Nu de AUR să ne fie frică, ci de facțiuni din PNL sau PSD - Interviu video

Nu de AUR să ne fie frică, ci de facțiuni din PNL sau PSD - <span style="color:#990000;">Interviu video</span>

AUR trebuie tratat într-o manieră mult mai simplă, iar dacă cu adevărat partidele mainstream vor ști să ia distanță, nu va fi un partid periculos. Să nu devină însă un fel de cântec de sirenă pentru unii dintre cei care se sperie că, vai, ar putea să piardă voturi.

Și în loc să se uite de ce pierd voturile respective, să încerce să-l imite pe AUR sau să-l folosească, avertizează profesorul de științe politice Andrei Țăranu, într-un interviu acordat Spotmedia.

Nu de AUR să ne fie frică

S-a întâmplat rocada, avem un nou prim-ministru din partea PSD, domnul Marcel Ciolacu, care pare că a adoptat o poziționare mai de forță. Este președintele PSD care a reușit, într-un fel sau altul, să o izoleze pe Gabriela Firea, să spunem așa, în urma acelui scandal privind azilele și care are niște declarații politice și poziționări foarte puternice în Guvern. Cum îl evaluați?

Pentru moment, îl evaluez foarte bine. Este un președinte de partid care a reușit să țină partidul în mână, dar nu printr-o poziție de forță, așa cum eram obișnuiți de la Adrian Năstase și nici printr-o poziție slugarnică, așa cum era în perioada lui Geoană.

A știut să țină multe, mici în același timp, în aer, punând diverse structuri la punct, pe altele ridicându-le, construindu-și propria camarilă, dar într-o modalitate inteligentă, astfel încât să nu supere nici vechile establishment-uri, dar nici să nu le întărească pe unele împotriva altora prea mult. Așa că, din punct de vedere politic, dl. Ciolacu este o revelație, trebuie spus.

Știți că am mai vorbit, sunt foarte puțini oameni care îl laudă, acum, mă rog, ca de obicei, corul lăudătorilor a crescut. Eu îl lăudăm și anul trecut pe dl. Ciolacu, când nu era în această poziție.

ADVERTISING

În al doilea rând, cu doamna Firea a fost o conjunctură de care, evident, dl. Ciolacu s-a folosit și a reușit să își construiască o imagine prin care să iasă neșifonat din tot scandalul ăsta, deși au fost parteneri de coaliție care l-ar fi băgat și pe el în aceeași oală cu doamna Firea.

Dacă e să ne gândim, poate există și motive pentru asta. De când a devenit prim-ministru, are două calități, și anume este primul prim-ministru, de foarte multă vreme, care ascultă de consilieri și nu iese din vorba lor. Adică nu-l vedeți să facă mișcări bruște, nu are idei radicale ș.a.m.d., construindu-și un aparat de consilieri din foarte multe spații. Adică pe Victoria Stoicu de la Friedrich-Ebert-Stiftung, adică de la socialiștii europeni, pe Ruxandra Ivan de la Universitatea București, care e foarte bună și care știe foarte bine relații internaționale în această linie, deoarece dl. Ciolacu nu a excelat niciodată în linia de politică externă.

A început, iată, la Atena să se întâlnească cu doamna von der Leyen, să se întâlnească cu unii și cu alții de prin împrejurimi, cu Zelenski. Deci și în linia asta este acum foarte bun, pentru că, repet, are înțelepciunea pe care puțini prim-miniștri în România au avut-o, să aibă încredere în consilieri și să asculte.

Dar nu să asculte complet, adică să aibă, până la urmă, și propria sa personalitate, pentru că în contra-partidă la Ruxandra Ivan l-a pus și pe dl. Ponta. Adică dl. Ponta vine cu linia hard, economică, legată de China, țările arabe, Turcia ș.a.m.d., care reprezintă, fără discuții, o contrapartidă la un model economic pe care noi, în obediența noastră, l-am luat ca fiind definitiv.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Or, e clar că nu poți să mai joci într-o lume de genul acesta fără măcar să ai contacte, dacă nu cumva să îți găsești și alte formule înspre zone care devin tot mai puternice. Nu mai departe de ieri sau alaltăieri, la BRICS s-au adăugat Arabia Saudită și Emiratele Unite, adică țări care între timp și s-au împrietenit cu Israelul și, pe de altă parte, au început să iasă din zona de influență a Statelor Unite.

Dacă ești un politician inteligent, te uiți peste tot și încerci să îți construiești niște linii de rezervă, care la un moment dat să poată să fie folosite dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva.

Dl. Ciolacu are însă și niște defecte, care vin din trecutul său, cvasi-necunoscut dinainte de a fi președinte al PSD-ului și personalitate importantă a PSD-ului. Are acest, hai să punem între ghilimele, "patriotism", când spune că noi nu ne căciulim în fața Uniunii Europene, noi nu ne ducem în genunchi să negociem sau chestii de genul ăsta, care-ți aduc aminte de doamna Dăncilă și de perioada domnului Dragnea.

Este acest remanent, al lui și al PSD-ului din perioada în care PSD-ul se dusese foarte puternic înspre extrema dreaptă. Acum, sigur, toate forțele îl centrează, dar PSD-ul are mult prea multe, să spunem, fronturi discursive, dintre care cel naționalist rămâne unul important. Și, din acest motiv, câteodată, atunci când atinge această coardă, dl. Ciolacu nu știe să o acordeze astfel încât să sune amplu, ci o acordează mai degrabă provincial, în ritmul PSD-ului vechi.

Adică nu sună suveranist, nu sună ca la Viktor Orban.

Nu, nu sună suveranist, dar pe de altă parte sună discordant. Adică, pe de o parte, spui: ne ducem la Bruxelles, trimit miniștrii și apoi mă voi duce și eu săptămâna viitoare la Bruxelles ca să negociem acolo. Dar anunț, de fapt, în România și nu la Bruxelles, că nu mă voi duce ca la Înalta Poartă, ci mă duc, vezi Doamne, de pe poziții egale.

ADVERTISING

El nu se duce de pe poziții egale, pentru că cei de la Bruxelles nu l-au invitat. El se duce și așteaptă și bate la ușă și face anticameră în stânga și în dreapta.  Repet, este de discutat, probabil că unii din consilierii politici spun că din când în când trebuie să apese și pe această clapă, tocmai pentru că, astfel, o parte din electoratul AUR, care vine de la PSD și care poate să fie readus înapoi la PSD, poate să fie ținut în expectativă. Cam asta ar fi imaginea de moment.

Ați amintit că a mers la Atena, după ce prima lui vizită a fost în Germania. Își construiește foarte mult un profil pe această latură externă. Îl vedeți candidat la prezidențiale, poate fi aceasta o pregătire pentru o candidatură?

Sincer, nu știu și mi-e greu să văd de ce. În România funcția de prim-ministru și poziția de președinte de partid sunt mult mai importante politic, economic și din toate punctele de vedere decât poziția de președinte. Dacă ești președinte și mai ales dacă ești un președinte slab, practic ești parcat la Cotroceni, de la un moment dat și acolo rămâi.

Și nu cred că mai vrea cineva asta în România. De aceea, cred că, dacă dl. Ciolacu este înțelept, își păstrează și după 2024 funcția de prim-ministru și poziția de președinte al partidului, trimițând la Cotroceni personaje mai superflue.

Pe cine? În afară de dl. Mircea Geoană, pe care pare deja evident că PSD nu-l va susține.

Dacă nu schimbi Constituția, e foarte greu să ai o relevanță politică importantă în România. Iar dacă ai această relevanță, adică rămâi un personaj ambiguu, așa cum a fost Traian Băsescu în raport cu propriul tău partid, atunci lucrurile se complică foarte tare, pentru că trebuie să faci apel permanent la servicii secrete, la tot soiul de lucruri oculte, să joci totdeauna la graniță, “on the edge of the Constitution”, la granița cea mai apropiată de haos a Constituției.

Nu-l va susține și pe bună dreptate. Mai este domnul Dîncu, mai sunt diverse personalități ale PSD-ului care ar putea să aibă asemenea gânduri. De exemplu, Titus Corlățean – eu nu știu ceva anume legat de vreun personaj, doar dau nume de personaje care ar putea să fie extrase ușor din partid, fără ca partidul să piardă esențialmente ceva din puterea pe care o are și o va avea având prim-ministru și după 2024.

Cum vi se pare că a jucat PSD în chestiunea Codului Fiscal? Pentru că a părut la un moment dat că liberalii, partenerii de guvernare, nu aveau habar de toate modificările pe care le vrea premierul. Mai ieri, ministrul Justiției Alina Gorghiu spunea că habar n-a avut că Guvernul vrea să-și asume răspunderea pe Codul Fiscal.

Din nou, nu cred că trebuie să punem tot PSD-ul aici. Probabil că o bună parte din PSD, ca și la PNL, nu a știut despre această hotărâre a domnului Ciolacu. A fost o hotărâre luată în zonele rarefiate ale puterii, cu dl. Ciucă, dl. Bode, dl. Ghigiu, Grindeanu, câțiva, foarte puțini, dimprejurul domnului Ciolacu care au asumat o asemenea formulă.

Personal, eu am fost întotdeauna, începând cu 2010, împotriva acestei idei cu asumarea răspunderii. Aduceți-vă aminte cât de mult rău a făcut asumarea răspunderii pe Legile Educației, pe legile salarizării unice, pe alegerea primarilor în două tururi.

Este o măsură care, nu neg, este constituțională și este, în ultimă instanță, legitimă, dar îngrozitor de antidemocratică.

Ce au făcut dl. Ciolacu și dl. Ciucă? Practic, au vrut să împiedice aripa dură, cu Rareș Bogdan, dl. Sighiartău ș.a.m.d., să se manifeste foarte tare și plenar împotriva acestui act de reformă și în felul ăsta să aibă susținerea PNL-ului, care nu va pleca de la guvernare.

În acest fel, dl. Ciolacu își va mai aroga o mare victorie. Victorie care va avea efecte sociale, fără discuție și este discutabil cât de bune și pozitive vor fi aceste efecte sociale, respectiv economice. Politic, însă, va puncta, pentru că după această reformă economică nu va mai avea de pus în discuție decât bugetul pentru anul 2024 și apoi să se pregătească de alegeri.

E o reformă fiscală reală, în condițiile în care de pensiile speciale nu prea te atingi și încerci să echilibrezi cu altceva?

Încă nu-mi dau seama. Nici dvs. și nici eu și nimeni de fapt nu a văzut hârtia, așa că facem speculații acum.

Nici ministrul Justiției n-a văzut hârtia.

Care este ministrul care ar trebui să dea aviz de conformitate, nu a văzut probabil nici ministrul Economiei. Domnul Boloș s-ar putea să știe ceva, deși și aici e discutabil.

Din punctul meu de vedere, nu este o reformă reală dacă nu se introduce impozitarea progresivă, nu a salariilor, ci impozitarea progresivă a veniturilor, ca să produci cu adevărat echitate și echilibru economic în societatea românească, până atunci ceea ce face dl. Ciolacu sunt niște paleative. Paleative despre care înțeleg că în clipa de față nu are cum să scape, pentru că sunt cerute de cei de la PNL ca să scape de impozitarea progresivă și care, la rândul lor, au trebuit să își calce pe demnitate și să accepte ca anumite categorii sociale să fie și ele impozitate laolaltă cu toți oamenii de pe pământul românesc.

Dar, așa cum spuneți, pensiile speciale nu se schimbă, polițiștii și judecătorii ies la pensie tot la vârstele respective. Despre salarizarea unică cu care profesorii au fost amăgiți astă-vară, iar nu s-au mai auzit. Luna asta, august, care se încheie practic, era luna în care ar fi trebuit să fie discuții masive, în Comitetul Economic și Social, cu Guvernul, cu ministrul Muncii. Subiectul a fost îngropat, așa cum s-a întâmplat din nou și cu legea salarizării unice, asumată în 2010, care a fost prorogată și prorogată și va fi în continuare prorogată.

Sau, dacă nu va fi prorogată, cel mai probabil, va fi trântită cu anasâna, tot așa, printr-o asumare de răspundere la cererea Bruxelles-ului, pentru a pune mâna pe banii de la PNRR.

Ceea ce iar este foarte grav, pentru că acestea sunt niște acte foarte delicate, care generează totdeauna conflicte între categoriile și clasele sociale, mai ales după scandalurile care au fost în ultima vreme.

Pentru un cadru didactic universitar, un conferențiar care are salariul unui agent superior, echivalentul plutonierului în poliție, este degradant, nu vă supărați. Adică ai totuși o diferență educațională și o diferență de vârstă și te trezești că ai același salariu cu unul care n-are decât studii medii. Nu studiile sunt importante aici, ci faptul că îl vezi pe respectivul că nu e prea inteligent, ca să folosesc un eufemism, în timp ce tu te străduiești acolo să-ți bagi Universitatea în top 1000. Și atunci, natural, ai o frustrare.

Sunt foarte multe crize care au apărut așa în ultima vreme, situația de la Botoșani, situația de la Urziceni, acum situația de la 2 Mai. Și totuși ele nu par a fi decontate politic. Credeți că societatea este apatică sau suntem într-un fenomen de spirală a tăcerii și îl vom vedea la alegeri?

Pentru că nu sunt fenomene politice. Astea sunt fenomene care se numesc anomie socială.

Ele nu au legătură cu politicul decât marginal. Ce arată, însă, este că de fapt statul român domnește peste o bulă, nu domnește peste niște oameni, pentru că majoritatea cetățenilor nu se mai supun statului sau evită statul. Toate acele anunțuri că vom întări, că vom face...

Că vom reseta statul, spunea președintele Iohannis după tragedia de la Caracal.

Da, vom reseta statul care după aia a devenit eșuat, nu după multă vreme de la atâta resetare.

Sigur, statul român a fost înainte și societatea după. Statul român a făcut poporul român și nu poporul român și-a făcut statul. Or, statul român, în momentul ăsta, nu a reușit. Mă refer la statul care s-a născut după 1990 sau poate după 2007, care nu a mai reușit să mai aibă contact cu societatea peste care a domnit.

Societatea a avut foarte multe portițe de scăpare, în primul rând migrația, apoi refuzul de a se mai supune statului și ,în sfârșit, această anomie incredibilă generată, fără discuții, de o foarte mare slăbiciune a instituțiilor de stat. Și când ne referim la instituții de stat, ne referim la poliție, la medicină, la educație, la Serviciul Român de Informații, la toată lumea.

Aproape toată lumea afișează un eșec, în aceeași săptămână, ba universitățile nu mai sunt în deloc în top 1000, ba apar grămadă de probleme medicale, ba probleme cu poliția, ba nimeni nu vede cum o mină se lovește de nu știu unde, ceea ce arată că, de fapt, de ce te-ai mai strădui să crezi în acest stat care nu face aproape nimic pentru tine, cetățean.

Scopul esențial al statului este să te apere. După aceea e să te educe și altele. Și atunci cetățenii se revoltă.

Are Guy Hermet o carte foarte frumoasă, Poporul contra democrației. Când cetățenii se ridică împotriva statului, s-a cam terminat. Dl. Ciolacu acum va trebui să arunce o minge mare, pe lângă celelalte pe care le ține în mână și să găsească modalitatea prin care să se împace societatea cu statul. Vorbim în termeni foarte largi, dar asta ar trebui să fie o sarcină pe 2-5 ani care să readucă societatea asta într-o stare cum a fost la integrarea în Uniunea Europeană și în structurile atlantice.

Acel proiect de țară.

Acel proiect, patriotismul bun, haideți să-i spunem, unicul patriotism prin care cetățenii români să se simtă apropiați unii de alții, pentru un scop comun. Nu patriotismul rău în care unii cetățeni români sunt împotriva altor cetățeni, oricare ar fi ei, români sau altfel, pentru că nu sunt ca ei.

Vin totuși alegeri. Întreaga Europă se uită cu destulă îngrijorare către extrema dreaptă, care pare că ar câștiga teren. Norocul nostru s-ar putea să fie că noi nu avem chiar extremă dreaptă de calibru.

Da și nu. Asta cu extrema dreaptă este o discuție care ar trebui să fie o discuție separată. Vă aduceți aminte că acum un an vorbeam despre Giorgia Meloni, despre Italia ș.a.m.d. Astăzi Partidul Popular European face toate demersurile cu putință s-o aducă pe Giorgia Meloni în Partidul Popular European al Conservatorilor și Reformiștilor. Ceea ce e oricum oximoron, conservator și reformist în interiorul Partidului Popular European. Asta ca să aibă majoritate împotriva suveraniștilor de toate felurile, inclusiv a lui Salvini cu care Giorgia Meloni este în coaliție în Italia.

Iată o formulă care face ca toți termenii de dreapta, stânga ș.a.m.d. să nu mai aibă cine știe ce mare relevanță.

Avem și multe alte ambiguități. Ceea ce ar trebui să se întâmple ar fi o rediscutare a principiilor identitare ale Europei și Uniunii Europene și reconstrucția încrederii în ceea ce se numește cetățenia europeană. Adevărul este că, dacă te uiți pe toate sondajele, majoritatea cetățenilor europeni nu sunt foarte încântați să părăsească UE. Au văzut ce s-a întâmplat cu Marea Britanie, care acum ar păstra apartenența la Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană, establishmentul european, birocrația europeană sunt atât de dezabuzate și de stupide încât nu știu să propună cetățenilor ceva astfel încât ei să devină atractivi.

Identitate politică, uniune politică?

Acel ceva care zice: noi suntem europeni versus ruși sau versus chinezi sau versus americani. Până una-alta, noi avem doar identități interioare, între austrieci și români, între bulgari și olandezi, între germani și francezi, italieni și spanioli ș.a.m.d. ceea ce, evident, nu poate să țină această construcție unită.

Ai nevoie de un ciment foarte tare. Acest ciment a existat în perioada Războiului Rece, s-a dezvoltat masiv prin optimismul adus de țările din Europa Centrală și de Est și s-a topit la apă și la soare când au venit niște politicieni care nu au mai crezut, de fapt, în acest ideal european.

AUR pare a fi pe locul doi în sondaje, câteodată pe locul doi, alteori pe locul trei, depinde la ce sondaje te uiți, la cele interne, ale partidelor sau la cele eliberate pe piață. Îl vedeți ca pe un pericol real sau e doar o măsurare a unei emoții de moment?

Eu am spus de multă vreme, pentru mine, nu AUR, așa cum arată în acest moment, mă sperie. El este, dacă vreți, o acumulare de insatisfacții ale unor grupuri sociale diverse. Cei care se numesc “the left behinders”, tot soiul de securiști scoți la pensie, cei care au foarte multă frustrare, marginali în general.

Sau marginalii, cei care se simt marginalizați.

Exact sau care chiar sunt marginalizați în diverse feluri. De fapt, genul ăsta de partide ar trebui să existe, tocmai pentru că acolo poți să vezi un fel de barometru social, astfel încât să faci politici publice care să elimine din tensiune.

Mie mi-e frică de altceva, mi-e frică de tot soiul de facțiuni din PNL sau din PSD, apropiate fie de mișcările neoprotestante, fie de Biserica Ortodoxă, care să încerce să tragă genul ăsta de mesaje, transformându-se ele însele sau chiar partidele respective în niște partide iliberale.

Așa cum am mai spus, Fidesz-ul la origine nu a fost un partid iliberal, ci s-a format prin joncțiunea cu Jobbik într-un partid iliberal. Liga Nordului era și el un partid mai degrabă secesionist, dar nu iliberal. Salvini, prin joncțiunea cu Movimento Cinque Stelle, l-a transformat într-un partid suveranist. În Spania VOX-ul nu face nimic, nu se joacă nimeni cu el, el stă acolo, crește puțin, dar nu rezolvă problemele și se va prăbuși probabil în foarte scurt timp.

Însă dacă unul din partidele mainstream se radicalizează, la fel cum s-a întâmplat cu PiS-ul în Polonia sau cu alții, atunci da.

Așa cum am văzut facțiuni puternice în PNL, le putem vedea manifestându-se câteodată la voturile din Parlamentul European, ideologic vorbind.

Sigur că da și de asta spun că AUR-ul trebuie tratat într-o manieră mult mai simplă, iar dacă cu adevărat partidele mainstream vor ști să ia distanță, nu va fi un partid periculos, deoarece nu are o retorică periculoasă ș.a.m.d. Să nu devină însă un fel de cântec de sirenă pentru unii dintre cei care se sperie că, vai, ar putea să piardă voturi. Și în loc să se uite de ce pierd voturile respective, să încerce să-l imite pe AUR sau să-l folosească.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇