Ciucă nu se duce la vot într-o finală Ciolacu-Simion

Ciucă nu se duce la vot într-o finală Ciolacu-Simion
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PNL, candidatul Nicolae Ciucă, spune că nu se duce la vot într-o finală Ciolacu-Simion.

Ciucă a fost întrebat, marţi, la Prima TV dacă ia în calcul scenariul în care nu ajunge în finala prezidenţială. ”Nu se va ajunge la această situaţie, pentru că eu cred în români. Fac apel la cetăţenii români să înţeleagă, şi cei din România şi din diaspora, utilitatea votului”, a spus Nicolae Ciucă.

”Intrăm la guvernare, nu cu PSD”, adaugă liderul liberal, precizând că exclude total o guvernare cu PSD.

ADVERTISING

”Am făcut apel şi la Elena Lasconi şi la susţinătorii dreptei româneşti să meargă pe votul util. Ne ajută matematica. Dacă nu se întâmplă chestiunea asta, îi rog pe români să se gândească, dacă ajung Marcel Ciolacu şi George Simion, vă daţi seama cum va arăta Parlamentul? Unde ajungem?”, a completat el.

Întrebat cu cine ar vota în turul doi, într-o finală Ciolacu-Simion, preşedintele PNL a răspuns: ”Nu mă duc la vot, nu accept aşa ceva şi nici nu mă gândesc la aşa ceva”. Ciucă a ţinut să precizeze că sondajele care dau aceste cifre sunt cele ”care vor să manipuleze”.

ADVERTISING

Liderul PNL a fost întrebat cum arată în sondajele PNL cifrele. ”Ciolacu, Ciucă, Simion, Lasconi, Geoană. Suntem destul de apropiaţi”, a susţinut Ciucă, arătând că ceea ce nu dau sondajele este forţa organizatorică a partidului, forţa primarilor, a preşedinţilor de CJ.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇