Scandalul cu mizeria, cu promiscuitatea și jaful din azilele României a depășit deja hotarele țării. Le-a depășit și pe cele ale continentului, după ce Comitetul ONU împotriva Torturii și-a exprimat oficial îngrijorarea cu privire la acuzaţiile aduse instituţiilor de psihiatrie, precum şi unităților de îngrijire socială din țara noastră.
Este o postură care nu ne face deloc cinste, aș zice chiar că ne aruncă undeva în zona statelor subdezvoltate ale lumii și, până să stabilească justiția vinovați și sancțiuni, mi se pare de bun simț să punctăm noi înșine responsabilitățile, să ne întrebăm unde și cum s-a greșit, unde și cum trebuia făcut altfel decât cum s-a făcut, și cum să facem pentru ca greșeala să nu se mai repete.
Nu spun că aș ști să pornesc ab ovo, dar mă voi întoarce în timp undeva prin anul 2016, când lucrurile erau bine statuate juridic, bine punctate politic și plasate instituțional exact acolo unde trebuie. Pe atunci, figura, în cadrul guvernului independent condus de premierul Dacian Cioloș, un minister cu următoarea titulatură: „Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice”.
Dacă această denumire ar fi fost păstrată până astăzi, ministerul ar fi avut cu siguranță și o structură specifică pentru protecția vârstnicilor, organizată anume în acest scop, poate fostul ministru Budăi n-ar fi îndrăznit să afirme că n-a primit atribuții în problema azilelor, ba chiar s-ar fi ocupat de ele și poate – cine știe? – seniorii patriei a fi avut astăzi viața fericită chiar și în azile, cazați numai în locații de patru și de cinci stele.
Primarul s-ar lăuda zicând că are și el meritele sale, întrucât, chiar dacă în lista sa de atribuții nu intră vârstnicii, niciodată n-a ratat un 1 martie, fără să le ofere doamnelor de acolo câte un mărțișor și o cutie cu bomboane, cumpărate la promoție.
Iar ministrul (acum, fost) al Familiei ar fi făcut deja demersuri pentru preluarea în administrare a azilelor, cu justificarea că toți cei de acolo provin din familii care nu trebuie separate, ci susținute. Nu-i așa, doamnă Firea?
Ne-ar fi invidiat vecinii, ne-ar fi felicitat Europa, ne-ar fi pizmuit toți, dar lucrurile au luat o altă intorsătură. Anume, după retragerea guvernului Cioloș de la Palatul Victoria, a dispărut sintagma „… și Persoanelor Vârstnice” nu numai din titulatura respectivului minister, dar – dacă e să-l credem pe domnul Budăi – chiar și din atribuțiile instituției.
Deocamdată, nu prea e clar unde s-a dus problema persoanelor vârstince, la ce minister, ce direcție, ce serviciu sau dacă, eventual, nu s-a dus nicăieri. De fapt, ea apăruse chiar dinaintea guvernului Cioloș. O găsim la guvernul Ponta 2, în cadrul USL, când protofoliul fusese deținut de doamna Mariana Câmpeanu (PNL), ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Guvernul technocrat al domnului Cioloș a preluat titulatura ca atare, iar, după retragerea sa din ianuarie 2017, noul prim ministru Sorin Grindeanu prezenta Parlamentului spre aprobare o nouă structură a guvernului, cu o nouă denumire pentru respectiva instituție, scurtată și fără nicio referire la persoanele vârstnice: „Ministerul Muncii și Justiției Sociale”.
La ce s-o fi gândit domnul Grindeanu când a înlocuit sintagma „Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice”, cu una mai simplă, „și Justiției Sociale”, asta este mai greu de înțeles. Nu exclud să fi fost pur și simplu o aducere din condei sau să fi intervenit noul ministru, doamna Lia Olguța Vasilescu, cu vreo preferință a ei. I s-o fi parut mai plăcută la ureche chestia cu „justiția socială”, decât chestia cealaltă, cu vârstnicii.
Mai există și explicația că asemenea lucruri le stabilea numai Liviu Dragnea personal, fără să dea cuiva vreo explicație. Toți ceilalți erau acolo simpli figuranți, maimuțoi păpușați de el și gata să se supună oricăror fantezii ale jupânului.
Dar asta nu l-ar scuza deloc pe Sorin Grindeanu, care tocmai devenea cogeamitea prim ministrul țării, prelua o uriașă răspundere și o gestiune pe măsură, în timp ce funcția lui Dragnea era cea de simplu târța-pârța. De guvernare răspundea Grindeau, nu Dragnea.
Următorul premier, Mihai Tudose, a preluat tale quale atât denumirea respectivului minister, cât și numele ministrului, cu care a trecut fără probleme prin Parlament și a guvernat până în ianuarie 2018, când, tot tale quale, cabinetul a fost preluat de Viorica Dăncilă.
A urmat Ludovic Orban (ministru Violeta Alexandru), care a înlocuit și el denumirea „Ministerul Muncii și Justiției Sociale”, cu „Ministerul Muncii și Protecției Sociale”, titulatură păstrată și de premierul Cîțu, dar modificată de premierul Ciucă, care a preferat sintagma „Ministerul Muncii și Solidarității Sociale”, denumire menținută și de actualul premier Marcel Ciolacu.
Nu vi se pare că-i un fel de talmeș- balmeș? Greu de înțeles, de ce Solidaritate și nu Protecție, de ce Protecție și nu Justiție, dar, mai ales, de ce au rămas pe dinafară Persoanele Vârstnice, așa cum fusese inițial, și de ce le-a șters dintr-un condei domnul Sorin Grindeanu.
Atenție, nu este vorba de vreo situație formală, ci chiar de fond: domnul Budăi nu s-a plans că lipsesc vâstnicii din denumirea ministerului, ci că ei nu mai erau în atribuțiile ministerului.
Le-a șters Grindeanu, din condei, dar niciunul din următorii premieri n-a observat ce importanță ar putea avea asemenea cuvinte, dacă le-ar pune cineva la loc, cu structuri cu tot: nici Tudose, nici Dăncilă, Orban, Cîțu, Ciucă sau – recent de tot – Ciolacu.
Nu pot pretinde că situațiile ignobile apărute în ultimele săptămâni sunt cauzate neaparat de nonșalanța cu care Sorin Grindeanu elimina dintr-un condei respectiva sintagmă din titulatura unui important minister, dar nici nu-mi închipui că astăzi ar fi fost atât de neglijați vârstnicii, dacă vreo autoritate a statuui i-ar fi avut „în atribuții”.
Iar în ce privește suita Tudose-Dăncilă-Orban-Cîțu-Ciucă-Ciolacu, parcă aș zice că pur și simplu nu le-a dat prin cap că problema persoanelor vârstnice este atât de importantă, încât ar putea ieși cine știe ce scandal planetar dacă nu se ocupă nimeni de ea.
Ar putea părea chiar ca un fel de gest excentric ca vreunuia din cei enumerați să-i treacă prin cap că ar fi fost de folos să pună la loc în grija vreunui minister categoria Personalor Vârstnice, șterse cândva cu buretele de Grindeanu și nepuse în altă parte.
Care Grindeanu, atunci când era pe cai mari și se pregătea să se instaleze ca prim ministru, a preluat lista de la predecesorul Cioloș și poate s-a uitat la ea cam ca premierul la poarta nouă, fără să-i dea prin cap ce buturugă mică așează în drum domnia sa, parcă anume ca să răstoarne carul mare și să ajungă cazul tocmai la ONU!
Ce insprație nefericită! Dar nu inspirația mă deranjează, cât faptul că acum, după ce evenimentele au devenit notorii, după ce nimeni nu acceptă că ar fi avut în atribuții problema vârstnicilor și a mizeriilor din azile și după ce faptele au îngrozit lumea, domnul Sorin Grindeanu a dispărut complet din peisaj, ca și cum ar spune: nu-i problema mea, e a voastră, rezolvați-o!
Da, nu-i problema domnului Grindeanu, el nu mai este premier, dar avem unul nou și n-am observat la domnul Ciolacu că s-ar întreba în grija cui sunt astăzi atribuțiile privind vârstnicii. Nu cumva au rămas în coadă de pește, atunci când le-a șters cu buretele predecesorul Grindeanu?
Iar dacă un premier a stricat ceva, mi se pare fresc ca tot autoritatea unui premier să repare ce a fost stricat. Domnul Marcel Ciolacu a acționat deja și n-a acționat rău. A destituit niște responsabili ce nu-și făcuseră datoria, pe alții i-a determinat să demisioeze ei, a dat cazul pe mâna justiției, a dispus necruțător controale la sânge, a îndemnat și primarii în cauză să facă un pas lateral și a declarat toleranță zero la nelegiuri.
Dar nu cumva trebuie acționat și altfel decât disciplinar? Poate trebuie reînființate structuri dispărute, poate trebuie umblat la cadrul legislativ, poate trebuie înstituită monitorizarea și întărit controlul, poate trebuie repusă problema vârstnicilor în denumirea ministerului, poate trebuie făcute altele, pe care cu siguranță premierul le-ar descoperi, dacă s-ar gândi la ele.
Căci, dacă domnul Grindeanu a aruncat o piatră în apă, și este clar că a aruncat-o, apoi nu-i destul să vină corpul de control ca s-o scoată de acolo, nici anchetatorii, justiția, administrația sau cei de la ONU. Nimeni n-o poate scoate mai sigur, decât omologul de azi al domnului Grindeanu, domnul Ciolacu.
Doar cu măsuri disciplinare, mi-e teamă că azilele groazei riscă să-și continue existența, chiar dacă nu ca până acum, în orice caz nu așa cum am dori să ajungă ele.