Mărturisesc că de o bună bucată de vreme mă simt exact ca personajul marelui scriitor și dramaturg Ion Luca Caragiale. Când scriu aceste rânduri, mahmureala nu mi-a trecut încă, dar din respect pentru cititori, pentru cei care mi-au pus întrebări, pentru cei cu care discut și pentru cei care mă urmăresc pe spotmedia.ro, pe rețelele sociale sau la unele emisiuni TV, consider că e de datoria mea să le spun cu cine votez.
Aș fi vrut să scriu un articol de susținere pentru unul dintre candidați, bazat pe calitățile acestuia, pe pregătirea lui, pe capacitatea de a ne conduce și de a oferi un viitor României în cel mai complicat context politic de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
De aproape trei ani avem un război la graniță și nici unul dintre candidați n-a reușit să propună măcar trei obiective importante pentru țara noastră în raport cu ce se întâmplă în Ucraina și cum se va raporta la această criză.
De câteva decenii, de când urmăresc fenomenul politic de la noi, rareori am văzut candidați mai picați din lună ca acum. Efectiv, avem un fost secretar-adjunct al NATO care vrea să ajungă președintele României și care a susținut public faptul că Ucraina trebuie să cedeze teritorii pentru pace. E vorba de Mircea Geoană.
A zis-o cu seninătatea unui adolescent cu creierul bombardat de mesaje pro Kremlin pe TikTok fără a avea nicio tresărire că modificarea granițelor undeva în Europa, în urma unei invazii militare, ar pune în discuție întreaga stabilitate internațională și ar deschide drumul către posibila modificare prin forță a tuturor granițelor, inclusiv ale României, punând țara în fața unui pericol revizionist major.
Iohannis, eșec politic total în ce privește alternativa la PSD
Restul candidaților importanți au evoluat între ticăloșie și habarnism, creând adevărate crize de conștiință printre alegători. În viața mea n-am auzit și văzut atâția oameni care să ridice din umeri și să spună că nu știu cu cine să voteze.
Acest lucru s-a întâmplat, în principal, din cauza faptului că nu a existat un singur candidat pe partea dreaptă a eșichierului politic. Ar fi fost mai simplu: în cursă intra PSD, cu Marcel Ciolacu; ar fi fost Rusia cu complotiști locali, dar și puțin PSD, care ar fi defilat cu George Simion; pe partea dreaptă, cu bune și cu rele, conservatorism amestecat cu progresism, așa cum am fost obișnuiți, ar fi existat un singur candidat. Trei forțe, trei opțiuni - mult mai ușor de ales.
Dar n-a fost să fie. Sunt multe explicații, dar în opinia mea, principala cauză este eșecul total al lui Iohannis în cel de-al doilea mandat de a crea și modela o alternativă politică credibilă la PSD. În realitate, președintele a fost principalul motor de relansare a partidului-stat, muribund în 2020.
Și astfel, s-a ajuns în situația ca social-democrații să aibă liber să lanseze mașinațiunile politice specifice prin care au alterat puternic peisajul politic, scoțând-o din joc pe extremista Diana Șoșoacă, dar lăsându-l pe extremistul George Simion, creându-se astfel poziția de „idiot util” pentru Marcel Ciolacu, în finala prezidențială. O repetare a scrutinului din anul 2000, Iliescu-Vadim. Atât i-a dus capul pe Hrebenciuc și asociații.
Fragmentarea a favorizat masiv PSD
Astfel, alegătorii de centru-dreapta s-au trezit în neplăcuta situație de a fi forțați să-și împartă voturile la cel puțin trei candidați - Nicolae Ciucă, Elena Lasconi și Mircea Geoană, deși aceștia constituie cea mai importantă forță politică din România, peste 50% din voturi.
Niciunul dintre cei trei lideri politici nu a avut puterea, pregătirea și abilitatea de a-i domina pe ceilalți și, cumva să convingă electoratul că unul singur reprezintă opțiunile de centru-dreapta.
Fiecare dintre ei are anumite calități, dar și o grămadă de scheleți în dulap, plagiate, asocieri dubioase și atitudini de superioritate gratuită.
Așa că, personal, am avut de ales între Elena Lasconi și Nicolae Ciucă. L-aș fi votat pe ultimul dacă aș fi avut cele mai mici indicii că va ajunge în turul 2. Asta nu înseamnă că nu poate s-o facă. Dar în niciun moment din această campanie nu am avut informații, date sau indicii că liderul liberal are șanse să urce în finala prezidențială.
În schimb, am avut o grămadă de declarații și asigurări de la reprezentanții PNL că primarii lor vor rezolva problema.
Salvarea urmează să vină de la cei 1.100 de primari liberali - a fost cea mai folosită expresie pe întreaga perioadă a campaniei, un fel de garanție pentru opinia publică a faptului că liderul partidului nu poate rata finala.
Efectiv, nu mă aflu în poziția de a contesta acest lucru. Nu am nici argumente și nici date, dar dacă este adevărat, liberalii vor reuși să-l împingă pe Nicolae Ciucă în turul doi și fără votul meu.
Un vot pentru Elena Lasconi
Și pentru că din 1990 votez cu un singur scop, acela de a-i ține pe cei mai periculoși oameni politici pentru democrația din România cât mai departe de putere sau măcar pentru a o diminua, m-am gândit că un vot pentru Elena Lasconi e mai util pentru cei din partea dreaptă decât pentru Ciucă.
Asta nu înseamnă că nu am fost îngrozit de autosuficiența liderei USR, de faptul că n-a reușit să se desprindă de aerele de vedetă PRO, care la un moment dat avea România la picioare.
Nu am înțeles de ce nu s-a pregătit și nu a reușit să-și construiască o imagine care să transfere către alegători mai multă încredere, mai mult profesionalism.
Pe de altă parte, nu pot să nu remarc naturalețea, sinceritate și capacitatea de a-și asuma riscuri.
Nu știu dacă Elena Lasconi va fi un președinte bun pentru România în cazul în care va câștiga alegerile sau unul care-și va ostiliza rapid societatea.
În general, nu-mi fac iluzii vizavi de oamenii politici, toți cei aflați în poziții de putere vor dezamăgi, în final, pentru că ei se schimbă și țara se schimbă.
Pentru rezultat nu sunt vinovați alegătorii, ci candidații
Mărturisesc că în 2019 mă gândeam ce-o fi fost în capul ucrainenilor de l-au ales pe Volodimir Zelenski președinte, un actor de comedie, arogant și superficial în fruntea unei țări amenințate permanent de Rusia.
Era ca și cum, în România, Florin Călinescu ar fi câștigat alegerile prezidențiale și s-ar fi instalat la Palatul Cotroceni.
Evenimentele au dovedit că acel actor, după trei ani de mandat mediocru, a ieșit cu pieptul dezgolit în fața mașinăriei militare a Rusiei, a unit țara, a inspirat-o, a salvat-o de la cotropire și a devenit un Churchill al zilelor noastre.
Asta nu înseamnă că nu va pierde alegerile anul viitor sau când se vor organiza. Așa e democrația.
Pe de altă parte, cine se aștepta în 2014 ca Iohannis să devină o asemenea catastrofă politică, cu apucături monarhice și obsedat de propria persoană, cel pentru care milioane de români au stat în stradă, au mărșăluit, l-au susținut, l-au votat pentru a salva România de la alunecarea spre un autoritarism impus de PSD?
Când scriu aceste rânduri, habar n-am cine va ajunge în finala prezidențială. Sunt patru candidați - Simion, Lasconi, Ciucă și Geoană - aflați în marja de eroare a sondajelor de opinie, cu peste 15% dintre alegătorii care declară că vor merge la vot, indeciși, iar din discuțiile cu sociologi, oameni politici și consultanți pare că ziua alegerilor va începe fără un favorit clar pentru cel de-al doilea loc în finală, unii așteptându-se la surprize și mai mari.
Trebuie să ne așteptăm la multe voturi anulate, la aranjamente în secțiile de votare, la nereguli și haos la numărătoare și predarea proceselor verbale. Nu s-a schimbat nimic. Va fi la fel ca la alegerile locale și europarlamentare, diferența e că acum, PSD și PNL sunt în competiție directă și, într-o mare măsură, va fi o luptă între cele două formațiuni.
În opinia mea, fiecare alegător trebuie să urmeze propriul raționament și să voteze în consecință. E bine s-o facă, întotdeauna cu capul, nu cu sufletul.
Și mai trebuie spus ceva, pentru ce va urma după seria de scrutinuri, niciodată nu sunt vinovați alegătorii, ci oamenii politici care au câștigat și care și-au bătut joc de voturile primite.