Miercuri, două evenimente de la București au spart monotonia ritualurilor politice date de un congres fastuos, cu o descindere a liderilor UE de top, dar care, în esență, nu a ieșit din narațiunea liberală dominantă și asupra căreia nu are de ce să existe dezacord, că democrația e singurul regim politic acceptabil: dialogul Robertei Metsola cu tinerii și venirea Maiei Sandu la București, fără sclipici politic în exces și cu un discurs puternic, clar și mai ales realist.
Cele două nu s-au ascuns în spatele unor fotografii oficiale, pe care să le urce echipa de comunicare pe social media și apoi să anunțe jurnaliștii să-și ia de acolo conținut, așa cum o face președintele Iohannis, în ale cărui mandate presa a fost proiectată mai degrabă ca un colportor de comunicate și mesaje oficiale.
Şefa Parlamentului European a dialogat cu tinerii, la Operă, răspunzând unor întrebări diverse, unele poate naive, dar ce s-a văzut cu prisosință a fost, pe de o parte, patosul unor copii ajunși la primul vot, seriozitatea cu care au abordat întâlnirea, și, pe de altă parte, profilul de lider politic al Robertei Metsola. Un lider politic nu poate fi orice politician, iar saltul calitativ se vede tocmai în momentele de scenă deschisă.
Dacă președintele Klaus Iohannis s-a definit prin opacitatea funcției, Roberta Metsola a deschis larg funcția, obținând astfel reprezentarea după care erau atât de avizi tinerii din sală.
Un dialog simplu, cu o regie minimalistă, a dat valoare reprezentării politice și mai ales a dat semnificație unor cetățeni.
Or, este ceea ce Francis Fukuyama remarcă în cea mai recentă carte: oamenii nu mai așteaptă de la politicieni promisiuni de bunăstare, ci mai ales promisiunea că li se dă o identitate care contează.
Asta e ceea ce Roberta Metsola știe nu doar pentru că are calitățile naturale ale unui lider, ci pentru că s-a format intelectual și politic pentru a putea răspunde unor așteptări sociale. Nu a fost pusă cu mâna într-o funcție și nici nu (se) așteaptă ca negocierea să însemne doar mutarea în culisele unde cetățenii nu au ce căuta, așa cum, iarăși, ne-au transmis politicienii români că trebuie făcut pentru ca Klaus Iohannis să aibă și el o înaltă funcție europeană.
De altfel, în tot travaliul de a-i găsi un loc onorabil lui Klaus Iohannis, după ce-și va încheia mandatul, asta a fost cel mai pregnant: excluderea din capul locului a cetățenilor, ei fiind proiectați pe o treaptă mai jos din verticala puterii.
Președintele român nu a dat niciun interviu în care să-și asume candidatura la vreo funcție UE, în care să explice ce proiect are; nu a transmis măcar un mesaj despre, ci a dispus ca știrea să apară pe surse.
A fost în ton cu felul în care a privit funcția prezidențială de-a lungul ultimilor ani: autarhic, suveran, opac și acesta a fost momentul zero al degradării reprezentării politice. Democrația românească are mai degrabă trăsături delegative.
Ori de câte ori Maia Sandu intră în prim-plan, discrepanța față de politicienii de la putere din București pare hiperbolizată.
Președinta unei țări față de care România a avut de multe ori în istorie un complex de superioritate, o țară devenită teren de testat propaganda pentru Kremlin și unde Rusia apasă pedala polarizărilor și urilor sociale, are un profil european în care Klaus Iohannis, la București, încearcă artificial să încapă.
Cât Klaus Iohannis și liberalii trâmbițau triumfalist la București că Austria nu se mai opune intrării României pe deplin în Schengen, Maia Sandu se asigura că oamenii pe care îi reprezintă vor fi în siguranță, semnând un acord de asistență militară.
Între timp, triumfalismul dâmbovițean s-a dovedit găunos, cancelarul Nehammer a profitat de moment, pentru a se adresa, și el, propriului electorat: Nein, România nu intră (terestru) în Schengen, iar Maia Sandu a făcut un exercițiu democratic, acordând un interviu Digi24, la oră de audiență, și răspunzând frontal tuturor întrebărilor, chiar și acelora care o incomodau, nu pentru că i-ar fi pus probleme intelectuale, ci pentru că erau mai degrabă din registrul personal, emoțional.
Rusia investește doar în represiune și crimă, nu investește în viețile oamenilor, așa arată dictatura, a repetat Maia Sandu, un mesaj destinat cetățenilor pe care îi reprezintă și la care se referea cu pronumele „noi”.
Roberta Metsola și Maia Sandu sunt lideri politici care trec drept extraordinari la București nu pentru că au trăsături ieșite din comun, ci mai degrabă pentru că românii s-au acomodat cu mediocritatea politicienilor autohtoni, care au reușit, după cum spune profesorul Andrei Țăranu, să-i evacueze pe cetățeni din viața politică.