Elena Lasconi, victima perfectă

Elena Lasconi, victima perfectă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducerea USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. O mutare tardivă, fiindcă pe buletinul de vot numele ei rămâne însoțit de sigla USR.

Liderul informal al formațiunii, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a explicat imediat după decizia Biroului Politic al USR că „nu mai exista nicio cale” prin care Elena Lasconi să ajungă în turul al doilea al prezidențialelor care au loc în luna mai. 

Fritz a îndemnat-o pe Lasconi „să dea dovadă de responsabilitate și să-l susțină pe singurul candidat care are șanse să intre în turul al doilea dintre cei pro-europeni, Nicușor Dan”.

USR se bazează că are un electorat informat și rațional, care va înțelege logica retragerii Elenei Lasconi, chiar dacă ar fi sperat ca această soluție să fie găsită mai devreme.

Mutarea făcută de Uniunea Salvați România (USR) a fost luată cu doar două voturi împotrivă, iar conducerea partidului a decis inclusiv stoparea finanțării campaniei Elenei Lasconi și transferarea banilor spre Nicușor Dan, care în toate sondajele de opinie se află pe locul al doilea sau al treilea.

Nicușor Dan, favorit la pariuri

În continuare, Nicușor Dan este cotat cu prima șansă de Polymarket, care a prevăzut rezultatele alegerilor din SUA și care are o platformă unde investitorii pot paria pe diferite evenimente viitoare, economice sau politice.

În graficele Polymarket, Nicușor Dan e singurul cu tendință de creștere cu o cotă de 43%, urmat de George Simion cu 29% și Victor Ponta și Crin Antonescu, ambii cu 14%. Elena Lasconi apare pe această platformă cu o predicție de doar 1%.

image

Dominic Fritz a argumentat că retragerea sprijinului pentru Lasconi este „un gest de responsabilitate” și „o recunoaștere a situației foarte periculoase în care se află România”.

Un sondaj făcut la comanda USR în perioada 2-7 aprilie o arată pe Elena Lasconi pe locul cinci, cu 4,1% din voturi, potrivit surselor DW.

Clasamentul îl are în frunte pe George Simion cu 40,8%, urmat de Victor Ponta cu 20,4%, Nicușor Dan cu 16,9% și Crin Antonescu cotat cu 14,5%.

Această ultimă cercetare a fost, se pare, ultima dovadă a faptului că Lasconi nu doar că nu are șanse să repete performanța de la prezidențialele din noiembrie 2024, când s-a clasat pe locul al doilea, dar și că ia puncte valoroase din scorul pe care îl poate obține Nicușor Dan. 

În noiembrie anul trecut a profitat de o conjunctură dată de faptul că în jur de 300.000 de voturi de la PSD (Marcel Ciolacu) au fost date candidatului radical George Simion, în vreme ce PNL a plătit indirect o campanie pentru Călin Georgescu și destule voturi de la PNL (Nicolae Ciucă) s-au dus către Georgescu.

După toate dovezile despre fraudarea campaniei electorale în favoarea acestui extremist ajutat inclusiv de Moscova și Beijing să ajungă la Cotroceni, Lasconi a spus de mai multe ori că, de fapt, Curtea Constituțională a anulat prezidențialele de anul trecut doar pentru a-i bloca ei ascensiunea.

Pe de altă parte, Elena Lasconi, care a primit din partea Congresului USR girul spre prezidențialele din 2024, a refuzat să convoace din nou forul suprem al partidului pentru a lua un nou mandat. Urmează deci decizia Comitetului Politic, care va bate în cuie hotărârea Biroului Executiv.

Lasconi s-a plâns încă dinainte ca partidul să-i ceară retragerea că era sub „o mare presiune”, că baronii partidului îi forțau plecarea.

În plus, ea a prezis că toți cei patru candidați care se află înaintea ei în sondaje „pregătesc România pentru o dictatură”, inclusiv Nicușor Dan, care „va fi președintele marionetă, o variantă mai nefericită a lui Iohannis”. 

Elena Lasconi a anunțat că nu se retrage și deja e încurajată de unele televiziuni de știri să rămână pe această direcție, fiindcă în acest fel îi ajută pe Antonescu și Ponta să rămână pe poziții. 

Elena Lasconi, gospodina perfectă

Mergând mai departe în campanie prin toate studiourile de televiziune care o cultivă, fiindcă face spectacol, e posibil ca Elena Lasconi să strângă de partea ei câteva procente.

Tema campaniei Elenei Lasconi va deveni „singură împotriva Sistemului” și „singură împotriva tuturor”.

Cu ajutorul limbajului său lejer, nu ar fi exclus să ia și din votanții lui George Simion sau chiar de la Diana Șoșoacă.

La o dezbatere de săptămâna trecută, când a fost întrebată de ce-ar fi ea mai bună decât Nicușor Dan, a răspuns direct „pentru că sunt dată naibii”.

Apoi, toate clipurile publicitare de pe rețelele sociale o prezintă ca pe o femeie obișnuită, care se zbate să plătească rate, să-și cumpere un robot de bucătărie mai bun, să gătească nu doar pentru familie, ci și pentru prieteni, să promită ieșirea din promiscuitate a spitalelor, a școlilor din provincie, a copiilor săraci.

Atâtea lozinci în spatele cărora nu există planuri vor continua să fie rostite, în speranța că vor atrage în continuare alegători de partea ei.

Dacă va rămâne în cursă, oare și locul de muncă al soțului ei ar putea fi periclitat? El lucrează la grupul parlamentar al USR, ceea ce ar putea fi o presiune în plus pentru Elena Lasconi. 

Dacă se încăpățânează să rămână, Lasconi va deveni victima perfectă a acestei campanii prezidențiale, va poza în singura femeie cu potențial care a fost scoasă din cursă de niște bărbați limitați, care nu văd dincolo de cifre.

Va fi gospodina care încearcă să le salveze pe toate celelalte gospodine, va încerca să demonstreze că e singura care se luptă să taie capetele balaurului din spatele Sistemului, va fi femeia obișnuită și bravă care se ia la trântă cu politicienii de profesie. 

Sabina Fati


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇