Ticăie o bombă cu ceas. Cât va costa căciula?

Ticăie o bombă cu ceas. Cât va costa căciula?

Nu mai am absolut nicio încredere în relevanța, nu în corectitudinea, subliniez, în relevanța numărului de noi cazuri de infectare cu Covid comunicat zilnic de Guvern.

Nu cred că numerele sunt măsluite, dar cred că ele sunt complet rupte de realitatea din țară, nominal și ca evoluție, blocate în mod voluntar sau dintr-o incredibilă inepție la un nivel convenabil. Și în ruptura aceasta ticăie o bombă cu ceas.

Premierul a spus, președintele a confirmat că România are o capacitate de testare de aproximativ 50.000 de teste/zi. Capacitate de testare înseamnă, în mod normal, trei lucruri distincte:

  • capacitate de a recolta cele 50.000 de teste, cu personal instruit, care nu e nevoie să fie medici
  • aparatură PCR capabilă să proceseze cele 50.000 de teste
  • medici de laborator care să poată evalua rezultatele aparatelor.

Dacă unul lipsește, capacitatea este o minciună.

Din informațiile mele, în acest moment, cea mai mare problemă este la primul nivel, al capacității de recoltare. Dar nu am, per total, informațiile necesare pentru a contesta numărul avansat de președinte și premier, deci iau de bună capacitatea de 50.000 de teste.

Și, totuși, a existat o singură zi în care numărul total de teste efectuate în România a depășit 40.000 – 23.10.2020 cu 41.238 de teste, între care 5.028 pozitive.

De atunci, numărul testelor nu a mai depășit 38.836, valoare atinsă doar în 11.11.2020, cu 9.799 pozitive. Am avut însă zile cu 11.000 de teste sau chiar 9.900 de teste.

Sursa: covid19.geo-spatial.org

Urmărind graficul, vedem că testarea a fost plafonată în medie la 30.000 de teste/zi. Premierul și președintele spun: nu e cerere pentru mai mult!

Ce înseamnă cerere?

Numărul total de teste are două componente.

Pe de-o parte, sunt testele gratuite, făcute în baza strategiei naționale de testare și a definiției de caz, al căror număr nu depășește în general două treimi din totalul testelor, fiind în jur de 19-22 de mii, adică mai puțin decât capacitatea totală declarată oficial.

Pe de altă parte, sunt testele la cerere, făcute de oameni pe banii lor la laboratoare private. În vară le făceau mai ales cei care mergeau în concedii. Acum sunt mai mult cei care fie au nevoie de confirmarea neinfectării pentru a fi internați în spital pentru diferite afecțiuni și intervenții sau cei care compensează pe banii lor lipsa de reacție a statului.

De ce există o cerere limitată în a doua categorie nu e greu de înțeles, având în vedere costul – 100 de euro/bucata, nu chiar neglijabil pentru foarte mulți dintre români.

În schimb, lipsa de cerere pentru testele gratuite, adică lipsa de cerere din partea statului însuși, este absolut inexplicabilă.

De fapt, în România acum nu sunt testați decât pacienții cu forme medii și serioase ale bolii. Pacienții cu simptome ușoare nu mai sunt testați, ci sunt trimiși acasă să îi urmărească medicul de familie, dacă au unul, dacă pot comunica cu el. Iar când se agravează, sunt toate riscurile să nu găsească un loc.

După cum în România nu este testată gratuit o categorie extrem de importantă: contacții direcți asimptomatici ai unui pozitiv.

Asta înseamnă că într-o familie în care soțul e confirmat pozitiv, soția și copiii se testează pe banii lor sau deloc. Dar intră în izolare și nu mai sunt periculoși pentru alții, veți spune.

Da, după ce intră în izolare nu mai sunt. Dar să ne imaginăm că soțul pozitiv a fost depistat după ce a apucat să-și infecteze soția asimptomatică sau cu simptome ușoare, care înainte de a intra în izolare a apucat să se mai ducă, infectată, la serviciu câteva zile.

Soția nefiind declarată pozitivă, pentru că nu e testată, nici colegul infectat de ea nu e declarat contact direct, nu trebuie să se izoleze. Și uite așa se rostogolește infecția.

Sunt oameni care se plâng că sună zile întregi la DSP pentru a fi testați și nu vine nimeni la ei, deși au simptome și sunt contacți. Medicii se plâng că la ei ajung tot mai multe cazuri testate abia când sunt foarte grave, deci mai greu de întors.

Medicii legiști încep să descopere la persoane decedate în casă, deci morți suspecte, că erau infectați și sunt testați abia postmortem. Cine știe despre cați nu se știe pentru că decesul nu este considerat suspect și este pus pe seama bolilor cronice cunoscute. Anchete epidemiologice, în sensul autentic al cuvântului, nu se fac aproape deloc.

Medic legist, despre un fenomen îngrijorător: Persoane singure, decedate acasă, infectate cu Covid. Cum se poate stabili cine a murit DE Covid și cine CU Covid – Interviu

Cât timp contacții direcți asimptomatici nu sunt testați, cât timp cei cu simptome ușoare nu sunt testați, cât timp DSP nu răspunde cu zilele la solicitări, iar ambulanțele nu mai fac față, să spui că nu există cerere pentru testare este fie de un cinism fără margini, fie denotă o decuplare de realitate.

De ce nu se fac mai multe teste Covid în România? Iohannis: Nu există cerere pentru o testare mai extinsă

Eu nu văd decât două explicații. Ori capacitatea de 50.000/zi e o minciună și nu putem testa decât atât cât se vede. Ori capacitate mai mare există, și ziua de excepție cu 42.000 de teste este un argument, dar a fost luată decizia plafonării testelor pentru a plafona numărul de cazuri și a putea spune că e un pic mai bine.

Un pic mai bine, în timp ce imaginile din spitale sunt ca de pe front.

Foto: Captură Facebook/ Constantin Vasile Ifteme

Adaugați la asta noul sistem de raportare a cazurilor, modificat discret parcă pentru a fi cât mai ineficient.

Înainte de invenția Ministerului Sănătății erau raportate și gestionate doar cazurile pozitive. Acum se raportează și gestionează în sistem toate testele, nu doar cele 9.000 pozitive, ci toate cele 30.000 de teste.

Zilnic rămân sute, mii de cazuri pozitive nealocate niciunui DSP, care nici măcar teoretic nu le mai poate urmări.

Lumea se uită la rata de pozitivare și crede că, dacă ea e constantă, în jur de 25% (numărul testelor pozitive din totalul celor efectuate), e bine. Nu e bine! Testarea nu e sondaj să vezi cam care e progresia virusului.

Testarea are ca scop depistarea pentru tratament și izolare a pozitivilor. Un pozitiv care nu știe că e pozitiv nu e marjă de eroare, este un om care transmite infecția mai departe. Și noi vorbim probabil despre mii și mii de pozitivi nedepistați zilnic.

Iohannis e tot mai optimist în ceea ce privește evoluția pandemiei în România: De câteva zile am ajuns pe un palier și tendința este de scădere. NU va fi lockdown după alegeri

Dl președintele și dl premier ne spun că măsurile luate au efect. Unde au efect? În București școlile, restaurantele și piețele au fost închise la o rată de infectare puțin peste 3 la mie. Cu ele închise ne ducem către 7 la mie. Nu este evident că ele nu dau rezultate? Nu este evident că alta trebuie să fie calea?

Iohannis: Pentru Bucureşti nu se discută despre carantinare. Nu s-a întrunit punctajul stabilit de specialişti

Sunt carantinate localitățile din jurul Bucurestiului de unde se scurg zilnic cârduri de mașini care aduc oamenii la lucru. Unde s-au infectat oamenii din aceste localități? Am mai folosit citatul acesta: e ca și cum ai da cu spray de gândaci în toată casa, cu excepția bucătăriei.

În țări care au luat măsurile la vreme, precum Franța și Spania, numerele au început să scadă, ambele sunt acum sub România. Despre Germania nici nu mai vorbesc. Dar asta pe datele colectate cum am arătat mai sus. Cum ar arăta datele la un nivel de testare ca al Franței sau Germaniei, nici nu vreau să mă gândesc.

Dl Iohannis spune că nu se intenționează introducerea unei carantine severe naționale după alegeri. Dar intenția depinde de cifre. După alegeri probabil se va testa mai serios, vor fi aduse și teste rapide (rămâne de văzut și aici afacerea cui anume va fi și pe câți bani) și intențiile vor fi conforme rezultatelor.

Însă până atunci România își fură singură căciula și răscumpărarea ei după alegeri ar putea avea un cost uriaș.

Citeşte şi alte texte semnate de Ioana Ene Dogioiu