe același culoar electoral al AUR.
Chiar dacă ar vrea să își conserve procentele din sondaje, în măsura în care sondajele sunt de încredere, tot nu e clară strategia sa de retragere în timp ce în jurul său vectorii secundari de imagine, precum Becali sau Târziu, au devenit vectori negativi care îi scot gunoiul caracterial la lumină.
Această campanie electorală atât de haotică generează, dincolo de diviziunile pe care le-am văzut și în 2024 dintre grupurile sociale, neîncredere sistemică în politică și politicieni. Iar acest lucru se traduce și într-o rată imensă de respondenți nehotărâți în sondajele care par cât de cât de încredere.
Această dezertare a cetățenilor din cetate e folosită de staff-urile de campanie, care au interesul să țină cetățenii mai degrabă departe de vot, decât în apropierea lui, cel puțin pentru primul tur al alegerilor prezidențiale.
Iar faptul că avem această rată uriașă de nehotărâre (sondajele o prezintă între 25 și 45%) arată că, de fapt, deși avem atât de mult tumult pe piața electorală, el este receptat mai degrabă la suprafața societății și ideile (puține, câte or fi) nu penetrează în apele freatice ale acesteia, nu răscolesc mâlul și nu imprimă credințe și valori.
Din contră, dacă doar ai citi discursurile candidaților și candidatelor, fără să știi cine le rostește, ai fi izbit de asemănările ideologice dintre cei care se declară atât de diferiți – toți/ toate au preluat un discurs conservator, pro familie tradițională, religios, naționalist și revanșard față de ”sistem.
”Sistemul” e un concept ambiguu, pe care toată lumea îl intuiește și nimeni nu îl poate defini. Dacă însă se atacă unii pe alții și toți laolaltă vei ști imediat cine este autorul sau autoarea, căci deja s-au construit niște stereotipuri mentale legate de identificarea (de cele mai multe ori falsă) a candidaților.
Nicușor Dan e progresisto-LGBTQ-soroșist, George Simion e putinist, Antonescu și Ponta USL-iștii care au dat puciul în 2012 (deși acum ei își sunt cei mai mari inamici), Elena Lasconi e ”isterică”, iar Lavinia Șandru e a Varanului.
Această emoționalizare a discursului politic ascunde lipsa cronică de idei și idealuri politice ale participanților principali la campania electorală și îndepărtează cetățenii care sunt chemați doar să dezaprobe sau să aplaude și aclame, nu să participe activ la actul politic.
Începând de joi sau vineri, campania va lua o pauză tehnică pe parcursul sărbătorilor pascale, pentru ca apoi să se trezească în ultima săptămână de campanie, probabil cea mai efervescentă.