Cine și cum a punctat în dezbaterea TV. Analist: 30% șanse pentru o finală Ciolacu-Lasconi

Cine și cum a punctat în dezbaterea TV. Analist: 30% șanse pentru o finală Ciolacu-Lasconi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Analistul politic Cristian Pîrvulescu a comentat dezbaterea prezidenţiabililor, de luni seară, de la Digi TV.

Potrivit analistului, Elena Lasconi a fost „neconvingătoare” şi a făcut „greşeli incredibile”, George Simion nu a impresionat, dar nu a făcut greşeli mari şi a jucat populist, fără să „puncteze suficient de bine”, Mircea Geoană şi Cristian Diaconescu s-au prezentat cel mai bine, cum era de aşteptat, pe domeniile rezervate preşedintelui, iar Kelemen Hunor a fost cel mai moderat, neutru, foarte atent şi cu „cea mai clară poziţie” în privinţa războiului din Ucraina.

ADVERTISING

În opinia analistului, va fi un tur doi Ciolacu - Simion (şanse 70%), Lasconi având şanse să ajungă în finală cu Ciolacu doar în condiţiile „votului util”, anti-Simion, din primul tur.

Dezbaterea televizată era importantă pentru cel care se va califica în turul al doilea împotriva lui Marcel Ciolacu.

Cristian Pîrvulescu consideră retragerea lui Orban una simbolică, în condiţiile în care ponderea sa electorală nu era atât de importantă.

„Sondajul de opinie indică totuşi o oarecare distanţă între Simion şi Lasconi, deşi este o distanţă greu de surmontat, în doar câteva zile, nu este o distanţă imposibil de surmontat, în măsura în care se creează un etos. E ceea ce, în principiu, bănuiesc că Orban a intenţionat.

ADVERTISING

Probabil de la început, de când şi-a lansat candidatura, a vrut să încerce să vadă în ce măsură poate avea un impact asupra campaniei, ceea ce indicau sondajele de opinie, era un scor relativ modest, sub 2%.

Distanţa dintre Lasconi şi Simion este destul de mare, este o distanţă de 6-8 procente. Aceste 2 procente nu sunt suficiente, dar Lasconi, în dezbaterea de aseară, a solicitat şi Reper, şi DREPT să o sprijine şi să ştiţi că, dacă alegătorii celor două formaţiuni, plus cei ai formaţiunii lui Orban, ar vota pentru candidata USR, ar putea ajunge pe locul 2. Contează foarte mult ce se întâmplă în zilele următoare”, a spus Pîrvulescu.

Întrebat despre ce candidaţi crede că au cele mai multe şanse să ajungă în turul al doilea, Pîrvulescu a răspuns că sunt 70% şanse pentru o finală Ciolacu-Simion şi 30% pentru una Ciolacu-Lasconi.

„Ceilalţi, Ciucă şi Geoană, sunt, din punctul meu de vedere, ieşiţi din competiţie. Sigur că Ciucă are partidul, dar nu ştiu dacă partidul poate suplini atât de mult diferenţa care există, pentru că e vorba de o diferenţă de 10-12 procente. Asta e miracol”, a apreciat analistul politic.

ADVERTISING

Lasconi ar putea ajunge în turul doi în condiţiile „votului util”

Referindu-se la posibilitatea ca Elena Lasconi să ajungă în turul al doilea, Pîrvulescu a spus că acest lucru s-ar putea întâmpla în condiţiile „votului util”.

„Celebrul vot util despre care se discută din nou, chiar cu mai multă insistenţă ca altădată, şi care ar face ca electorii să o aleagă pe Lasconi pentru a-l împiedica pe Simion să ajungă în turul doi.

Mă refer aici şi la DREPT, şi la REPER, şi la cei al lui Orban. În momentul în care îi adunăm pe aceştia, ne apropiem de scorul lui Simion”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇