Șocant este că acuzația de violare a unei fete de 17 ani la o întrunire a AUR nu mai șochează și trece nu doar în registrul minor, ci și în zgomotul grotesc pe care Simion și cei cu care se înconjoară îl fac, fără a se atinge însă de temele sociale mari.
Capacitatea de a rămâne șocați în fața unor grozăvii dă măsura nu doar a umanității noastre, cât mai ales a încrederii pe care o avem și în ceilalți, că recunosc răul drept rău, fără a-l trivializa și fără a-l pretinde marginal și incapabil să ne maculeze.
De fapt, răul de tipul acesta, al unui viol barbar, petrecut la întrunirea unui partid care promovează de la început agresivitatea și asmuțirea, și care nu creează imediat zidul de izolare în jurul acestuia este un indicator că macularea s-a produs fie prin coruperea conștiințelor, fie prin neutralizarea lor.
Adică oamenii ori găsesc tot felul de explicații care să le facă lașitatea confortabilă – ce căuta o adolescentă acolo, de ce a băut și așa mai departe, strategie perfidă care blamează victima -, fie pur și simplu refuză să știe ce se petrece în afara patriei lor mici și a balconului curat de acasă – nu au televizor, nu mai citesc știri, de aici pretenția de a se menține și percepe ca fiind curați.
Nu e curățenie, pentru că, oricât de nedrept ar fi că trăim într-o țară care ne pretinde mai mult decât curățenia din viața privată și din profesie, mlaștina ne va atinge într-un fel sau altul.
În această situație suntem azi și, cum suntem în prezilele unui an electoral, politicienii vor prefera mai degrabă să apese butoanele disensiunilor și emoțiilor gregare, decât să asigure o igienă elementară a spațiului public.
Cu ce e mai rău decât altădată?
În primul rând, majoritatea partidelor au în ele un filon populist accentuat de mediocritate, care, crescut la putere, se poate transforma în autocrație. Altfel spus, AUR nu este o excepție decât prin tușa groasă a grotescului și, așa cum a avertizat profesorul de științe politice Andrei Țăranu în interviul pentru spotmedia.ro, pericolele mai mari pentru democrație vin dinspre aripile dur conservatoare, religioase, retrograde ale partidelor mainstream.
În al doilea rând, obiectivul major al PSD și PNL, de când au asigurat guvernări succesive, a fost îndeplinit.
Instituțiile sociale sunt marginalizate, reduse la mediocritate, transformate în sinecuri fără autoritate civică. Altfel spus, potențialul critic al acestora a dispărut. Academia Română e pe mâinile lui Ioan Aurel Pop și al tezelor provincialiste, cu serbări publice dedicate unor turnători dovediți, ca Bălăceanu Stolnici, ICR este redus la nesemnificativ, CNA este decorativ.
De altminteri, aici se vede și „curajul” lui George Simion și al AUR – nu spun nimic cu sens despre crizele sociale reale, nu au o alternativă alta decât violența politică, de limbaj, care, iată, creează condițiile unui viol barbar, dar se iau la trântă cu CNA (unul dintre ultimele live-uri de pe pagina de FB a lui George Simion), pentru că numai așa pot să arate de statura unor zmei.
În al treilea rând, intelectualii, așa cum remarcă regizorul Cristian Mungiu în interviul pentru spotmedia.ro, au fost și ei deja înfrânți prin trimiterea lor în derizoriu, așa cum îl definesc politicienii – adică la cărți, școală și analize de bibliotecă, că la țară nu se pricep!
Au învățat să fie mai duplicitari, nici măcar nu mai alocă foarte mult din spațiul lor de antenă, ca să zic așa, unui război cu intelectualii, pentru că este un război pe care l-au câștigat de mult. Implicarea intelectualilor în spațiul public s-a încheiat de multă vreme în România. Nu se mai implică nimeni, adică nu mai are rost să pierzi vremea cu asta, intelectualii s-au retras fiecare în domeniul lui, vocea lor e tot mai puțin ascultată. S-a creat această clasă nouă de intelectuali “legitimați” de diferite cercuri de putere. Din perspectiva asta nu cred că-și mai bate cineva capul, sunt alte lucruri care aduc voturi astăzi, nu mai e popular să intri în zona asta, de defăimare a intelectualilor. Și cred că nici nu mai au pe cine să convingă, majoritatea electoratului, din păcate, e destul de convinsă că rolul intelectualului e în bula lui, acolo se pricepe, deci să nu mai iasă în spațiul public, unde nu se pricepe.S-a acreditat ideea asta că la treburile de stat ne pricepem doar noi, oamenii practici, poate nu avem noi multă școală, dar suntem școliți la „școala vieții” și am înțeles cum merg lucrurile în realitate. Nu într-o realitate etico-virtuală, în care lucrurile așa ar trebui să stea.
Cristian Mungiu
România a fost pregătită pentru acest moment în care agresivitatea să fie înarmată imediat ce te ridici și arăți un rău nu doar în anii de comunism și cei premergători, pentru că violența politică în straie naționaliste a trecut din interbelic în național-comunism – „Căpitane, nu fi trist/Garda merge înainte/Cu Partidul Comunist” – ci în ultimele trei decenii, cu o accentuare în ultimii ani, de la absurdul regim Dragnea până la iliberalismul mascat al regimului Iohannis/PSD, perioadă în care, de altfel, s-a produs scoaterea din joc a intelectualilor și ostracizarea multor jurnaliști care nu au devenit colportori ai comunicatelor oficiale.
„Poate să pară exagerat ceea ce spun, dar am ajuns să cred că după 1989 efortul necesar pentru a fi cinstit a devenit mai mare și mai rar decât înainte, când liberul arbitru era împiedicat să funcționeze”, scrie Ana Blandiana în prefața unuia dintre cele mai remarcabile volume de memorii scrise și în care statura ei se poate măsura poate doar cu aceea intransigentă moral și generoasă intelectual a Monicăi Lovinescu.