Vizita lui Volodimir Zelenski la București are toate datele necesare pentru a fi cu adevărat un moment istoric, și practic, și simbolic, dar și una dintre extrem de rarele ocazii în care președintele Iohannis a reușit să livreze.
Simbolic, este extrem de important că, și la Cotroceni, și la întâlnirea cu presa, președintele Ucrainei a mulțumit repetat poporului român pentru întreg ajutorul acordat și militar, și logistic, și umanitar. Nu au fost mulțumiri formale, din vârful buzelor, ci autentică recunoștință pe care nu mă îndoiesc că românii o așteptau.
Se pare că dl Zelenski a înțeles că, în condițiile uzurii extreme a temei războiului, în condițiile banalizării răului, în condițiile impactului efectelor economice deloc neglijabile, era nevoie de o cu totul altă strategie de comunicare.
Tonul autoritar și ofensiv din primele luni, când emoția publică era mare, nu mai poate produce decât iritare. Faptul că a venit la București să roage România și Occidentul și să mulțumească, pe un ton uman și emoționat, este o schimbare binevenită.
Întreg discursul lui Vladimir Zelenski, mai ales la întâlnirea cu presa, referitor la importanța de a fi în NATO și UE, la drama prin care trece poporul său și pe care susținătorii Rusiei nu o pot înțelege, a fost extrem de uman, de direct, de onest, nimic de carton, nimic fals, nimic ofensiv.
A acceptat să vorbească în engleză, ca să nu existe bariera lingvistică și intermedierea unui traducător, atunci când nu a găsit cuvântul a cerut ajutor. Foarte natural, foarte normal.
Sunt convinsă că a trezit multă simpatie în rândul românilor și a tăiat o parte din efectul manifestărilor unor maimuțoi din politica românească.
Practic, crearea parteneriatului strategic între două țări vecine, aflate în relații mai degrabă distante până la începutul războiului, este o evoluție importantă. Așa cum este important că se închide o temă preferată a extremiștilor naționaliști – chestiunea minorității și a limbii române.
Documentul semnat de cei doi președinți se referă la distincția artificială dintre limba română și limba moldovenească, pe care cele două guverne sunt însărcinate să o rezolve, dar și despre „asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorității naționale ucrainene din România și ale persoanelor aparținând minorității naționale române din Ucraina”.
ASTĂZI PE SPOT:
Este un subiect complex, care ar merita detaliat pe multe planuri – câți romani au preferat să se declare moldoveni și de ce, cât de rusofilă e comunitatea românească din Ucraina și cât de rusofil e clerul românesc din Ucraina. Dar în acest moment important este că se închide o linie de atac intens exploatată.
Până și Klaus Iohannis a reușit să fie adecvat în discurs și să împace în modul cel mai inspirat susținerea totală pentru Ucraina și punctarea unor așteptări naționale care, cum spuneam, reprezentau linii de atac ale extremiștilor.
Din păcate, debilitatea instituțională de la București a lovit din nou și a umbrit o parte din certa importanță a momentului.
Anularea ședinței comune a Parlamentului în care Volodimir Zelenski urma să țină un discurs a fost pusă pe seama temerilor că Diana Șoșoacă își va pune în aplicare planul de a face scandal, plan anunțat cu formulări absolut inacceptabile, autentică instigare la violență fizică împotriva lui Zelenski. Faptă de nepedepsit din cauza imunității pentru declarații, de care beneficiază senatoarea.
George Simion s-a aruncat și el - mare concurență de pe partea care funcționează în pragul spitalului de psihiatrie - să facă declarații de ieftină bășcălie.
Ulterior, președintele Zelenski a precizat că el însuși nu venise pregătit pentru un discurs, deci nu a fost anulat nimic, ci pur și simplu nu fusese convenit.
Oricare dintre cele două variante este lamentabilă pentru partea română. Dacă, într-adevăr, discursul nu fusese convenit, cine a fost atât de inept încât l-a pus oficial în programul Parlamentului special convocat în ședință comună pentru el?
La un acest nivel, un asemenea amatorism ar fi inacceptabil și șocant.
Mai probabil este însă ca Zelenski să fi preferat să ajute autoritățile române care au pierdut controlul agendei publice în fața unor maimuțoi politici și să se pună la adăpost, declarându-se nepregătit pentru discurs. De ce mai probabil? Pentru că în toate celelalte țări vizita lui Zelenski a inclus și un asemenea discurs.
Maimuțoii și clovnii în politică nu sunt exclusivitate românească. Nici susținătorii pe față ai Rusiei. Eu nu cred că Șoșoacă are convingeri ferme, principiale, de vreun fel. Dar știe că există o zonă antiUcraina și proRusia pe valul căreia se suie și pe care vrea să o mărească.
Tot discursul ei preia, desigur, ostentativ temele Moscovei de la fascismul lui Zelenski, până la promovarea revizionismului frontierelor. În paranteză fie zis, nimic mai distonant decât acuzația de fascism și prestația lui Zelenski în fața presei.
Exclusivitatea românească este ca aceste specimene să preia agenda statului român și să deturneze un moment istoric.
Indiferent dacă discursul a fost anulat din cauza maimuțoilor dezlănțuiți sau pentru că, într-adevăr, președintele Zelenski nu dorea să-l țină, impresia cvasi-generală este că maimuțoii au dictat în Parlamentul României.
Ceea ce pentru ei este un cadou uriaș, care proiectează o imensă putere, afrodiziacă pentru susținătorii și potențialii lor susținători, iar pentru restul clasei politice și instituții esențiale ale țării este lamentabil.
Bazinul extremist din România nu e mare. Nu avem o tradiție politică de acest fel. Dacă cimpanzeii își iau avânt, e din cauza incompetenței și inepției celor de la putere, care îi alimentează cu materie primă generoasă.