De data asta, intervenţia a fost promptă şi rapidă, salutată ca atare de preşedintele şi de prim-ministrul României.
O intervenţie după ce patru oameni au murit cu tuburile de oxigen inutile în faţa sistemului, într-o disperare inumană, pe care numai ţipetele mute o pot avea – dar noi o auzim în România des, nu-i aşa? -, pentru că a cincea viaţă a fost carbonizată pe pardoseala unei băi, fără ca moartea asta să fie măcar ştiută, înainte ca declaraţiile oficiale să se fi încheiat.
Pentru că această nouă tragedie s-a întâmplat în Bucureşti, înalţii oficiali au descălecat peste zi în curtea Institutului Matei Balş.
Nu au spus nimic relevant oamenilor adunaţi în faţa spitalului, care tastau cu mâinile îngheţate mesaje pe telefoane. Îşi căutau oamenii dragi, care fuseseră transferaţi de la Balş la alte spitale, dar încă nu ştiau unde şi nici dacă sunt bine.
Zeci de minute în şir în care un fiu nu a ştiut nimic despre mama lui grav bolnavă. O soţie care îşi suna soţul apel după apel, deşi telefonul acestuia era închis. Măcar să ştie unde l-au dus. Dacă respira bine. Dacă a spus ceva.
Dintre toate imaginile de la Balş - rănitul purtat de medici într-un cearşaf înnodat, fumul, salonul ars – cea mai înnebunitoare a fost aceea a femeii care îşi freca a neputinţă mâinile îngheţate, mergând spasmodic înainte şi înapoi pe trotuarul din faţa spitalului.
Oameni care nu puteau să fie furioşi, pentru că îi descompunea neputinţa de a afla măcar o veste despre cei dragi, de a-i ajuta, de a pândi la gardul spitalului potrivit.
Acest sentiment al neputinţei în faţa autorităţii care tace discreţionar e cel mai greu de suportat. Şi dacă treci prin el a doua, a treia oară, dacă ai stat suficient de mult în ţara în care se moare absurd şi grotesc şi pentru asta se face câte o nouă comisie, opţiunile sunt limitate: ori îţi pierzi minţile, ori te anesteziezi şi devii incapabil de tranzitivitate şi empatie, ori îţi creşti copilul cu bagajul de imigrant gata făcut, deşi eşti conştient că ai pus în el şi un sentiment acut al dezrădăcinării şi supravieţuirii, care îl vor chinui toată viaţa. Dar măcar va trăi.
Revolta e în mintea dumneavoastră, a strigat Raed Arafat la oamenii aceştia. E cinic, dar în egală măsură adevărat. Răul imens de la Colectiv a scos revolta din minţile oamenilor în stradă. Au apărut ONG-uri noi, care au făcut miracole în miniatură. Anchete. Voluntariate. Donaţii. Filme de Oscar.
Dar nosocomialele au rămas în mare măsură - marii arşi pe care România îi transferă în străinătate - pentru că nu, revolta din stradă nu a construit spitale şi secţii - ajung acolo cu bacterii intraspitaliceşti.
Atunci oamenilor li s-a cerut să facă încă un efort şi să neutralizeze PSD prin vot. Să nu mai confişte PSD Primăria Bucureşti şi să ţină oraşul în frig şi mizerie. Să nu mai aibă PSD frâiele guvernării. Să îi dea preşedintelui Klaus Iohannis şansa de a avea un guvern cu care să reformeze ţara.
Că PSD e născut din structurile fostei nomenclaturi comuniste şi ridicat pe subteranele acesteia, de unde şi puterea pe care a avut-o trei decenii în ţară, că PSD i-a făcut posibili pe Ponta, Dragnea, Firea, Oprişan, Hrebenciuc, Dăncilă, Olguţa Vasilescu, toate astea sunt locuri comune, le ştia şi electoratul şi iată că i-a dat preşedintelui guvernarea fără de pesede.
De data asta, însă, nu am ars în guvernarea PSD. De aceea, intervenţia a fost rapidă şi promptă, par a fi insinuat oficialii. Doar că oamenii care mai trăiesc în ţara asta nu numără minutele de intervenţie. La ce folos, după ce ai lor au murit arşi? Pentru că de fiecare dată când se moare, moare bunicul cuiva, mama altcuiva, fratele, sora, copilul.
Sigur, spitalul Balş a fost condus de Streinu-Cercel, astăzi parlamentar PSD. Înaintea lui Nicuşor Dan la Primărie a fost şef Gabriela Firea. Vlad Voiculescu a preluat moştenirea lăsată de alţiii, deşi cronologic, înaintea lui, Ministerul Sănătăţii fusese depesedizat.
Dar nimeni nu i-a pus în funcţie nici ca să-i tragă la răspundere pentru vinile înaintaşilor, nici ca să le demonstreze nevinovăţia în absolut. Ei sunt acolo pentru a-şi asuma responsabilitatea şi pentru a umple funcţia. Pentru a lua decizii în virtutea binelui comun. Pentru a afla mai multe şi mai repede despre disfuncţiile din sistem decât jurnaliştii şi cetăţenii, care de regulă află că stăm şi mai prost, murim şi mai grotesc abia când o nouă tragedie se întâmplă.
De pildă: ce a arătat raportul complet al controalelor de după Piatra-Neamţ? L-am cerut de la Ministerul Sănătăţii, nu l-am primit în câteva ore. Dacă nu a identificat nereguli, dacă avem de toate, dacă e doar de la frustrarea noastră că e frig la 19 grade şi că în spital poţi aduce de acasă aeroterma, ca mamei să nu îi fie frig, atunci revolta nu e nici măcar în mintea noastră.
E în mintea oficialilor care se simt nedreptăţiţi de oamenii care nu vor reforme, ci spitale funcţionale. Or, ei asta pot promite: reformarea sistemului, de la o moarte la altă moarte.
Până când comisia făcută după morţii de la Piatra-Neamţ va decide şi responsabilităţile şi mai ales reparaţiile necesare, până când comisia de după morţile inutile, în chinuri groaznice ale celor de la Colectiv va lămuri de ce nici în ani de zile nu putem salva în ţară un mare ars, fără a-l omorî în dureri atroce, până când comisia de după morţile cu atâtea cicatrici de la maternitatea Giuleşti va putea da seama pentru ce a schimbat în sistem, încât nou-născuţi să nu mai moară arşi, suntem pe punctul de a face o nouă comisie, în faţa căreia revolta din capul nostru să facă un pas în spate, să ne consoleze conştiinţa că au murit ei, iar noi şi ai noştri suntem la adăpost.
Ei au murit groaznic, arşi până la carbonizare.
Citeşte şi:
