Lebedele PNL în scandalul azilelor. Spectacolul dezgustător al neasumării (documente)

Lebedele PNL în scandalul azilelor. Spectacolul dezgustător al neasumării (documente)

Președintele Klaus Iohannis a dat semnalul stop joc în scandalul azilelor: „demisiile politice au fost suficiente”, după ce premierul Ciolacu solicitase asumări de responsabilitate și la restul nivelelor – președinți de CJ, primari, șefi din poliție. Din comoditate, președintele le mai dă liberalilor un brânci pe calea pierzaniei.

PNL a fost foarte vocal în scandalul azilelor, cerând pe toate ecranele plecarea miniștrilor Firea și Budăi care, într-adevăr, ocupau categoric prim-planul scandalului.

Frecându-și mâinile că pârlit e PSD, liberalii au întețit cât au putut focul, mizând probabil pe faptul că pe Gabriela Firea, cel puțin, Marcel Ciolacu nu va avea curajul să o atingă.

Dar iată că Marcel Ciolacu i-a luat prin surprindere, dovedindu-se politicianul cel mai abil al momentului. Că evacuarea Gabrielei Firea i-a venit mănușă, nu cred că se îndoiește cineva, dar a reușit să o facă în liniște, fără scandal și tensiuni interne, iar la asta nu cred că se aștepta multă lume.

ADVERTISING

Dar, cel mai important, Marcel Ciolacu, de voie sau de nevoie, a provocat o schimbare interesantă de paradigmă în politica românească. La noi demisia fără cătușe nu prea exista. Ministrul rămânea în funcție până îl luau procurorii de acolo și nici atunci întotdeauna.

Discursul era dacă voi fi condamnat, voi pleca. Demisia pentru răspundere politică, pentru management prost, ca în cazul Budăi, sau pentru o răspundere morală majoră, ca în cazul dnei Firea, nu a prea existat mai ales la PSD, care făcea zid în fața celui contestat. Ceea ce enerva teribil opinia publică și mobiliza împotriva PSD.

De această dată PSD a livrat capete opiniei publice, ceea ce nu e neapărat o slăbiciune, dimpotrivă. Nu mă îndoiesc că acest sacrificiu politic a fost foarte bine primit de un electorat care demult vrea să vadă asumări politice pentru erori politice. Dovadă este chiar istoria recentă.

Ceva asemănător s-a mai întâmplat o singură dată, când premierul Ponta a demisionat după Colectiv, dar pe fondul unui protest major în stradă și împins pe scări de Liviu Dragnea, care de-abia aștepta să-i ia și ultima funcție importantă.

Fapt e că, la un an după acest sacrificiu politic, PSD câștiga alegerile la un scor record.

Dacă erau deștepți, cu lideri deștepți, liberalii făceau și ei un sacrificiu ca un semn de smerenie față de electorat. Dar după ce fusese pe baricadele răcnetelor până la cele două demisii din Guvern, PNL a schimbat tonul și a refuzat orice continuare a discuției către propria zonă.

Nu știu dacă dna Turcan are o vină managerială din vremea ministeriatului la Muncă, dar, în mod cert, corect ar fi fost din partea liberalilor să se arate absolut deschiși la investigarea acestui aspect.

În ceea ce îl privește pe președintele CJ Ilfov și vicepreședinte PNL - regiunea București-Ilfov, Hubert Thuma, nici măcar nu mai e nevoie de vreo investigație.

Din start, în mod normal, un partid politic cu reală aderență la niște principii de integritate nu are în conducere și nu susține pentru o funcție înaltă un condamnat penal definitiv pentru corupție, fie el și reabilitat. Iar PNL și-a rupt hainele de pe el pentru aceste principii.

Dar dincolo de asta, dl Thuma este la fel de implicat în scandalul azilelor ca ambii miniștri pesediști.

S-a întâmplat în județul pe care îl conduce ca pe o feudă personală, iar principala instituție complice a nenorocirii este în subordinea CJ – adică DGASPC, condusă de Bogdan Pîntea, un inculpat judecat pentru că ar fi obținut prin abuz de funcție declarația fetiței de 12 ani violată de primarul din Stefăneștii de Jos și i-ar fi livrat-o acestuia.

A primit rapoartele CRJ încă din februarie printr-o adresă de la Ministerul Sănătății, ceea ce dl Thuma a și recunoscut după dezvăluirea făcută de ministrul Rafila în interviul pentru SpotMedia.ro. Puteți citi adresa AICI. Nu numai că nu a făcut nimic după aceea, dar nici măcar nu a răspuns la adresa MS.

Șeful DSP Ilfov, cel care a contrasemnat raportul Inspecției Sanitare care constata că la azilul groazei sunt niște probleme cu așternuturile și cu niște cursuri de igienă ale angajaților, este omul său de încredere pe care practic l-a impus în funcție.

Pentru ca inginerul de profesie ales de Hubert Thuma să fie șef de sănătate publică a fost modificată Legea 95, a sănătății, la inițiativa unui fost ministru liberal, Monica Anisie (documentul AICI).
Doamna de la Educație a simțit deodată o pornire neostoită să modifice Legea sănătății, astfel încât șeful DSP să poată fi și inginer, nu doar medic, economist sau jurist ca până atunci.

Despre prietenia strânsă dintre Florin Pandele și Hubert Thuma doar extratereștrii nu au auzit.

Ar fi fost un gest de inteligență politică, nu mai zic de bun simț, să arate și liberalii măcar disponibilitatea spre niște clarificări, un interes pentru ele. L-au luat pe ai noștri sunt lebede în brațe și merg înainte fix cum făcea înainte PSD, fără să înțeleagă câtă greață stârnesc într-o țară care are oroare de lebede și neasumare.

Intervenția de pompier a lui Klaus Iohannis nu cred că vine din grija extraordinară pentru vreun personaj anume, ci de grija proprie, singura pe care o are.

Știe că PNL este un butoi de pulbere, că orice modificare a echilibrelor interne și așa fragile poate genera o explozie. Și nu are chef să se întrebuințeze. E vară, Neptun, bronz, tenis, are de pregătit turistic turneul din Africa, nu îi trebuie larmă politică. Încă e indispus după episodul cu profesorii, a muncit destul.

Sigur că PSD acum presează, fix cum făcea PNL la începutul scandalului. Și nu știu cât îi interesează capul Ralucăi Turcan, dar în mod cert îi interesează să pună reflectorul pe lipsa de asumare a liberalilor. Și spectacolul PNL este dezgustător.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇