Se anunță iarăși cod roșu de moțiune simplă. Există în popor o superbă zicală, căreia nu i-am găsit echivalent în vreo limbă străină: „bate apa-n piuă”. Cam asta face PSD cu moțiunile sale, niște dandanale zgomotoase, producătoare de larmă și vacarm, cu rezultate, probabil, zero.
Dar nu rezultate țintește PSD cu dandanalele sale, ci ostenirea miniștrilor, istovirea Executivului, zdruncinarea alianței și, mai ales, prilej pentru Opoziție să ocărască Guvernul, sictirind cu năduf demnitarii alianței.
Cam așa se profilează, la general, mizele moțiunilor pesediste. Iar, mai în detaliu, le-am gândit ca mai jos.
Prima miză: zarvă, ca să nu pară că Opoziția tace, iar Ciolacu doarme-n papuci
Pentru politicianul dâmbovițean, zarva este ultima carte, atunci când vrea să arate că încă mai joacă, deși cărțile sale sunt pe terminate.
Dăncilă, când simțea că-i fuge pământul de sub picioare, făcea congrese (cine a mai făcut două într-un an?), juca ping-pong în fața telespectatorilor, se lăsa aplaudată și elogiată, ba chiar participa fără șanse la prezidențiale, anume ca să facă mult zgomot în jurul ei.
Când Dragnea simțea că se apropie pârnaia de el, născocea orice, tot pentru scandal și neaparat ca să fie el în centrul lui: mitingul „în alb”, grandioase descinderi în teritoriu cu urale și ovații, închipuitele amenințări de la patru asasini fioroși, plătiți ca să-l lichideze pe el - și nu numai.
Nici Ceaușescu nu s-a lăsat într-un moment dificil, până n-a organizat, în Piața Palatului, un grandios miting, din vâltoarea căruia n-a reușit să iasă decât cu elicopterul.
Marcel Ciolacu vrea să fie remarcat ca lider al Opoziției, dar fără alte arme decât larma și scandalul. Cu cât faci mai multe valuri, cu atâta ești mai vizibil la televizor. Nu că aș cobi, dar mă întreb: pe urmele cui calcă oare?
A doua miză: pofta nestăvilită de a te da mare
S-a încetățenit în spațiul dâmbovițean conceptul după care moțiunile nu constituie prilej să combați adversarul cu ideile tale doctrinare, cu soluțiile tale, cu programele, ci numai să te dezlănțui în termeni de maidan, cam ca la ușa cortului, rățoindu-te la vreun ministru sau la Guvernul întreg și pornind de la axioma: eu sunt deștept, iar tu ești un prost.
Acolo, în textul moțiunii, domnul Ciolacu se dă mare, simte nevoia să i se adreseze premierului, miniștrilor, liderilor alianței de guvernare, tuturor, ca de la senior la iobag, ca de la suzeran la vasal, ca de la stăpân la slugă.
E ca și cum ar spune: priviți la mușchii mei, numai eu sunt buricul Pământului, sunt alfa și omega și e vai de cine se va pune cu mine! Dacă-mi sare bâzdâcul, mă stropșesc la voi, de nu vă vedeți, marș de-aicea, potaie!
Aveți bărbăția să vă prezentaţi scuzele, domnule Marcel Ciolacu?
A treia miză: enervarea adversarului și obosirea lui, până la exasperare
Dacă zarva nu pare mai mult decât un fel de ștrengărie, tracasarea Guvernului, deturnarea miniștrilor de la treburile lor și chemarea lor în cascadă la Parlament, ca să dea socoteală pentru că n-au rezolvat în două luni ceea ce alții au stricat în trei decenii, asta este mârșăvie.
Iar mârșăvia este cu atât mai josnică și mai abjectă, cu cât scopul final nu pare a fi succesul moțiunii, ci pregătirea altor moțiuni, în cascadă, care de care mai parșive, cu scopul de a-i slei pe miniștri de forțele lor, iar apoi a-i pune la zid și a-i critica pentru starea în care au ajuns.
Scopul final este ca miniștrii să-și piardă cumpătul, premierul să cedeze nervos, șefii alianței să simtă cum își pierd uzul rațiunii, și doar domnul Ciolacu să-și frece mâinile mulțumit, zicându-și ca pentru el: mare succes!
Moțiunea simplă sau de cenzură este varianta românească a ceea ce se numește picătura chinezească.
A patra miză: testul majorității
PSD știe prea bine că nu mai are majoritatea, iar noua coaliție știe precis cât de greu a câștigat-o pe a ei. Își dă seama cât de important este să n-o scape din mână, mușcând din merele otrăvite ale adversarului. S-ar putea ca și unii și alții să fie interesați de testul majorității.
Sondajele constituie un barometrul vag despre opțiunea publicului, dar votul în Parlament este turnesolul precis despre echilibrul de forțe din Legislativ, verificat deja la votarea Guvernului, confirmat la prima moțiune simplă și gata să se confirme din nou la cea de a doua.
În plus, nu cred că cineva din noii aleși, care abia de trei luni și ceva s-a văzut cu sacii în căruță, și-ar dori anticipate. Ar însemna să-și dea singur foc la valiză, ceea ce nu caracterizează politicienii noștri nici de stânga, nici de dreapta, nici din altă parte.
Aici este cheia de boltă, care asigură situația când noua majoritate este atât de stabilă, încât chiar și Opoziția este interesată să mențină – cel puțin deocamdată – un status quo.
Așa că facem teste, ca să se vadă că ne-am suflecat mânecile la treabă, dar rezultatul nu prea ne interesează, nu-i așa?
Ultima miză: înduioșarea telespectatorului, folosind rima, ca pârghie
Nu că ar avea veleități de poet autorul moțiunii simple, dar, după titlu, ai zice că îl fascinează arta versificației: „O Românie în agonie cu Năsui la Economie”.
Rima este cam strâmbă, ritmul cam șchiop, totul amintește de refrenul unui vechi cântec popular, despre care se spune că-i încânta într-atâta pe soții Ceaușescu încât chemau lăutarii de Revelion, cu sarcină de partid să le zică una de dor și jale: „Ușa e deschisă/Lampa este stinsă/Mama s-a culcat/Eu te-am așteptat”.
Hei, nea Marcele, nu Năsui la Economie a adus în agonie o Românie. Fără pretenții la prozodie, aș zice mai curând „O Românie în agonie cu Dan Ioan Popescu fost cândva la Economie”. Eventual cu Mihai Tudose sau cu Codruț Sereș, ce zici? Dar cu Nicolae Bădălău? Dar Andrei Gerea? Dar Varujan Vosganian, care poate o sfeclea rău, dacă nu refuzau colegii cererea DNA de ridicare a imunității? Dar Călin Popescu-Tăriceanu, fost cândva tot la Economie și recent poposit tot la DNA? Dar alții destui, nu toți din PSD, dar în principal de acolo?
Unii sunt mai vechi, alții mai noi, alții chiar foarte vechi, dar toți, fără excepție, au stat înscăunați la Economie incomparabil mai multă vreme și au avut incomparabil mai mult timp să pregătească agonia, decât cele nici trei luni ale ministrului Claudiu Năsui, care abia s-a apucat să facă ordine în agonia găsită și cu asta a deranjat PSD.
Cu versul impresionezi când jelești la pahar, domnule Ciolacu. Dar, atunci când vrei să ataci Guvernul și eventual să demiți un ministru, argumentele precum rima sau metafora îmi sună ca o superbă arie de operă, fredonată fals de o persoană fără har, voce și dăruire, ci numai cu tupeu.