Liderii europeni au avut o mulțime de avertismente despre ceea ce ar putea însemna al doilea mandat al lui Donald Trump, dar n-au reușit să cadă de acord asupra unui plan. Acum trebuie să se trezească la noua realitate și să-și schimbe radical modul de acțiune.
Cine și-ar fi imaginat vreodată că vom ajunge într-o situație care ar determina Franța să acorde Danemarcei sprijin militar în speranța că va descuraja amenințările unui președinte belicos al Statelor Unite? În urmă cu doar trei ani, lumea era uluită de invazia pe scară largă declanșată de Rusia asupra unei națiuni suverane vecine. Dar acum, se pare că Trump, liderul lumii libere, și președintele rus Vladimir Putin sunt de aceeași părere.
Europa a avut o mulțime de avertismente despre cum ar putea arăta un al doilea mandat al lui Trump, dar nu a reușit să pună în aplicare un plan care să minimizeze impactul acestui om care ne-a propulsat într-o eră a amenințărilor și a forței brute, se arată într-o analiză publicată de Politico.
În aceste condiții, care sunt lecțiile pe care aliații occidentali ai Americii ar trebui să le extragă din primele zile ale reintroducerii de către Trump a legii junglei?
În primul rând, desigur, cea mai evidentă: următorii patru ani vor fi teribil de grei pentru ei.
Nu există nimeni în Washington care să-l poată potoli pe Trump
Trump 2.0 reprezintă o schimbare care provoacă dezorientare față de primul mandat al președintelui - Trump e acum mai triumfalist, încrezător și hotărât să ignore barierele de protecție, mai revoluționar în modul în care pune în aplicare agenda "America First".
Distrugerea și anularea a ceea ce s-a întâmplat înainte este strategia aleasă pentru ceea ce se preconizează a fi o realiniere masivă atât în țară, cât și în străinătate, iar urletele de dezaprobare din partea criticilor nu vor face decât să încurajeze o administrație care vede protestul ca o dovadă că e pe drumul cel bun.
Doctrina Trump urmărită în țară sau în străinătate e croită din aceeași stofă. Președintele ar trebui să obțină fără constrângeri din partea Congresului sau dispute juridice ceea ce-și dorește - de aici, suspendarea arbitrară și probabil ilegală a ajutorului extern, înghețarea bruscă a programelor de asistență federală și a împrumuturilor și concedierea în masă a funcționarilor publici, inclusiv a inspectorilor generali.
Pe plan internațional, nici n-are importanță, într-o oarecare măsură, dacă Trump chiar ar fi în stare să invadeze Groenlanda. El se gândește serios la cumpărarea insulei, refuzând să excludă o invazie și amenințarea unui aliat NATO. În era Trump 2.0, e OK să încerci să capturezi un teritoriu folosind amenințări militare sau tarife zdrobitoare.
De prea multe ori, Trump a fost caracterizat greșit ca izolaționist. Nu este. În esență, el a fost întotdeauna un tip mercantil, iar expansionismul lui brusc este împachetat cu ambiția sa de a spori puterea economică a SUA. Groenlanda are o bogăție minerală enormă neexploatată, iar 40% din traficul de containere maritim al Statelor Unite traversează Canalul Panama, o altă țintă a mercantilismului său.
Acest lucru ne duce la a doua lecție pentru aliații occidentali ai Americii: opțiunile pe care le au sunt dure și vor veni cu un preț, într-un fel sau altul, pentru Europa lipsită de numerar.
Blocul european trebuie să înceapă să se descurce pe cont propriu – America nu mai plătește pentru apărarea sa în modul în care a făcut-o înainte, iar mercantilismul lui Trump îl va determina să facă tot ce poate pentru a se asigura că SUA se dezvoltă vânzând mai mult decât cumpără de la alte națiuni.
Nu ajută la nimic să te gândești acum că totul se va reseta peste patru ani. Există puține puncte comune între instituția europeană și puterile care stăpânesc acum Washingtonul. Oamenii din prima administrație Trump cu care Europa mai avea ce să discute, precum Mike Pompeo, James Mattis și H.R. McMaster, au dispărut de mult.
În loc să vină la o reuniune a miniștrilor de Externe ai NATO pentru a pune pe picioare noua relație transatlantică, noul secretar de Stat Marco Rubio a preferat, pur și simplu, un apel.
Nu există nimeni în Washington care să-l poată tempera pe Trump, subliniază publicația.
Ce mai poate să facă Europa acum
Europa ar putea să răstoarne toate calculele și să joace tare la licitația lui Trump. Dar atunci ar trebui să reziste, fără să crâcnească, la îndemnurile și instigările lui, urmate probabil de cereri tot mai mari. Ar trebui, cu siguranță, să urmeze cererea justificată a Statelor Unite de a crește mult cheltuielile de apărare și de a suporta o povară mai echitabilă pentru apărarea Occidentului.
Într-un asemenea scenariu, probabil că ar trebui ca blocul să copieze Arabia Saudită și să cumpere mai multe sisteme de arme, decât să se concentreze pe dezvoltarea propriilor industrii de apărare. Mergând pe această cale, Europa ar trebui să aleagă clar între Trump și China și să nu mai încerce să joace la două capete.
Alternativ, totuși, Uniunea Europeană ar putea să se pregătească împotriva uraganului și să devină la fel de dură și tranzacțională ca Trump. Să treacă la represalii când vor fi impuse inevitabilele tarife și să ia în serios autonomia strategică, sugerează publicația.
Europa are o pârghie economică proprie, dacă e suficient de decisă să o aplice. După cum a subliniat Rym Momtaz de la Carnegie Europe: "Țările UE au reprezentat 45% din totalul investițiilor străine directe care au venit în Statele Unite în 2023, conform Biroului de Analiză Economică din SUA – în valoare de 2,4 trilioane de dolari.
Conturile de economii private și companiile europene investesc de trei ori mai mult în Statele Unite decât în următoarea regiune. Acest lucru nu numai că generează și susține milioane de locuri de muncă în SUA, dar contribuie și la stimularea inovației și a avansului industrial al Americii în competiția cu China."
Mai mult, Europa cumulează 50% din toate exporturile de gaze naturale lichefiate din SUA și 28% din toate exporturile de gaze naturale din SUA. Din 2019 până în 2023, a primit mai mult de un sfert din exporturile de arme din SUA - o creștere de la 11% între 2014 și 2018 și cumpără 17% din exporturile americane în ansamblu.
Exportatorii americani ar urla de durere dacă ar începe să se confrunte cu tarife ca represalii.
Însă dincolo de asta, a intra în războiul represaliilor cu Trump ar însemna o regândire totală a geopoliticii și a locului Europei în lume. Ar fi nevoie de remodelarea relației transatlantice, în timp ce Washingtonul încearcă în mod activ să divizeze blocul, prin abordarea membrilor săi pe o bază bilaterală și încurajând aliații ideologici de pe continent - precum Viktor Orbán din Ungaria și Robert Fico din Slovacia - pentru a fisura unitatea UE.
Liderii Europei au multe să-și reproșeze. Au pierdut timpul și au tot dat din gură în timp ce făceau prea puțin pentru a proteja UE de Trump. Și-au derulat scenariul de coșmar al întoarcerii lui în mintea lor, în loc să se pregătească pentru asta.
UE ar fi trebuit să se maturizeze cu mult timp în urmă – acum ar putea fi forțată să o facă.
T.D.