Farmecul suveranului britanic, aflat într-o vizită oficială de patru zile în Statele Unite, i-a vrăjit pe președintele Donald Trump și pe membrii Congresului SUA, într-o autentică demonstrație de soft power, astfel că relația specială dintre SUA și Marea Britanie merge mai departe.
Prin discursul său în Congresul SUA, regele Charles a oferit o lecție de măiestrie măsurată, reușind să nu atragă nicio tiradă din partea monarhului nebun de la Casa Albă, remarcă The Guardian. Însă mesajul central al regelui – cel al două mari națiuni împletite în destin – a fost și o amintire accidentală a două imperii care par din ce în ce mai dărăpănate în zilele noastre, cu populiști de dreapta în marș și fantoma infractorului sexual Jeffrey Epstein plutind în umbră.
Charles a devenit primul suveran britanic care s-a adresat Congresului SUA, la aproape exact 250 de ani după ce SUA l-au denunțat pe cel de-al cincilea străbunic al său, George al III-lea, numindu-l tiran, și și-au declarat independența.
Ce ar fi crezut părinții fondatori ai Americii dacă l-ar fi văzut pe descendentul direct al lui George al III-lea vorbind cu succesorii lor? Ei bine, Thomas Jefferson, Benjamin Franklin și compania ar fi cu siguranță mai șocați să descopere că acum au propriul lor rege nebun la Casa Albă, scrie cotidianul britanic, făcând referire la Trump.
În sfârșit, cineva care îi face pe americani să se simtă bine așa cum sunt
Camera Reprezentanților a fost arhiplină la discursul regelui. Vicepreședintele JD Vance a fost aplaudat la intrare, urmat de senatori și membri ai Cabinetului care au ocupat locuri principale în față.
Purtând un costum albastru și o cravată gri cu model, Charles, însoțit de regina Camilla, a intrat în sală la ora locală 15:06, în ropote de aplauze. A fost o priveliște extrem de rară, cu democrați și republicani uniți în cuget și simțiri - nici măcar președinții nu sunt primiți așa când vin acolo pentru a ține discursul despre Starea Națiunii, remarcă ziarul.
Când Charles a început prin a-și exprima recunoștința față de Congres și poporul american pentru că l-au primit în Statele Unite pentru a marca 250 de ani declarației de independență, sala a erupt în urale și ovații - în sfârșit, iată un om care putea face americanii să se simtă bine în pielea lor!
În mod complet previzibil, regele în vârstă de 77 de ani nu a pomenit nimic despre Iran. Nici despre Israel, nici despre imigrație, nici despre o grămadă de alte subiecte controversate din era Trump.
În schimb, el a dovedit o măiestrie rafinată în ceea ce privește conceptul less-is-more („mai puțin înseamnă mai mult”), subliniind legăturile comune dintre cele două țări care sunt cu mult anterioare lui Trump.
Mustrări duioase pentru Trump
Presărând câteva remarci amuzante, Charles a spus că Magna Carta, elaborată în 1215 de nobili englezi și lideri ai Bisericii pentru a limita puterile regelui, a fost citată în cel puțin 160 de cazuri la Curtea Supremă din 1789 încoace, „nu în ultimul rând ca fundament al principiului conform căruia puterea executivă este supusă controlului și echilibrului”. Să fi fost o glumă la adresa ambițiilor autoritare ale lui Trump? Democrații au părut să aplaude această afirmație cu o intensitate deosebită, observă The Guardian.
Iar când regele a caracterizat Congresul ca fiind „nu prin voința unuia, ci prin deliberarea multora”, s-a auzit un strigăt de încuviințare - „All right!” - dinspre democrați.
Charles a continuat să facă afirmații politice discrete. El a spus că a servit cu „imensă mândrie” în Marina Regală - aceeași pe care Trump a denigrat-o în ultima vreme.
Regele a continuat: „În imediata perioadă de după 11 septembrie, când NATO a invocat articolul 5 pentru prima dată, iar Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite s-a unit în fața terorii, am răspuns împreună apelului.” Nu a fost nevoie de vreun salt uriaș de imaginație pentru a înțelege că a fost o mustrare blândă la adresa lui Trump, care critică NATO.
Când monarhul a vorbit despre „hotărârea de neclintit necesară pentru apărarea Ucrainei și a celui mai curajos popor al său”, s-ar putea ca vuietul aplauzelor să fi fost șocant pentru urechile lui JD Vance.
Charles e un ecologist faimos care vorbește cu plantele. În discursul său în fața Congresului, l-a citat pe Theodor Roosevelt, care a vorbit despre necesitatea de a proteja „moștenirea glorioasă” a splendorii naturale a Americii.
Misiune îndeplinită. Charles a părăsit camera cu strângeri de mână și zâmbete.
Neliniștit zace capul care poartă o coroană, cum se spune, dar, grație unor discursuri iscusite și unei serii de citate, regele și-a exprimat punctul de vedere fără a declanșa o tiradă aprinsă pe Truth Social din partea monarhului nebun, conchide cotidianul britanic.
T.D.
