Dinamo București a rămas fără antrenor, după despărțirea de Zeljko Kopic.
„Mulțumim, Željko Kopić!
Fotbalul, ca și viața, e compus din evenimente, trăiri și experiențe, iar cel mai frumos dintre toate rămâne momentul realizărilor.
Sosit la Dinamo în decembrie 2023, într-un moment critic pentru club, Željko Kopić a depus o muncă neîntreruptă pentru a readuce echipa acolo unde îi este locul. Alături de staff-ul său și de susținerea clubului, a reușit să păstreze Dinamo în primul eșalon fotbalistic.
În continuare, a reușit să readucă Dinamo, după o pauză de 7 ani, în play-off-ul Superligii, iar în sezonul recent încheiat progresul sportiv a fost din nou vizibil prin semifinala Cupei României, accederea în play-off și clasarea pe locul 4 al ligii naționale.
Pe durata celor două sezoane și jumătate, Željko Kopić a strâns un număr impresionant de 112 jocuri oficiale pe banca tehnică a echipei, clasându-se astfel într-un top select al celor mai longevivi antrenori din istoria clubului nostru.
Astăzi, drumurile noastre ajung să se despartă, ambele părți ajungând de comun acord că este nevoie de o nouă provocare.
Clubul Dinamo îi mulțumește sincer domnului Kopić pentru toată munca depusă pe banca clubului, pentru tot aportul adus în revenirea lui Dinamo în vârful fotbalului românesc, și îi dorim mult succes în continuare în cariera de antrenor.
Došao si kao trener, a otišao kao crveni pas! Hvala, Željko!", a transmis Dinamo.
Tehnicianul a sosit la echipă pe 1 decembrie 2023 și a reușit rapid să se impună. În primul său sezon, a avut o misiune dificilă, reușind însă să evite retrogradarea în ultimul moment. Ulterior, în campionatele următoare, a consolidat echipa și a dus-o în play-off-ul Superligii.
Stagiunea recent încheiată a fost una bună pentru bucureșteni, care au terminat pe locul 4 în Superliga. Totuși, obiectivul revenirii în cupele europene a fost ratat, după înfrângerea cu FCSB în barajul pentru Conference League.
În Cupa României, parcursul a fost, de asemenea, unul notabil, echipa ajungând până în semifinale, unde a fost eliminată de Universitatea Craiova la loviturile de departajare.
