Intrăm în ultima săptămână a unei campanii prezidențiale nu numai cu cei mai slabi candidați din istoria ultimilor 35 de ani, ci și cu strategiile cele mai inepte. Decontul lor, aproape inevitabil, îl vedem în ierarhiile sondajelor: finala între Marcel Ciolacu și George Simion, adică fără o opțiune viabilă nonPSD.
Marcel Ciolacu și-a ținut până acum foarte bine linia electorală, corectă de altfel, absolut neconflictuală, a pus capacul pe toate temele care puteau mobiliza la vot împotriva sa și a PSD.
Cu excepția momentului delicat al eliminării din cursă a Dianei Șoșoacă, atribuită unanim interesului PSD, strategia pesedistă nu a fost pusă în pericol. Ba a fost ajutată cu asupra de măsură de candidații cu aspirații să intre în turul al doilea, într-un concurs disperat de a ieși în evidență.
Ce a lipsit?
Ceea ce niciunul dintre ei nu pare să fi înțeles este că oamenii nu aveau nevoie să audă și să fie convinși de mai știu eu ce descoperiri epocale. Aveau nevoie să audă că partidele și candidații lor conștientizează și au curajul să discute problemele reale ale României și asumă erorile din trecut, ca un indiciu, de garanții nu poate fi vorba, că nu le vor repeta.
În loc de așa ceva, nu au mai știut ce panglici, gen ferme de troli, să scoată pe gură. Da, sigur că e importantă relația lui Marcel Ciolacu cu Omar Hayssam sau a lui Mircea Geoană cu Marian Vanghelie. Dar aceste teme mai agită doar niște nuclee dure, oricum deja convinse.
Cei mai mulți și nehotărâți ar fi dorit să afle pe limba lor, convingător și serios, de ce le va fi mai bine dacă vor vota un candidat sau un partid anume.
De ce a crescut George Simion?
De ce crește curentul suveranist în general? Pentru că ei sunt accesibili, expliciți, ușor de înțeles, pentru că ei țin aproape de agenda străzii, pentru că măcar par să înțeleagă ce îi preocupă pe oameni. Își cunosc electoratul și îl țintesc prin toate mijloacele accesibile, de la campania în teren, om cu om, până la imensa mobilizare pe rețele de socializare cu mesaje bine calibrate și foarte accesibile.
Răspunsul la această ascensiune a fost un val de atacuri la Simion, culminând cu scandalul “spion rus”. Au căzut în capcană și USR și PNL, care s-au apucat să ceară isteric desecretizări, să lanseze scenarii. Efectul?
O masivă victimizare a lui George Simion, cu atât mai mult cu cât documentul desecretizat de Marcel Ciolacu nu susține teza spionajului. Toată isteria probabil că i-a făcut cadou lui George Simion câteva procente în loc să i le ia.
Candidatul AUR ia cea mai mare parte din votul antiPSD nu pentru că este excepțional, nu pentru că are cine știe ce soluții, nu pentru că are o charismă senzațională, ci pentru că restul candidaților nonPSD nu trec de nivelul unor nuclee dure, nu ajung la cetățeni și problemele lor, nu proiectează încrederea că pot aduce un cât de mic mai bine, deci motive să fie votați.
Campania prezidențială a fost un lung șir de scandaluri irelevante și de punctaje adesea prost interpretate, care bifau subiectele reale fără a le trata serios. Campania parlamentară nu a existat aproape deloc, fiind redusă la arena de susținere a candidaților.
Și nicio asumare onestă pentru trecutul recent al guvernării sau al plecării prin demisie de la guvernare. Doar victime și lebede care aruncă și încasează noroi.
Modelul Bolojan
Înainte de a-l pune în geamul campaniei, s-a întrebat cineva în mod real cum se explică popularitatea extraordinară a lui Ilie Bolojan, un om politic total diferit de modelul populist și panglicar consacrat?
Ilie Bolojan este singurul din zona cu pretenții electorale care în această campanie a expus un plan concret, vorbind simplu, explicit și sobru despre realități și perspective economice. De ce e atât de greu de înțeles că un segment mare de electorat așa ceva dorește?
Sigur că acest discurs este incomod, presupune adevăruri nepopulare și stăpânirea temelor, cu mult mai dificil decât lansarea de petarde. Dar există oameni care nu mai pot fi convinși cu lozinci. Pentru ei nu există ofertă în acest moment și fără ei nu se poate ajunge în turul al doilea.
Sigur, unii pot fi atrași cu teama de mai rău, cu fobia de Simion. Rămâne de văzut dacă vor fi suficienți.
Chiar fărâmițarea ofertei nonPSD ține de aceeași lipsă de viziune. Soluția unei construcții comune ar fi trebuit gândită și pusă în practică demult. Din vremea când USR dansa cu dinozaurii, iar PNL era pe liste comune cu PSD.
Și nici măcar în această campanie candidații așa-zisei drepte nu au avut destul cap încât să încerce o strategie care să lase opțiuni deschise, loc de “bună ziua”, cum se spune.
Multe nu cred că mai sunt de făcut. Candidații se bulucesc spre ziua votului sperând la o minune pe care n-au făcut decât să o saboteze.