Moartea lui Mihai Șora, un simbol de legitimare pentru acțiunea civică tot mai slabă din România, a arătat, o dată în plus, golul de reprezentare în care se află societatea.
În pofida importanței pentru societate a lui Mihai Șora, despre a cărui activitate filosofică știm în mod nedrept mai puțin decât ar merita, dar care a devenit un personaj-simbol al rezistenței democratice, președinția nu a transmis nici măcar un formal mesaj de regret.
Președintele Klaus Iohannis își datorează cel de-al doilea mandat de președinte responsabilității pe care românii și-au asumat-o pentru țară, în timpul unui regim de putere abuziv, controlat de un politician corupt, Liviu Dragnea, și grupul de interese care îl menținea în funcție, pentru privilegii personale și de clan.
Atunci, românii au ieșit în stradă, au protestat seri și săptămâni la rând, au construit o formă de solidaritate socială pe care îndeobște politicienii încearcă să o fragmenteze, pentru a putea câștiga voturi de pe urma polarizărilor și a lipsei de speranță socială.
Și e ceea ce au reușit să facă și Klaus Iohannis, și PNL, după ce au primit votul de încredere al românilor, un vot de astă-dată care ar fi trebuit să reprezinte în mod direct societatea care s-a opus uzurpării pe care o instrumenta PSD: puterea a ajuns pe jumătate tot la PSD, adus la guvernare.
Este momentul zero în care contractul de reprezentare între societate și președinție s-a fisurat.
Or, Mihai Șora nu doar că a făcut parte de la început din societatea care a reușit, cu sprijin mai degrabă de la liderii UE decât de la Opoziția din România, să deturneze asaltul PSD asupra instituțiilor și statului de drept (un concept aruncat în derizoriu în cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, la fel ca lupta anticorupție), dar a devenit unul dintre purtătorii legitimi de mesaj. Și de speranță socială, un concept care are mai puțin de-a face cu poezia, ci mai mult cu sociologia.
Atunci când politicienii nu mai vehiculează speranța, ci frica/polarizarea/ura, societatea este atacată, țesătura ei devine fragilă și apare ruptura în reprezentare.
În această ipostază și pentru curajul și responsabilitatea admirabile de a accepta să fie purtătorul de mesaj al protestelor pentru democrație, Mihai Șora a fost premiat de Parlamentul European.
În discursul de la Bruxelles, Șora, care avea peste 100 de ani, a vorbit explicit și clar despre valorile democratice ale Europei, care sunt periclitate de forme tot mai toxice de abuzuri de putere. Am vorbit imediat după, într-un scurt interviu, în care a atras atenția asupra pericolului de la Răsărit, Rusia lui Putin, care încă nu trecuse limita și nu pornise războiul de agresiune împotriva Ucrainei.
Atunci când președintele care a primit votul în virtutea efortului conjugat al societății și instituțiilor europene, care și-au manifestat sprijinul pentru lupta pro-democrație de la București, refuză să reprezinte interesele acestei societăți, nevoile și simbolurile ei, atunci plasează instituția prezidențială în afara contractului de reprezentare.
Nu era vorba aici despre a cinsti doar memoria lui Mihai Șora, care trebuie să fi stat multora ca un spin în coastă, ci despre a reprezenta societatea pentru care Șora a fost un simbol al activismului și al responsabilității pe care am vrea să o avem pentru țară, dacă nu am fi parazitați de politicienii cărora le e mai lesne să ne dezbine cu teme de impostură.
Ce nu a înțeles președintele României, a înțeles președintele Republicii Moldova care, fără ostentație și fără vanitate personală, a transmis un mesaj de onorare a ceea ce Mihai Șora a reprezentat pentru România ultimilor ani.