Alianța PSD – PNL e făcută doar pentru lideri, mai puțin chiar și pentru membrii de partid, bula s-a închis și partidele s-au cartelizat complet. E clar că după aceste alegeri, la nivelul Uniunii Europene, dacă trecem prin economie de război, toată lumea va avea de suferit, avertizează profesorul de științe politice Andrei Țăranu, care adaugă că niciun partid din România nu iese din registrul populismului.
Gândiți-vă că peste șase luni, opt luni, dacă economia Europei intră într-o economie de război, ea va fi în bună măsură asemănătoare cu economia din timpul pandemiei. O mulțime de cetățeni care vor sta acasă, vor plăti o mulțime de militari, să stea pregătiți, să pregătească, să folosească muniție care costă, să folosească diverse lucruri care costă și care nu aduc niciun fel de profit. Asta ar trebui să fie spus de niște politicieni înțelepți. Să spui că Europa n-o să mai fie așa cum este acum. Va trebui să fie poate mai paternalistă, dar nu va mai fie asemănătoare cu cea de acum, afirmă Andrei Țăranu, în interviul acordat spotmedia.ro.
Domnule profesor Andrei Țăranu după multe negocieri care s-au purtat public, PNL și PSD au decis, merg împreună în alegerile europarlamentare. Lista este comună, însă întrebarea este pentru ce scor se bat, în așa fel încât să fi meritat? Pentru că miza mai mare vine abia după – prezidențialele și parlamentarele.
Da și nu. Să știți că pentru ambele partide și, de fapt, pentru liderii ambelor partide, miza a fost și este în continuare cea a alegerilor europarlamentare. Pentru că, așa cum ați văzut în cazul lui Crin Antonescu, în 2014, atunci când a pierdut alegerile, deși el își pusese o țintă complet nerealistă, a fost forțat să plece. Liviu Dragnea a plecat direct la închisoare după ce a pierdut alegerile europarlamentare și, ca să nu li se întâmple ceva, Doamne ferește!, mai ales domnului Ciucă și domnului Bode, la care era previzibil că vor pierde aceste alegeri de unii singuri, au făcut această alianță. Eu nu cred că negocierile au durat foarte mult, negocierile mai degrabă în interiorul partidului și suferința multora care s-au văzut scoși de pe listă a fost mai mare.
Pentru că PSD-ul în bună măsură a obținut ce a vrut. Ei pierd puțin și câștigă foarte mult, mai ales în viitor. Ideea că fie vor avea un președinte, fie vor avea un premier, vor avea o guvernare pe termen lung, iar pe ei asta îi interesează, să aibă o guvernare stabilă pe termen lung, că vor avea președintele venit de la PSD, că vor avea un președinte venit de la PNL, dar care este ținut ostatic la Cotroceni de această alianță, asta îi va face pe cei de la PSD să fie cât se poate de fericiți, pentru că vor avea acces la resurse într-o perioadă în care economia lumii, economia europeană sunt într-o mare suferință și care suferință nu cred că va trece atât de ușor. La fel ca în 2008, noi amânăm din cauza alegerilor.
Criza economică e determinată de factori externi, fără îndoială, lipsa gazului rusesc, războiul din Ucraina, practic trecerea încet, încet la economie și industrie de război, ceea ce înseamnă costuri foarte mari, care nu produc profit. Nu știu de ce toată lumea crede că ceea ce este astăzi sau ce a fost ieri se mai poate repeta mâine. E clar că după aceste alegeri, mă refer strict la nivelul Uniunii Europene, dacă trecem prin economie de război, toată lumea va avea de suferit.
În condițiile în care deja alegerile s-au purtat pe aceste teme. Ne uităm la Olanda, din exterior, am zice că a fost vorba despre alegerea unui extremist. Campania a fost despre criza locuințelor, criza migrației.
Și agricultura olandeză este una sustenabilă. Și totuși, această alianță a agricultorilor din Olanda a fost marele câștigător al acestor alegeri. Un partid care a venit practic de nicăieri, un partid al celor care sunt complet nemulțumiți de politicile europene și în special de politica agricolă comună și de faptul că nu se mai oferă subvenții pentru motorină. Asta se întâmplă într-o agricultură extrem de sustenabilă, nu cum este cea din Europa Centrală și de Est, ori, ca să revenim la partidele noastre, treaba este că această alianță n-a fost bine marchetată, iar politic nu e o cine știe ce mare noutate. Am avut de trei ori genul ăsta de alianțe, adică ar trebui să fim vaccinați.
Problema e că nu a fost marchetată, pentru că ea nu este cum era în 2012, îndreptată împotriva unui personaj malefic cum era Traian Băsescu. Nu este ca în 2008, când s-a făcut guvernul Boc din PSD și PDL. Și este o alianță care e făcută, repet, doar pentru lideri, mai puțin chiar și pentru membrii de partid și avem sentimentul foarte multor cetățeni că de fapt nu le rezolvă niciun fel de probleme. Adică bula s-a închis și partidele s-au cartelizat complet. Nu trebuie să faci cercetare ca să vezi că s-a ajuns la partide - cartel, pur și simplu vezi, deschizi televizorul și vezi partidele, cartelul.
Electoratul care este, să spunem, complet dezamăgit de această alianță, mă uit și spre cel al PNL tradițional, chiar dacă este vaccinat și a trecut prin episodul USL, a fost cumva recuperat pentru că președintele Iohannis a purtat o întreagă campanie anti-PSD. Unde se duce acel electorat? Rămâne acasă la alegeri, se duce înspre noul pol al dreptei unite, spre AUR?
Pentru moment, n-avem niște sondaje care să ne arate foarte clar unde se duce acest electorat. Și asta din cauza USR-ului. Aici trebuie spus că USR-ul stă, cum ar spune americanii, la prindere, doar că nu fac nimic în colțul lor. Pur și simplu așteaptă să agațe electoratul nemulțumit de care spuneți de la PNL. Doar că s-ar putea să aibă o mare dezamăgire, pentru că electoratul PNL-ului a fost un electorat întotdeauna fluid. Doi, electoratul acesta nu-i doar al PNL-ului, ci și al PDL-ului. Adică fuziunea dintre PNL și PDL face ca cei mai radicali împotriva PSD-ului să fie foștii PDL-iști.
În al treilea rând, vedem că cel care s-a gonflat cel mai mult în acest moment a fost polul suveranist, adică AUR și SOS.
Ceea ce înseamnă că s-ar putea ca o parte din acest electorat, floating voters, după cum știți că se numește, ar fi un electorat care s-ar putea să voteze negativ, adică pur și simplu radical negativ. Aduc aminte din nou anul 2000 de care toată lumea vorbește, când foarte mulți tineri au votat masiv pentru PRM, mulți dintre ei au făcut-o fie într-un fel de bravadă, fie dintr-un fel de dispreț pentru ce era Convenția Democratică atunci, pe care o votaseră cu speranță în 1996. Deci, o parte din acest electorat ar putea să voteze radical, o parte s-ar putea să nu voteze, o parte s-ar putea să se ducă înspre acest pol al dreptei unite. Deși, repet, noi vorbim despre bazine electorale pe care le putem măsura doar în anumite secvențe.
Putem măsura bazinul electoral al PSD-ului, pentru că avem niște certitudini legate de vârstă, legate de educație, de locuire, de dependență economică ș.a.m.d.. Electoratul PNL și USR, care se presupune că este mai educat și mai liber, nu știm de ce, s-a radicalizat în 2016-2018 alături de USR, după care a plecat de la USR pentru că a fost nemulțumit de conducerea USR-ului, dar nu s-a mai întors la PNL.
E un electorat care, repet, fie votează radical, fie s-a retras complet din politică și știți foarte bine că ați scris la un moment dat un lucru pe care cei care studiază despre populism îl știu deja din 2005-2006, mișcările mainstream și apoi mișcările populiste au cerut practic evacuarea cetățenilor din spațiul public, pentru că strică jucăria, strică imaginea, cetățenii ar fi mai bine să stea ei acasă la ei și ei să-și facă toate jocurile.
Apropo de genul ăsta de alianță antipolitică, cum îi spuneți foarte bine dumneavoastră, acum își arată efectele, foarte mulți cetățeni, mai ales cei care sunt educați, într-un fel de mainstream economic, nu prea au cu cine să voteze. Și atunci se mai duc la vot?
Politicienii au rămas, nu numai cei români, la atitudinea de a blama electoratul, de a trece povara extremismului și a populismului pe umerii electoratului. L-am auzit pe Manfred Weber, șeful PPE, spunând la București românilor că dacă vor vota populiști, să fie siguri că vor vota și pro-putiniști în același timp. O spune Weber, dar din familia politică a dumnealui face parte și cancelarul Nehammer, iar în PNL sunt suficiente facțiuni, să spunem așa, populiste. De altfel, am mai vorbit asta, populismul, în doze din ce în ce mai mari, îl regăsim cam în fiecare partid din România. Pe lista comună se regăsesc și europarlamentari ca Maria Grapini.
Ar trebui să aduc aminte că până de curând FIDESZ-ul făcea parte din PPE și a plecat de acolo cu mult scandal, domnului Manfred Weber ar trebui să i se aducă aminte negocierile cu Giorgia Meloni. Asta e o campanie europeană împotriva populismului, din nefericire, din impotența politică a partidelor mainstream. Pentru că, dacă observați, ele nu vin cu absolut nimic nou.
Spun că sunt alții mai răi decât ele, la extremă.
Gândiți-vă că peste șase luni, opt luni, dacă economia Europei intră într-o economie de război, ea va fi în bună măsură asemănătoare cu economia din timpul pandemiei. O mulțime de cetățeni care vor sta acasă, vor plăti o mulțime de militari, să stea pregătiți, să se pregătească, să folosească muniție care costă, să folosească diverse lucruri care costă și care nu aduc niciun fel de profit. Asta ar trebui să fie spus de către niște politicieni înțelepți. Să spui că Europa n-o să mai fie așa cum este acum. Va trebui să fie poate mai paternalistă, dar nu va mai fi asemănătoare cu cea de acum. Macron a avut în felul lui dreptate, doar că nu a știut să se exprime. El nu mai știe să se exprime nici pentru francezi și nici pentru europeni.
Vă aduceți aminte cum spunea Titulescu: dați-mi o politică internă deșteaptă, ca să pot să am o politică externă bună.
Renew, care e al 3-lea grup din Parlamentul European, ne așteptăm să scadă destul de mult, tocmai pe fondul ascensiunii lui Le Pen în Franța.
Macron totuși a fost singurul care a mai tras semnale de alarmă și a spus că nu va mai putea continua așa.
Nu știu cum va arăta în final declarația Congresului PPE. Concluzia de la București ar trebui să spună acest lucru.
Să fie decizii poate nepopulare la primă mână, dar care vor da măsura unui lider.
Churchill a fost un mare politician pentru că a spus adevărul în momente grave. Roosvelt a fost un mare politician pentru că a pregătit poporul american pentru cel de-Al Doilea Război Mondial și pentru apărarea democrației. Asta înseamnă marii politicieni și marile partide.
Sunt unele partide mainstream care încep să își uite misiunea. Demagogia este combustibilul populismului.
"Dați-mi o politică internă bună pentru o politică externă bună". Cum au arătat negocierile României pentru a-l trimite pe Klaus Iohannis pe o funcție europeană? România chiar a notificat aliații că vrea șefia NATO pentru Klaus Iohannis, jucând această carte a resentimentului Estului față de Vest.
Aici s-a dat măcar senzația că politica internă e bună. România este o țară stabilă, este o țară în care nu se întâmplă atentate, în care, chiar dacă e sărăcie, nu ai explozii sociale de magnitudinea celor din Franța, din Germania, PNRR-ul merge. Deci, iată un fel de emblemă, acea realizare din ultima vreme a Uniunii Europene. Și atunci, pe acest fundal, pe această poveste frumoasă de succes a Uniunii Europene, este prezentat domnul Iohannis, ca un negociator bun, împăciuitor în politica internă, care ar putea să producă ceva asemănător și în relațiile europene globale.
N-am făcut armata, nu știu cum ar trebui să arate un lider militar, funcția NATO a fost până de curând politică.
Vă aduceți aminte că imediat după 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice, s-a spus că NATO, dacă rămâne, trebuie să rămână mai mult ca organizație politică decât ca organizație militară. Ei bine, după 2016, NATO începe să fie o organizație militară. Mai mult decât atât, odată cu începutul războiului din Ucraina, cu amenințările din Orientul Apropiat, cu o mulțime de tensiuni în sudul global, NATO va trebui să devină și mai militar. Întrebarea este: continuăm să avem în fruntea NATO un civil sau ar trebui gândit un militar care știe, mă refer inclusiv la domnul Ciucă, cum se așază batalioane, divizii, logistică? E o negociere pe care cei de la NATO trebuie să o facă împreună cu șefii de stat și de guvern.
Este o negociere foarte dură, pe care nu știu dacă domnul Iohannis știe să o câștige. Da, el se prevalează de această diferență, de acest clivaj între Est și Vest, care-i foarte vizibil acum. Apropo de Nehammer, Estul este obsedat de securitate, de războiul de la graniță, de probleme economice, de grâul ucrainian. Vestul este obsedat de migranții din nordul Africii și Orientul Apropiat, de problemele legate de economiile în cădere și de schimbarea datorată trecerii la noile tipuri de energie curată. Deci noi spunem că avem o Europă unită, dar în inima ei este o fractură pe care, din nou, politicienii nu știu să o explice și nu știu cum să genereze acea formulă taumaturgică care să împace Estul cu Vestul.
Klaus Iohannis, că va ajunge la NATO, că va ajunge la Consiliul European, că nu va ajunge, lasă postul vacant. Vedeți vreun prezidențiabil relevant apărut acum pe scena publică? Îl avem pe Mircea Geoană, îl avem pe dl. Ciolacu, dar nu știm, n-avem o declarație de candidatură de la dumnealui.
Până după alegerile europarlamentare, această căutare ca a Sfântului Graal a prezidențiabilului cel mai minunat va continua. Mie mi se pare inutil, mă interesează mai mult partidele politice. Ele sunt sângele din politica unui stat și mai puțin președintele.
Niciunul dintre cei care sunt astăzi pe scenă nu e foarte atrăgător. Domnul Geoană are, sigur, merite, are calități extraordinare comparativ cu toți ceilalți, dar nu este cum se prezintă, un personaj apărut de nicăieri. Are un trecut foarte tulbure legat de cumnatul lui, legat de ceasuri, Vanghelie, de cum l-a alungat pe Ion Iliescu, cum?
Mircea Geoană acum vine și spune: eu sunt mai bun decât Ciucă. Ceea ce e valabil pentru marea majoritate a cetățenilor români, sunt mai buni decât Ciucă, săracul dl. Ciucă. Atunci când deschide gura este moartea pasiunii. Eu nu-mi dau seama cum ar putea domnia sa să negocieze cu orice politician de oriunde din lumea asta. Mai ales că folosește oximoronul ca la el acasă.
Domnul Geoană, cu experiența lui din politica externă, cu experiența lui din fruntea PSD-ului, este mult mai bun decât dl. Ciucă. Doar că îl aud pe dl. Geoană care spune: am fost ambasadorul României în Statele Unite. Funcția de ambasador este una numită. Faptul că uită să spună că a avut niște oameni precum Adrian Năstase, Ion Iliescu care i-au încredințat această funcție, care l-au făcut ministru de Externe, îți arată că nu e un om de echipă, un om cu care să colaborez. Și probabil ăsta e motivul pentru care PSD-ul nu a fost deloc interesat.
Ciolacu e mai șiret din punctul ăsta de vedere, el are această aură, învățată probabil de la Ion Iliescu. Apropiat de mai multe categorii sociale, ne ceartă că nu iubim bătrânii, ne ceartă că nu înțelegem marile realități ale lumii. Faptul că nu are un trecut, evident pune mari probleme. Adică domnia sa nu îți poate spune cum a devenit revoluționar, cum a obținut diverse diplome, e o nebuloasă până la apariția domniei sale de foarte scurtă vreme în politica mare, îți dă așa o senzație că e ceva acolo.
E mare concurența și de partea băieților răi. Avem China, avem Turcia, avem Rusia. Viktor Orban tot încearcă să fie și el acolo, în liga băieților răi mari. Nu îi iese cu totul.
Viktor Orban face politică extrem de duplicitară și, după cum vedeți, de multe ori îi iese și asta-i enervant. Adică, deși știi care vor fi următoarele lui mișcări, te trezești că până la urmă, Uniunea Europeană îi mai dă 10 miliarde de euro, acceptă pompa de energie din Rusia, acceptă că pe teritoriul Ungariei se fac fabrici chinezești, alături de o mulțime de fabrici nemțești. Adică Viktor Orban întotdeauna a mizat pe ipocrizia Vestului în raport cu Estul. Și încă o dată, din nefericire, a câștigat. Ar trebui să ne uităm că practic nicio firmă de automobile din Germania nu lipsește din Ungaria.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech