”Lumea nu vrea să fie toată Occident. Lumea nu vrea să fie toată America. Asta este lecția ideologică a Afganistanului (…) Noi, occidentalii, am încercat să le facem un stat, după chipul și asemănarea noastră: le-am făcut alegeri, partide politice, tot. Dar construcția noastră statală a eșuat acolo. Ei încearcă să își configureze un stat plecând de la datele lor primordiale, iar acelea sunt în special de natură religioasă”, spune Dan Dungaciu.
”Trebuie să ne așteptăm ca, de aici înainte, valorile morale, ideea morală, mesianismul acesta care a fost înălțător până la un anumit punct (pe noi, cel puțin, aici în Est ne-a salvat) nu va mai fi pus la încercare. Va predomina de aici înainte un Realpolitik, care înseamnă că vor fi luate în considerare interesele, calculele, banii și avantajele imediate”, mai subliniază Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI), într-o analiză cu privire la evenimentele din Afganistan, pe care v-o prezentăm în dublu format, scris și audio:
Cine și ce pierde?
Prima înfrângere o consemnează ideea mesianică potrivit căreia lumea poate fi creată sau refăcută după chipul și asemănarea Occidentului (Vestului în general, Americii în particular).
Această idee, care a primit multe lovituri aproape mortale (și în Orientul Mijlociu, și în alte părți), în Afganistan se îngroapă definitiv. Este ideea că te poți duce undeva, câștiga o victorie militară (cum s-a întâmplat în Afganistan), dar mai poți să câștigi și pacea, adică să redesenezi conturul societăților din punct de vedere politic, economic ș.a.m.d. după chipul și asemănarea ta.
Asta a fost marea înfrângere pe care, de fapt, Occidentul a consemnat-o.
Ideea lui Fukuyama, că istoria s-a sfârșit, trebuie ’sfârșită’ și ea. Lumea nu vrea să fie toată Occident. Lumea nu vrea să fie toată America. Asta este lecția ideologică a Afganistanului.
A doua înfrângere majoră, dincolo de drama unei bune părți a populației din Afganistan (38 de milioane de oameni), e aceea că nu știm exact cine și cu cine ține.
O bună parte dintre afgani sigur că va avea de suferit enorm, dar nu e foarte clar cine sunt cei care vor ține cu talibanii, pentru că prăbușirea aceasta subită a armatei afgane nu s-a datorat doar lipsei de armament sau abandonului americanilor, ci și faptului că ei n-au mai vrut să lupte și n-au mai vrut să lupte inclusiv pentru că au considerat că regimul din Afganistan e un regim marionetă, un regim străin, care e cel puțin la fel de nelegitim ca guvernul taliban.
Din această perspectivă, au fost mult mai mulți (inclusiv din rândurile armatei afgane) care au ținut, fie și tacit, partea talibanilor sau care nu au vrut să lupte cu talibanii.
Pe plan politic, este evident că administrația Biden va avea mari probleme în a lămuri publicului ce s-a întâmplat.
Dl Biden era creditat ca fiind președintele cu cea mai mare experiență politică. Cum a spus, din păcate, într-o carte celebră, un fost secretar al Apărării din SUA, dl Biden este o personalitate pe care nu poți să n-o admiri, dar, din păcate, în ultimii 30 de ani s-a situat de fiecare dată pe poziții greșite în orice problemă strategică majoră.
Aceasta afirmație va fi reluată astăzi, inclusiv în perspectiva alegerilor din 2022, alegerile midterms. Deci Administrația Biden va avea de pierdut, dincolo de imaginea Americii în lume.
Cine are de câștigat?
Pe termen scurt, putem spune că au de câștigat statele care ”aveau un cui” împotriva Americii, care și-au zis ”Ce bine că au pățit-o americanii ăștia, cu aroganța lor!”.
Aici îi includ, într-un fel, și pe unii europeni. Dar e vorba de China, Rusia, Iran, state care se bucură de eșecul american acolo.
Dar cred că pe termen lung vor fi și ei perdanți, fiindcă lipsa asta de coeziune a statelor din jurul Afganistanului îi va face pe toți perdanți, într-un fel sau altul, pentru că ce se întâmplă acolo – regimul taliban – va afecta și Rusia, va afecta și Iranul (prin migrație), va afecta și China, în Xinjiang (regiunea cvasi-separatistă).
Va afecta chiar și Pakistanul, chiar dacă, de fiecare dată, el a ținut, chiar și tacit, cu talibanii – cu o mână lua bani de la americani, iar cu cealaltă îi dădea talibanilor.
Deci, chiar dacă sunt aparente victorii împotriva Americii pe termen scurt, pe termen lung s-ar putea să se transforme în înfrângeri, pentru că toți vor trebui să negocieze cu talibanii și, nefiind împreună, vor avea putere de negociere relativ mai mică.
În ce fel e afectată România?
NATO nu va fi un câștigător. Ideea de NATO ca alianță politico-militară va fi înfrântă.
Trebuie să ne așteptăm că NATO nu se va mai duce să facă nation building, adică nu se va mai duce să redeseneze societăți. Va fi o alianță care va fi foarte atentă în a se mai angaja în războaie. Ca și America, de altfel.
Trebuie să ne așteptăm ca, de aici înainte, valorile morale, ideea morală, mesianismul acesta care a fost înălțător până la un anumit punct (pe noi, cel puțin, aici în Est ne-a salvat) nu va mai fi pus la încercare. Va predomina de aici înainte un Realpolitik, care înseamnă că vor fi luate în considerare interesele, calculele, banii și avantajele imediate.
Două trilioane s-au cheltuit acolo. În Armată 80 de miliarde. Bani duși pe apa Sâmbetei…
Din acest punct de vedere, noi trebuie să ne așteptăm (iar asta ne va afecta și pe noi, România) că Realpolitik-ul va prevala, inclusiv în regiunea noastră apropiată. Că e vorba de Rusia, că e vorba de Ucraina, că e vorba de Marea Neagră, trebuie să ne așteptăm că negocierile, chiar și punerea în paranteze a unor valori sacrosante pentru Occident, vor prevala de aici înainte.
S-a văzut asta în Ucraina. S-a văzut cu retragerea trupelor americane care păreau că veneau la Marea Neagră în timpul aglomerației din jurul Ucrainei. Dar asta va fi regulă de aici înainte, cel puțin pe un interval rezonabil de timp.
Nu trebuie să ne mai așteptăm la confruntări, trebuie să ne așteptăm la negocieri. Negocieri care vor pune în paranteză, repet, valori asumate de către occidentali, cel puțin la nivel de retorică.
Și asta pentru România e important. Nu că NATO se prăbușește (NATO are o forță de descurajare prin însuși faptul că există) dar, în vecinătatea NATO, România va trebui să se obișnuiască cu ideea că negocierea va fi importantă.
Și cu cât vei fi mai inteligent implicat în aceste negocieri din jur, cu atât vei avea o valoare de întrebuințare mai mare. Pentru că nu mai e vorba de radicalisme, politice sau strategice, e vorba de negocieri, tocmai ca să nu se mai repete eșecuri de tipul celor din Afganistan sau din Orientul Mijlociu.
Ceea ce trebuie să înțelegem noi la București este că valoarea ta de întrebuințare va crește dacă și capacitatea ta de negociere și de a furniza canale de comunicare e mai mare.
Asta cred că trebuie să fie o lecție importantă, pentru că ne afectează (indirect, dar ne afectează) și pe noi, ca stat cu statut de frontieră a Vestului.
Noi suntem estul Vestului și vom rămâne așa încă o generație de acum încolo. Și trebuie să ne obișnuim că în jurul nostru nu se vor mai face războaie, că nici NATO, nici americanii nu vor mai intra în război în această regiune și că negocierea va prevala.
Deci, dacă stai neclintit și nu te miști, nu vei avea valoare de întrebuințare.
Un al doilea efect, direct, nemijlocit, pentru noi ar putea să fie criza migranților, despre care toată lumea vorbește.
Afganii vor pleca. Vor pleca în Iran, dar nici iranienii nu vor ține ușile deschise, pentru că îi deranjează foarte mult faptul că regimul taliban este de altă formulă religioasă și de altă formulă politică.
Iranienii admit femeile în spațiul public, în societate, au complet alt statut pentru ele, în comparație cu talibanii. De aceea, vor deshide ușa, dar nu cu foarte multă generozitate.
Turcii, la fel.
Și multe alte state spre care afganii se îndreaptă.
Ei vor crea tensiuni inclusiv în aceste state musulmane, dar imaginați-vă cam ce tensiuni vor crea dacă vin spre Europa.
Nu se știe dacă cineva nu ne va sugera și nouă să preluăm un tronson de afgani, în numele unei solidarizări internaționale, ca urmare a situației post-conflict.
Asta, evident, ne va afecta. Și nu ne afecta doar cantitativ - că vin 10.000 de afgani, la București sau în România – ne va afecta ca percepție, pentru că vor începe imediat vocile casandrelor politice, care vor spune ’Cum, domnule, după ce ați cheltuit 2 trilioane, acum ne puneți să luăm afgani, să suportăm noi costurile aventurismului vostru etc?’
Deci vor putea să fie și efecte politice de soiul acesta. De fiecare dată migranții aduc cu ei și povești politice. Nu cantitatea în sine e importantă, ci ceea ce pot ei să genereze, ca discurs public, cu influență politică imediată sau mijlocită.
De, aceste două consecințe le văd eu, în primul rând, pentru România: 1) Schimbarea statutului NATO din alianță politico-militară în alianță politică, cu consecințe în regiune și 2) posibili migranți din regiunea de conflict.
Ce rol a jucat religia în acest moment al istoriei noastre?
Niciodată religia nu joacă un rol singular, n-a fost niciodată ’singură pe lume’. De fiecare dată s-au acumulat interese. Dar ceea ce e sigur în regimul taliban este că ei urăsc la fel de mult și marxismul și occidentalismul, ca să zic așa.
Ideea morală a URSS nu le-a convenit și au respins-o aprioric, ca fiind împotriva ideii lor morale (aceea care e, construită pe Islam, în jurul unui tip de interpretări a islamului, Sharia ș.a.m.d.).
Așa cum n-au căzut în genunchi nici când au văzut Occidentul, pentru că nici ideea occidentală nu le surâde.
Cu alte cuvinte, superioritatea morală occidentală a fost respinsă, așa cum a fost respinsă și superioritatea morală sovietică.
Din punctul acesta de vedere, ei și-au construit propria ideologie în jurul ideilor religioase. Dar nu doar în interiorul lor, pentru că acolo de multe ori religia are și o funcție de identitate etnică sau națională, nu are strict un sens religios.
Așa cum, de pildă, islamul în Turcia este și turc într-o mare măsură, s-ar putea ca acest proces să fie foarte real și în cazul talibanilor.
Talibanii, în lupte cu URSS și cu Occidentul, și-au forjat și o idee comunitară puternică, dincolo de identitatea religioasă. Pentru că ei își creează mitologia aceasta de gropar al imperiilor, și și-o întăresc odată cu plecarea NATO.
Acolo nu e vorba numai de religie, e vorba de identitate ’etno-religioasă’, dar o identitate cu totul specială, care, de data aceasta, vrea să configureze un stat. Asta este ideea și s-ar putea ca talibanii, din acest punct de vedere, să reitereze (în forma lor) un proces de secol XIX european, adică o configurare de stat.
Noi, occidentalii, am încercat să le facem un stat, după chipul și asemănarea noastră: le-am făcut alegeri, partide politice, tot. Noi altfel nu știm să facem statul.
Dar construcția noastră statală a eșuat acolo. Ei încearcă să își configureze un stat plecând de la datele lor primordiale, iar acelea sunt în special de natură religioasă.
Marea problemă când îți asumi islamul este că nu poți să faci o distincție între Biserică și Stat, așa cum faci în creștinism. Pentru că islamul este o religie care îți spune nu doar cum să trăiești religios, ci cum să trăiești social – cum să îți construiești statul, ce reguli trebuie să funcționeze în societate.
Deci talibanii ce fac? Iau în serios toată chestiunea aceasta și își construiesc un stat după Coran. În Coran nu există distincție între Biserică și Stat, așa cum avem noi în creștinism și care ne-a permis să dezvoltam civilizația modernă europeană, euro-atlantică.
Ei nu au asta. În islamul lor, acolo este și religie, și stat, și societate, și reguli, și atitudinea față de femei sau fața de alte categorii sociale.
C.B.
Citeşte mai multe despre situaţia din Afganistan:
