Victoria lui Donald Trump nu este despre mai știu eu ce conspirații. Este prea categorică pentru așa ceva.
Victoria lui Donald Trump este despre ceea ce strategul lui Bill Clinton definea precis ca bulevard al, pe atunci, candidatului democrat către Casa Albă: “It’s the economy, stupid!””
America profundă care a votat masiv pentru Trump nu este preocupată de politica externă, este prea conservatoare pentru a pune pe primul plan chestiunea dreptului la avort, nu este oripilată, ba dimpotrivă în unele cazuri, aș spune, de excesele de toate felurile ale republicanului, de grobianismul lui.
America profundă este preocupată de faptul că galonul de lapte aproape și-a dublat prețul în ultimii ani, după cum îl auzeam spunând la Europa FM pe un român cetățean american într-o discuție cu Cătălin Striblea.
Americanul de rând este traumatizat de inflație, a simțit o scădere substanțială a nivelului de trai, este speriat de viitor și exasperat de valul migraționist care îi creează tot felul de probleme în existența lui de zi cu zi, de la infracționalitate, la distorsiuni pe piața muncii.
Cam despre asta a fost vorba în linii mari în alegerile americane. Sigur, la o analiză atentă, se poate spune că economia are o inerție, deci administrația Biden a decontat și greșeli ale administrației Trump, iar ultimele luni foarte bune pentru economia americană vor fi capitalizate de Trump.
Kamala Harris a fost parte la cel mai înalt nivel din administrația Biden, nu avea cum să nu preia o parte din decont, și totuși campania ei a fost mai degrabă negativă. Dar declinul a început cu adevărat atunci când și-a prezentat programul economic, care mai degrabă a speriat decât să dea speranță.
Dar noi? Ce votăm?
România este și ea în fața unor alegeri importante și preocupările economice nu sunt diferite. Lumea are cam aceleași spaime începând cu prețurile. Și, totuși, despre economie se discută și puțin, și degeaba, și mai degrabă neserios.
În SUA este extrem de relevant a-i întreba pe candidați despre planurile lor economice și fiscale. Despre asta e campania. Pentru că președintele devine șeful guvernului, deci câștigătorul capătă pârghiile directe să le pună în practică.
Când candidaţii la președinția SUA spun că vor scădea taxele, precum Trump de exemplu, vorbesc despre ceea ce pot ei face.
În România, discuția despre aceste chestiuni este oarecum irelevantă în contextul alegerilor prezidențiale, pentru că președintele României nu are nicio pârghie directă în economie, la fel ca în educație, în sănătate. Poate conta doar prin intermediul unui premier pe care îl desemnează, dar asupra căruia nu mai are apoi nicio putere și prin intermediul unei majorități parlamentare care depinde de alt vot și care îi poate fi parteneră sau ostilă.
Despre economie ar trebui să fie discuția campaniei parlamentare, care însă nici măcar nu există cu adevărat. După cum nu avem o discuție serioasă despre variantele de premieri. Și nici nu poate exista pentru că demnitarul cu cele mai mari puteri executive, deci în privința intereselor imediate ale cetățeanului, nu e votat, nu are nicio o încărcare directă, nici o răspundere politică directă față de electorat.
Nu cade cerul
În ceea ce privește viitorul, chiar și cei mai antiTrump ar trebui să fie conștienți că nu se va prăbuși cerul cum nu s-a prăbușit nici la prima victorie. Inclusiv pentru că instituțiile sunt puternice.
În chestiunea Ucrainei, puțin probabil să oprească războiul în prima zi de mandat, dar cu forța unei victorii electorale detașate și mult pragmatism este posibil să obțină o înghețare, termenul folosit de viitorul vicepreședinte. Mai mult de atât pe termen scurt puțin probabil să fie posibil.
Nu cred că Trump își va permite să facă din Putin un învingător, pentru că, nu-i așa?, America trebuie să fie măreață și fără concurența unei Rusii victorioase. Iar el nu își poate începe mandatul victorios cu o înfrângere simbolică.
Va trata probabil NATO cu pragmatism, dar cum nu a distrus alianța în primul mandat nu o va face nici acum. În paranteză fie zis, poate înțelegem acum ce câștig este Mark Rutte, cu relația sa foarte bună cu Trump, în fruntea NATO.
Democrația a vorbit în SUA, că ne place sau nu. Și, în loc de văicăreală, motivele pentru care Trump, așa cum e, a revenit la Casa Albă ar fi o temă de meditație.
Și el, la fel ca partidele trumpiste europene, inclusiv caricaturalul nostru AUR, se alimentează mai ales din erorile și dezamăgirile provocate de adversar.