Marcel Ciolacu a vrut să meargă în față în materie de politică externă și să poziționeze PSD-ul oarecum de partea americană, dând de înțeles că tot ce ține de Bolojan și eventual de Nicușor Dan ar fi de partea europeană.
Președintele interimar Bolojan a început în forță, inclusiv în plan extern și, după aceea, pare că s-a retras din spațiul public, acest lucru permițând un avans al premierului în materie de politică externă, argumentează analistul politic Radu Magdin, într-un dialog cu Spotmedia.ro.
Așa se face că în ultimele zile am asistat la o aventură a unui emisar, ba chiar uneori au apărut doi emisari, pe care prim-ministrul a transmis că i-ar trimite pe lângă Donald Trump, să repare relația pe care România o are cu SUA.
Totuși, deși inițial l-a numit pe Dragoș Sprînceană trimisul special al premierului, după ce acesta din urmă a dat în vileag ce informații a transmis la Washington, printre care și decredibilizarea președintelui interimar al României și critica poziționării UE față de Rusia, Marcel Ciolacu s-a lepădat de trimis.
Nu se aude bine nici în cancelariile europene, însă, spune Radu Magdin, "riscul acolo nu este atât de mult de a-i șoca cu declarații, cât mai degrabă a-i șoca prin amatorismul nostru".
A început campania electorală și între evenimente a fost și această trimitere a unui "emisar" special în SUA. De fapt, era deja acolo, așa l-a prezentat premierul Ciolacu. Mai întâi: era nevoie de un astfel de emisar, care practic dublează politica externă rezervată președintelui și ministrului de Externe?
Nu e neapărat nevoie de acest de acest emisar, însă în vremuri complicate poți apela la soluții îmbârligate. Ideea de a crea emisari nu este una originală, românească.
De altfel, dacă ne uităm la instituția așa-numitului „czar”, a nu se confunda cu țarul rus, am văzut că mai mulți președinți americani au implementat respectivul sistem pe mai multe domenii sau pe mai multe regiuni. Până la urmă, suntem într-o zonă onorifică, pentru că nu avem reglementată încă această instituție.
Poate fi utilă reglementarea pentru viitor, pentru că, într-adevăr, politica externă pe dosare sensibile se face și cu un nivel foarte mare de încredere și cu acțiune politică fermă, or, în asemenea perioade, cum este cea prin care trece România în momentul de față, nu este un lucru rău dacă avem emisari speciali însărcinați cu rezolvarea diferitelor probleme sau pentru anumite regiuni.
Sigur că trebuie făcută, însă, o armonizare, pe de o parte, cu pozițiile naționale de până acum și, pe de altă parte, trebuie stabilite foarte clar regulile jocului, inclusiv din perspectivă comunicațională.
Or, felul în care s-a vorbit despre un emisar, doi emisari, după aceea de mai mulți emisari, mi se pare că a dus foarte mult lucrurile în trivial.
De asemenea, nu cred că au fost foarte clare, între premier și emisar (sau emisari), regulile jocului de la început, adică dacă este vorba de transmiterea unor mesaje formale sau informale, dacă este vorba de comunicare în spațiul public - și ce trebuie comunicat în spațiu public. Cred că, neexistând acest acord cu privire la ceea ce trebuie comunicat în spațiul public, am văzut ceea ce pentru unii a fost surprinzător în ultimele zile.
L-am auzit pe acest trimis special anunțând că poziția președintelui interimar Bolojan față de războiul din Ucraina nu este poziția legitimă a României. Cum se aude asta în cancelariile europene?
Cu siguranță nu se aude bine, însă, din punctul meu de vedere, riscul acolo nu este atât de mult de a-i șoca cu declarații, cât mai degrabă a-i șoca prin amatorismul nostru.
După cum spuneam la întrebarea anterioară, faptul că noi nu stabilim clar niște reguli ale jocului, atunci când vorbim de emisari, spune mai degrabă ceva în ceea ce privește competența noastră, decât să semnaleze schimbări în materie de politică externă.
Pentru că, până la urmă, oamenii își fac propria lor interpretare în ceea ce privește mandatul, politica anunțată și nu numai. Cancelariile deja și-au făcut o opinie în ceea ce-l privește pe premierul României, pe președintele Bolojan, precum și afinitățile sau limitele acestora în materie de politică externă.
Deci asta este, mai degrabă, problema din punctul meu de vedere.
Aș avea o completare, și anume faptul că, până la urmă, ce înseamnă inovație în materie de politică externă și cine stabilește care este inovația?
Iarăși suntem într-o zonă improvizată și e posibil ca, pe viitor, în cazul în care o să avem un regim de coabitare, să ne întoarcem în trecut și să lăsăm Curtea Constituțională să decidă ce și cum.
Pentru că, așa cum am avut conflict între Băsescu și Ponta, Ponta vrând să meargă la Consiliul European și Curtea Constituțională a spus atunci: nu, Băsescu, președintele, merge la Consiliul European, e posibil - ca materie de inovație, în cazul în care mergem mai departe la Curtea Constituțională - să vedem mai degrabă o decizie favorabilă președintelui.
Am ajuns și la o problemă de fond: trebuie România să aleagă între SUA și UE, în chestiunea poziționării față de Rusia, dar și în cea amplă a securității? Sau există doar un plan secundar, pe care România îl ignoră?
Eu cred că România, din păcate, tratează lucrurile foarte provincial și mereu m-am bucurat, în discuțiile cu dumneavoastră, să atingem acest subiect.
Are legătură și cu faptul că mulți dintre liderii noștri nu știu limbi străine. Are legătură, prin consecință, și cu felul în care ei interpretează o serie de aspecte din exterior - se face, prioritar, prin filtrul știrilor de la noi.
Pe de altă parte, nu spune nimeni că nu putem face ceea ce încearcă doamna Meloni în momentul de față, și anume să reziste pe o poziție de pod între Uniunea Europeană și Statele Unite.
De altfel, au fost și perioade în care relația transatlantică a fost sub presiune - și a fost, de exemplu, și în Trump-1, și în Bush-1.
Dacă mai țineți minte, în perioada lui Bush, unul dintre narativele administrației republicane era old Europe versus new Europe, Europa Veche sau bătrână și Europa Nouă, adică noi, cei din centrul și estul Europei, Statele Unite de atunci încercând oarecum să creeze o falie în Uniunea Europeană.
Adică știau că noi, cei din centrul și estul Europei, îi simpatizam pe ei mai mult decât o făceau colegii din Vest, deci era posibil să vrem să jucăm politic și geopolitic cu ei. Deci noi putem să fim constanți, să fim nuanțați, important este să avem din ce în ce mai multă personalitate.
Din punctul ăsta de vedere, cred că Bolojan este câteva mile înaintea lui Iohannis, din punct de vedere al concreteții, sigur că și el poate să facă mai bine lucrurile și, de altfel, poate fi un pic mai constant de comunicare.
Pentru că a început în forță, inclusiv în plan extern și după aceea pare că s-a retras din spațiul public, acest lucru permițând un avans al premierului în materie de politică externă, încercând să poziționeze PSD-ul oarecum pe partea americană și dând de înțeles că tot ce ține de Bolojan și eventual de Nicușor Dan ar fi partea europeană.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech