O succesiune de cutremure puternice, produse în numai câteva luni în Asia, America Latină și Europa, a creat impresia că activitatea seismică a planetei s-a intensificat brusc. Seismologii spun însă că numărul se încadrează în variațiile normale și că marile seisme recente nu fac parte dintr-o reacție globală în lanț.
Cutremure cu magnitudini de peste 7 s-au produs în această vară în Filipine, Venezuela, Mexic, Columbia și Indonezia. Japonia a fost zguduită de un seism cu magnitudinea 6,8, iar în Spania sute de oameni au fost evacuați după un cutremur mai redus ca intensitate, dar produs în apropierea unor zone locuite.
Concentrarea acestor dezastre într-o perioadă scurtă și bilanțurile umane importante pot crea impresia unei evoluții ieșite din comun. Datele prezentate de specialiști contrazic însă această percepție, relatează The Independent.
„Nu văd nimic neobișnuit. Totul se încadrează în variațiile tipice ale frecvenței cutremurelor”, a explicat Zachary Ross, profesor de geofizică la California Institute of Technology.
Numărul cutremurelor majore nu depășește media
Până acum, în 2026 au fost înregistrate 11 cutremure cu magnitudinea de cel puțin 7. Numărul este chiar mai mic decât media anuală, estimată de specialiști la aproximativ 15-18 asemenea evenimente.
Datele istorice ale Institutului american de geofizică USGS indică o medie de aproximativ 16 cutremure majore pe an: 15 cu magnitudini între 7 și 7,9 și unul cu magnitudinea de cel puțin 8.
Există însă diferențe semnificative de la un an la altul. În 2010, de exemplu, s-au produs 23 de seisme cu magnitudinea de cel puțin 7, în timp ce în 1989 au fost numai șase.
Allen Husker, profesor de geofizică la Caltech, estimează că anul acesta s-ar putea încheia cu 17 sau 18 cutremure majore. Chiar dacă numărul ar ajunge la 20, ar fi un an seismic activ, dar nu unul fără precedent.
Impresia că există o anomalie este amplificată de faptul că mai multe dintre seismele recente au lovit regiuni populate și au provocat distrugeri, victime sau evacuări masive.
Magnitudinea nu este, de altfel, singurul element care determină gravitatea unui dezastru. Contează adâncimea focarului, distanța față de localități, tipul solului, densitatea populației, calitatea construcțiilor și capacitatea autorităților de a interveni.
Sunt cutremurele legate între ele?
Experții consultați de The Independent consideră că succesiunea din această vară este aproape sigur o coincidență. Seismele s-au produs în zone tectonice diferite și în contexte geologice distincte.
Un cutremur puternic poate provoca replici și poate declanșa seisme mai mici pe falii apropiate sau chiar la distanțe mari, prin transferul tensiunii generate de undele seismice. USGS confirmă existența acestui fenomen, în special în regiuni deja vulnerabile.
Nu există însă dovezi că un cutremur major poate declanșa în mod obișnuit alte cutremure majore în zone complet diferite ale planetei.
Prin urmare, un seism puternic în Indonezia sau Columbia nu crește automat probabilitatea producerii unui cutremur devastator în Statele Unite ori în Europa. Evenimentele pot părea apropiate în timp, dar, din punct de vedere seismologic, nu formează o singură secvență.
Ce se întâmplă în interiorul Pământului
Cutremurele sunt produse, în general, de deplasarea bruscă a rocilor de-a lungul unor falii, după acumularea tensiunii generate de mișcarea plăcilor tectonice. Energia eliberată se propagă sub forma undelor seismice și produce mișcarea solului.
Cea mai mare parte a cutremurelor puternice se concentrează în regiuni tectonice bine cunoscute. Aproximativ 81% dintre cele mai mari seisme ale lumii se produc în centura seismică circum-Pacifică, potrivit USGS. Aceasta include coastele Americii de Sud și Centrale, vestul Statelor Unite, Alaska, Japonia, Filipine, Indonezia și Noua Zeelandă.
Faptul că multe dintre cutremurele recente s-au produs în aceste regiuni este, așadar, compatibil cu distribuția seismicității globale.
Este falia San Andreas „în întârziere”?
Mai multe falii de pe coasta de vest a Statelor Unite sunt monitorizate atent, inclusiv San Andreas și zona de subducție Cascadia, aflată în largul statelor Oregon și Washington.
Unii specialiști arată că, pe anumite segmente ale faliei San Andreas, a trecut mult timp de la ultimul cutremur important. Asta nu înseamnă însă că un nou seism ar trebui să se producă într-un anumit moment: cutremurele nu urmează un calendar regulat și nu pot fi anticipate cu precizie.
Oamenii de știință pot calcula probabilitatea producerii unui cutremur într-o anumită regiune și într-un interval de câteva decenii, dar nu pot preciza ziua, ora și locul unui viitor seism. USGS subliniază că până acum nu a fost posibilă prezicerea exactă a unui cutremur major.
Concluzia specialiștilor
Seria de cutremure devastatoare din această vară nu indică, potrivit datelor disponibile, că planeta a intrat într-o etapă seismică neobișnuită și nici că marile seisme s-ar declanșa unele pe altele la nivel global.
Ceea ce diferă este impactul: mai multe cutremure s-au produs în apropierea unor comunități vulnerabile, transformând o variație statistică normală într-o succesiune dramatică de știri.
Cum seismele nu pot fi prezise cu precizie, specialiștii insistă asupra măsurilor care pot reduce pierderile: consolidarea clădirilor, sisteme de avertizare timpurie, planuri de evacuare și rezerve de urgență. Nu putem ști exact când va veni următorul cutremur major, dar putem limita dezastrul pe care îl va provoca.
Soluția neobișnuită găsită de Trump pentru petrolul Venezuelei. Ce poate schimba acordul
Transfer la CFR Cluj: Ardelenii au bătut palma cu un portar
Călin Georgescu, cercetat disciplinar la Politehnică. De ce s-a blocat dosarul
Sfidarea lui Mark Carney: Canada arată lumii cum să răspundă la amenințările lui Donald Trump
