Pentru mulți, cuvântul „maturizare” aduce în minte imagini despre seriozitate, pragmatism și renunțarea la spontaneitate, ba chiar tristețe. Ca și cum, odată cu asumarea responsabilităților, bucuria, creativitatea și curiozitatea ar trebui puse deoparte. Din perspectiva psihoterapiei adleriene, această viziune este incompletă și chiar păguboasă: maturizarea nu înseamnă înăbușirea resurselor interioare, ci învățarea modului în care ele pot fi folosite într-un cadru mai conștient și mai orientat spre scop.
Maturitatea ca proces, nu ca destinație
Alfred Adler sublinia că viața psihică este o mișcare continuă, o căutare permanentă de a trece de la ceea ce simțim ca fiind „minus” la ceea ce percepem ca „plus” – o stare mai echilibrată. Maturizarea nu este o treaptă la care ajungi și rămâi, ci un proces de ajustare continuă, în care înveți să îți armonizezi dorințele, nevoile și realitățile vieții.
Aceasta înseamnă că bucuria nu dispare odată cu vârsta, ci se transformă. În copilărie, bucuria vine adesea din satisfacții imediate și stimuli noi; la maturitate, ea este adesea legată de sens, conexiune și contribuție.
Asumarea rolurilor - o formă de creștere interioară
Din punct de vedere adlerian, un semn clar al maturității este conștientizarea propriei apartenențe și a rolurilor pe care le avem în viața celorlalți. A fi partener de viață, părinte, coleg sau prieten apropiat nu este doar o etichetă socială, ci și o alegere psihologică de a participa activ la viața comunității și de a contribui la ea.
Un adult matur înțelege că aceste roluri nu îi anulează individualitatea, ci îi oferă contexte noi de exprimare.
De exemplu, cineva care își asumă rolul de mentor pentru o persoană mai tânără nu face doar un act de responsabilitate profesională, ci și unul de auto-dezvoltare: învățând să ghideze pe altcineva, își clarifică propriile valori și își rafinează capacitatea de empatie.
Autocontrolul - echilibru între emoție și rațiune
Maturitatea nu se măsoară prin lipsa emoțiilor intense, ci prin abilitatea de a le conține și de a le direcționa. Autocontrolul nu este o reprimare, ci o alegere conștientă a răspunsului, chiar și atunci când impulsul ar dicta altceva.
În cabinet, un terapeut adlerian observă frecvent că oamenii care își dezvoltă autocontrolul / autodeterminarea își schimbă și calitatea relațiilor. În loc să reacționeze defensiv în fața unei critici, pot lua o pauză internă: își observă emoția, îi recunosc originea și decid dacă reacția lor servește relația sau o deteriorează.
Acest tip de autocontrol creează un spațiu de libertate: nu ești la mâna circumstanțelor sau a propriilor automatisme, ci îți alegi drumul chiar și în momente tensionate.
Acceptarea a ceea ce nu poți controla
Una dintre cele mai mari maturizări interioare apare atunci când o persoană distinge între ceea ce depinde de ea și ceea ce nu depinde. Adler accentua ideea că fiecare individ este autorul propriului stil de viață, dar nu și al condițiilor externe în întregime.
Această înțelegere reduce anxietatea și frustrarea. De exemplu, poți munci cu implicare pentru un proiect, dar nu poți controla complet reacția publicului. Poți comunica deschis într-o relație, dar nu poți obliga cealaltă persoană să vadă lucrurile din perspectiva ta.
Când acceptăm limitele controlului personal, energia se eliberează și poate fi investită în ceea ce chiar putem schimba - propria atitudine, acțiunile noastre zilnice și modul în care construim relațiile.
Creativitatea - esență a adaptării psihice
În abordarea adleriană, creativitatea nu înseamnă doar exprimare artistică, ci capacitatea de a construi soluții noi și adaptări sănătoase la situații complexe. Este acea abilitate de a combina resurse, de a găsi căi alternative, de a transforma un obstacol într-o oportunitate.
Un adult matur poate manifesta creativitate atunci când găsește modalități noi de a-și gestiona stresul, când reconfigurează priorități pentru a face loc activităților care îi aduc sens sau când își schimbă perspectiva pentru a vedea valoare, chiar și într-un eșec temporar.
Astfel, maturizarea nu suprimă creativitatea, ci o direcționează către rezolvarea de probleme, consolidarea relațiilor și menținerea echilibrului emoțional.
Dezvoltarea emoțională - un proces fără sfârșit
Un alt element central al maturității, din perspectiva adleriană, este recunoașterea faptului că nu „termini” niciodată de învățat sau de crescut emoțional. Indiferent de vârstă, fiecare experiență aduce posibilitatea unei noi înțelegeri despre sine și despre ceilalți.
În terapie, se vede adesea cum o persoană în plină maturitate poate învăța pentru prima dată să își pună limite sănătoase sau cum cineva aflat la mijlocul carierei poate descoperi că își dorește să își schimbe complet direcția profesională. Maturizarea nu închide uși, ci le deschide pe cele care corespund etapei actuale de viață.
Cum se vede în viața de zi cu zi?
Un exemplu des întâlnit este persoana care învață să își gestioneze dezamăgirea fără să se retragă din relații. În loc să răspundă cu tăcere defensivă sau cu reproșuri impulsive, își exprimă clar nevoile, își ascultă interlocutorul și caută o soluție comună.
Un alt exemplu este adultul care își menține curiozitatea intelectuală: citește, pune întrebări, explorează subiecte noi, nu pentru a aduna informații sterile, ci pentru a înțelege lumea în profunzime și a-și ajusta propriile convingeri.
Concluzie – Maturitatea nu exclude bucuria
Privită prin lentila psihologiei adleriene, maturizarea este un proces de integrare: a responsabilității cu libertatea, a autocontrolului cu expresivitatea emoțională, a acceptării cu acțiunea creativă.
Bucuria nu dispare odată cu maturizarea, ci devine mai ancorată, mai legată de sens și de conexiuni autentice. Iar atunci când cineva reușește să își păstreze curiozitatea, să își asume rolurile cu conștiință și să își exercite autocontrolul fără rigiditate, viața capătă o profunzime pe care tinerețea instinctivă nu o poate oferi încă.
În fond, maturitatea autentică nu este opusul bucuriei – ci drumul prin care aceasta devine mai stabilă, mai conștientă și mai bogată.